Alteţa Sa Regală, preşedintele României?

Despre principele colonel (r) Radu Duda de Hohenzollern-Veringen. Sper că n-am omis nici un titlu!

în 2005, la o sărbătoare a garnizoanei Cluj, am avut cinstea de a fi invitat la cocktailul de după festivităţi. Lume multă, ofiţeri şi civili. Ca de obicei, se formau grupuri ad hoc, în funcţie de interese. Mulţi ofiţeri şi politicieni locali îşi gudurau cozile pe lângă generalul Degeratu, pe vremea aceea consilier prezidenţial. Alţii, mai puţini, discutau cu un bătrân general-colonel, tobă de militărie, fost ministru al Apărării. într-un colţ, ignorat de toată lumea, şedea un ofiţer înalt, arătos, cu un pahar în mână şi un zâmbet stingherit.

 

 

Mă uit mai atent la el şi - surpriză! - îl recunosc pe Radu Duda, soţul principesei Margareta, îmbrăcat în uniformă de colonel al armatei române. Mă apropii de el, mă prezint, îi cer să-mi permită să-i fac o poză şi apoi discutăm câteva minute. Stimate cititor, sunt hoaşcă bătrână în presă, am cunoscut cam toată floarea cea vestită a politicii noastre şi, sincer, tare puţini mi-au stârnit mai mult decât o temporară curiozitate, urmată de un trainic dezgust. Ei, bine, (spre dezamăgirea unora!), trebuie să declar că Radu Duda mi-a plăcut enorm.

 

Omul este foarte agreabil, ştie să te facă să te simţi bine în compania lui şi stăpâneşte arta de a discuta fără să pară nici ignorant, dar nici atoateştiutor. Cel mai bine i se potriveşte cuvântul “echilibru”. Desigur, are un trecut nu neapărat imaculat, ca oricare dintre noi. Păcatele sunt păcate, oricât le-am minimaliza pe ale noastre şi le-am umfla pe ale adversarilor... Diferenţa o face modul în care ne ştim raporta la ceilalţi altfel decât prin prisma propriilor interese. De pildă, Radu Duda a fost, 6 ani de zile, angajat al statului român, plătit ca să ne facă lobby. Dacă, pe unde a umblat, s-a comportat ca atunci, la Cluj, sunt convins că impresia lăsată a fost una excelentă.

 

Interesant e un lucru. Familia socrilor săi a primit, ca retrocedări, bunuri şi sume importante. Drept urmare, dl Duda s-ar putea relaxa pe termen nedefinit, într-un belşug şi-o eleganţă cu adevărat regale. Cu toate acestea, zilele trecute şi-a anunţat candidatura la preşedinţie. Evident, au urmat imediat rafale de atacuri din partea PSD, PD-L şi, mai puţine, de la PNL. De la actoraş mărunt, securist şi homosexual până la incompetent, vânător de zestre şi omul lui Patriciu, de nimic n-a fost scutit. La televizor, la radio, în ziare şi pe Internet, zoaiele au curs potop, dar, spre surprinderea mea (şi-a multora), nu s-a coborât la nivelul atacatorilor săi. Asta, deşi politicianul român de-abia aşteaptă să fie atacat, ca să-şi spurce preopinenţii. Radu Duda, culmea, nu!

I s-a reproşat mai ales că face parte din Casa Regală, unde a intrat prin căsătoria cu principesa Margareta - care e mai mare decât el - şi că are un comportament princiar, deşi s-a născut într-o familie de simpli medici ieşeni. Ca republican (totuşi!) reamintesc că nobleţea este, întâi de toate, o stare de spirit. Care, însă, ca orice diamant brut, are nevoie de şlefuire ca să-şi pună în valoare caratele. Atâta doar că şlefuitorii de spirite nu se simt bine prin sedii de partid şi nici în birouri manageriale... într-o casă regală, da, e foarte probabil să existe oameni în stare a transforma plebeul într-un prinţ. în cazul de faţă avem, cumva, mitul lui Pygmalion în varianta feminină, cu principesa Margareta în rolul sculptorului care se îndrăgosteşte de propria-i creaţie.

 

Nu ştiu cât de bun preşedinte ar fi Domnia Sa. Dacă mă gândesc la modelul prezidenţial practicat de Traian Băsescu, e clar că dl Duda este total necorespunzător. Chiar nu-l văd negociind cu pumnul (şi dosarele DNA) pe masă, nici conducând Guvernul peste capul premierului. Dacă, însă, iau în calcul un preşedinte care respectă atribuţiile ce-i sunt conferite de bunul-simţ şi actuala Constituţie, lucrurile se schimbă radical. Radu Duda are stofă de gentleman, are cultură şi şarm, cunoaşte limbi străine altfel decât la nivel de tavernă şi, lucru mare, face parte dintr-o familie cu excelente relaţii în lumea civilizată.

Experienţa mă face să cred că şansele lui de a ajunge titular la Cotroceni sunt mici.

 

Ce poate aduce candidatura principelui Radu este, deocamdată, un etalon de eleganţă şi fairplay de care ceilalţi competitori vor trebui să ţină seama, pentru a nu se trezi că hibele li se exhibează ca prin lupă. E bună organizarea statală modernă, dar, sincer, tot mai des îmi amintesc una dintre zicerile memorabile ale lui Sir Winston Churchill: “Cel mai bun argument împotriva democraţiei este o discuţie de 5 minute cu un alegător obişnuit”.