Televizorul este primul care a sucombat cu această solemnă ocazie. De fapt, a funcţionat doar zece minute, pentru a afişa ştirile zilei de pe un important post de televiziune. Maşina de spălat funcţionează doar atunci când poate fi bine umplută. Graţie centralei termice pe peleţi încălzesc 230 metri pătraţi de locuinţă cu doar 600 lei pe lună. Autoturismul meu, cu motor de 900 cmc, consumă 6 litri de benzină la 100 de kilometri urbani...
Fără teama de a cădea în ridicol, consider că-mi fac datoria zi de zi faţă de această planetă, minune între minunile universului, pe care o desconsiderăm şi o facem uitată în timpul goanei noastre deşănţate după profit, averi, putere şi glorie. Mă uit pe fereastră. După secole de întuneric catifelat şi primitor, Soporul în care m-am oploşit este luminat a giorno de salba de becuri pe care o primărie generoasă le-a înşiruit pe stâlpi, pentru a lumina din belşug uliţa plină de gropi şi belţi opulente.
Becurile ard toate! Peste tot nu văd decât ferestre luminate! Iau binoclul şi mă uit la îndepărtatul sat Gheorgheni... iluminatul public funcţionează ca de obicei, pe la case şi poieţi ard obişnuitele becuri... nimic nu s-a schimbat, este Ora Pământului, dar nimănui nu-i pasă! Viaţa omenirii merge înainte ca de obicei; fiind sâmbătă seară, mulţi sunt plecaţi la petreceri pentru a căror reuşită o mulţime de aparate au fost folosite intens, şi care acum sunt scăldate în lumina emisă de mii şi mii de becuri. Cei rămaşi acasă sunt instalaţi comod pe canapele şi privesc la televizor emisiuni sau filme în care semeni de-ai lor se întrec, se înfruntă sau chiar se omoară pentru acelaşi subiecte vechi de când lumea: averea, puterea, credinţa, sexul, fricile sau ambiţiile.
Nicăieri nu se vorbeşte despre Ora Pământului. Atât: o amărâtă de oră, în care să ne amintim cu umilinţă că relaţia noastră cu această planetă nu e mai glorioasă decât relaţia unui câine răbdător cu râia care-i sfredeleşte pielea. O amărâtă de oră, în care să ne aducem aminte că noi suntem în întregime o creaţie a acestei planete, că ea pulsează în fiecare bătaie a inimii noastre, că ea dă semnificaţie fiecărei imagini pe care o captează retina noastră, fiecărui sunet care mângâie timpanul nostru. În care să ne aducem aminte că această planetă ne-a dăruit, fără să ceară compensaţii, şi fără să ne dojenească, toate acelea, multe şi bogate, cu care ne-am împăunat prosteşte în faţa semenilor nostri: „Acestea sunt ale mele!"
Trebuie să înţelegem un adevăr simplu: toate acestea, înainte de a fi obiectul dorinţei, poftei, posesiei, dominaţiei, invidiei sau urii noastre, au fost mai întâi ale acestei planete! Nimic din ceea ce constituie acum averile noastre care cresc an de an, şi pe unii dintre noi în transformă în miliardari, nu a apărut din neant, ci a fost smuls din sânul primitor al acestei planete. Poate veţi spune: ne aflăm acum într-o altă fază de dezvoltare, posesiile şi produsele noastre sunt din ce în ce mai puţin materiale, şi ţin de sfera creaţiei intelectuale, a valorilor tipic umane. Adevărat; dar viaţa îndestulată, opulentă chiar, a finanţiştilor, a informaticienilor, a furnizorilor de servicii în spaţiul virtual, este susţinută tot de resursele acestei planete. Existenţa unui potentat al zilei, care vede mediul natural doar la televizor sau în rarele ieşiri în parc, şi locuieşte într-un penthouse din Manhattan sau Bucureşti, necesită mai multe resurse naturale decât existenţa unui întreg sat medieval.
Cândva, şi nu demult, produsele noastre necesitau resurse naturale uriaşe. Acum, chiar dacă produsele în sine înglobează tot mai puţine substanţe naturale, simpla noastră existenţă necesită resurse naturale şi mai uriaşe. Aşa că să ne trezim din păguboasa visare că această planetă este o matrice primitoare, îngăduitoare şi, mai ales, nesfârşită în daruri. Chiar dacă nu pare, această planetă este aproape de epuizare. Dacă pofta de consum a umanităţii continuă la fel, în aproximativ 40 de ani ea va avea nevoie de încă o planetă. Pe care nu are de unde să o ia...
Cât am scris aceste rânduri, Ora Pământului s-a încheiat. Peste tot luminile ard triumfătoare. Posturile de televiziune continuă gălăgia de papagali beţi şi înfuriaţi. În tăcere, cu modestia care pare să dea faţă principiilor care guvernează întreaga fire, planeta ne poartă prin hăurile întunecate şi îngheţate ale Universului. Majoritatea oamenilor, inconştienţi şi nepăsători precum termitele care rod o icoană, nu i-au acordat nici măcar o oră. Atunci când ar fi trebuit poate să-i acorde fiecare oră dintr-un an.
Anul Pământului. Doar în acest fel Anul Pământului ar putea fi unul şi acelaşi cu Anul Omului.
