Fără să fiu ipocrit, deşi îmi pasă de ziariştii adevăraţi care îşi pierd slujbele, am un sentiment de satisfacţie când văd cum unul după altul se închid exact ziarele celor care de obicei se ocupă cu datul de lecţii despre cum se face presă. Trăim, aşadar, vremuri grele. Dacă în alte ţări civilizate, cu democraţii care nu şi-ar permite niciodată să pună ziariştii pe lista "atentatorilor" la siguranţa Statului, presa este sprijinită de guverne, tocmai fiindcă ea este un element de siguranţă al prezenţei democraţiei, la noi aversiunea faţă de ziare şi televiziuni este demnă de un stat profund necivilizat.
Oricum, democraţia României, faţă de acum douăzeci de ani, este incomparabil mai fragilă, în toate aspectele ei. Dar iată că încercăm în aceste condiţii vitrege să ne facem meseria. Aş fi vrut să spun "să ne exercităm profesia", dar, din păcate, nu pot. Jurnalismul a căzut, şi el, distrus de marii "deontologi" ai neamului, mulţi dintre aceştia "copii de suflet" ai marilor intelectuali lingăi ai neamului:
Cărtărescu, Pleşu, Liiceanu. Nu vreau să insist; intelectualii adevăraţi ai României îşi ridică în ultimul timp vocile din ce în ce mai vehement împotriva acestei umilitoare pactizări cu puterea a celor câteva minţi luminate, care pentru favoruri materiale, slujbe la Stat sau alte avantaje s-au pus în slujba unei noi dictaturi, pe care o girează cu nesimţire, în batjocura unui popor care caută răspunsuri în judecata lor. Cred că atât presa, cât şi România în adevărata ei fiinţă au fost distruse de aceste slugi ale puterii şi de cei care le-au urmat exemplul, doar pentru a se simţi, cumva, în gaşca lor.
Ziarul pe care cu greu l-am pornit, împreună cu Rareş Bogdan şi Mihai Moga, acum şapte ani trăieşte. S-a întărit cu fiecare zi, spre disperarea multora dintre "colegi", politicieni şi răutăcioşi cu sau fără motiv; echipa s-a completat cu ziarişti talentaţi. Spun asta, fiindcă atunci când unii erau preocupaţi să se declare "profesionişti", noi ne-am limitat să rămânem doar talentaţi; să căutăm talentul din spatele acestei profesii. Spun asta fără nici o umbră de răutate, de ură sau invidie. Cred cu tărie că a scrie este un destin şi fiecare îl joacă aşa cum îi dictează propria conştiinţă.
Dar oricât de "profesionist" ai fi, fără talent, profesia de jurnalist rămâne doar o biată meserie. Onorabilă, care poate să-ţi asigure un venit modest, dar, totuşi, meserie. Fiindcă ai nevoie de talent să ştii să foloseşti limba ta în care trăieşti, îţi trebuie talent să "vezi" un subiect sau să îl tratezi pe tonul cel mai potrivit. Dacă, între timp, se va vedea că e bine şi aşa, fără talent, atunci am să aleg să dispar, cu ideile mele. Am să cred întotdeauna în "jurnalismul de autor", în personalităţi, şi nu în personaje. Ce aş putea spune decât să mulţumesc tuturor celor care m-au însoţit în viaţă şi în profesie, atâţia ani?
Începând cu Rareş Bogdan, căruia în ultimul timp i-am "pasat" cele mai mari responsabilităţi ale ziarului, Mihai Moga, care a fost întotdeauna undeva ascuns în spatele rezultatelor, dar prezent în fiecare zi în decizii, trecând prin staff-ul coordonat de Titus Crăciun (întotdeauna am avut "mână bună" la oameni!), pe care am să-l sâcâi mereu, până îşi va face timp să scrie editorial politic, Cosminei Fernoagă (proaspăt măritată), Călin Poenaru, peste care parcă nu au trecut anii, Alin Şutea, un traseu onorant şi onorabil într-o lume sportivă a dezonoarei, Luminiţei Silea, neobosită să "judece" administraţia, Kristinei Reştea, scriind cu "bunătate" despre oamenii de afaceri ai zilei, lui Alin Golban şi Valentin Mălăescu, "fotografiind" politica şi justiţia momentului, Cristinei Pârvu, atentă la socialul unui Cluj frământat de criză, Florentinei Tătar, lui Ovidiu Cornea, fotografilor Eugen Olariu, Ioana Tohat, lui Mihai Prodan, "tehnicilor" Silvia Pugna, Suzana, şi Csaba Kudor, Cristinei Lucaciu, dar şi celor care ne-au însoţit cu fair-play un timp: Veronica Moigrădan, Bianca Felseghi, Bianca Pădurean, Andrei Aroneţ, Daniel Sârbu, Liviu Scripcaru, Dorin Petrişor, Remus Muntean, Dan Tăpălagă, Adina Florescu, Attila Biro, Monica Neamţ, Claudia Romitan, Innes Radu, George Jiglău, Vlad Alistar, Ciprian Aron, Mădălina Mocanu, Aida Ilie, Florin Otrocol, Ana Dunca, Codin Samoilă, Patricia Fedorenco, Claudiu Groza, Florina Sur, până la Laura Laurenţiu, Tibi Fărcaş, Dora Mircea Radu, Ruxandra Hurezean, Florina Gatea, Ambrus Bela, Ana Maria Pop, Denis Barabas, Alex Grecu sau Diana Bunea. Cu toţii au pus din talentul şi personalitatea lor la construcţia acestui "brand" clujean, "Ziua de Cluj".
Mulţumiri şi omagii tuturor celor care au fost şi/sau mai sunt în această redacţie în care au apărut deja de mult copii "noi", ai căror părinţi fac în fiecare zi ca informaţia să plece către cei care o aşteaptă. Nu în ultimul rând mă bucur că am reuşit să aducem şi pe prima pagină, alături de editorialiştii consacraţi, Andrei Marga, Rareş Bogdan, Liviu Zăpârţan, Dan Pavel, Ioan T. Morar, Ovidiu Pecican, Vasile Dâncu, Titus Crăciun, Vladimir Tismăneanu, Alexandru Vlad, Vasile Puşcaş, Adrian Ivan, figuri noi - Adrian Demian-Groza, Mihai Hurezeanu, un analist rafinat, apoi bntr-o lume din ce în ce mai misogină, care (ne) aduc, tuturor în faţă o problematică şi o frământare a propriei vârste şi receptări ale unui real din ce în ce mai apăsător, dar şi "sprintenul" Alin Fornade, care atestă că editorialul de sport are, şi el, înălţimea şi importanţa sa.
Le mulţumesc şi celor care au venit mai recent alături de noi să pună o fărâmă de inimă la această construcţie: Septimiu Fantea, Cătălin Suciu, Gelu Radu. Nu vreau să mă lungesc: cu siguranţă că sunt multe de spus, dar cu adevărat important este faptul că deasupra tuturor judecăţilor, pozitive sau răutăcioase, care se vor face, oricum, este cert că avem mulţi cititori, ceea ce lămureşte, definitiv orice dezbatere pe tema succesului sau insuccesului nostru. Mii de oameni ne citesc, mulţi dintre ei ne iubesc. Acestora le mulţumesc în primul rând, dar le mulţumesc şi celor care nu ne iubesc.
Le mulţumesc şi "postacilor" care înjură, care n-au capacitatea de a critica textele şi, în micimea şi mojicia lor, atacă persoana autorului. Din dragostea şi/sau ura lor se construieşte fiecare secundă de viaţă a ceea ce înseamnă "Ziua de Cluj".
Mulţumiri adresez aici tuturor (mulţi? puţini?) celor care n-au uitat niciodată să mă felicite după fiecare editorial. Sunt fericit că, aşa cum îmi spun, se regăsesc în ceea ce scriu şi sper să-i fi determinat cu rândurile mele să nu-şi neglijeze propriile suflete. Fiindcă orice realizare în afara fiinţei e secundară. Dacă am reuşit să le dau curaj să-şi ia deciziile cele mai bune, asta e semn că n-am scris degeaba. Mă bucur că am putut demonstra, împotriva tuturor greutăţilor şi răutăţilor, că am crescut, că am mers înainte, considerând, aşa ca întotdeauna, că singurii care ne pot judeca sunt doar cititorii noştri. Am demonstrat, în final, că avem, iată, acel "ceva" pe care îl aşteaptă oricine de la o devenire: "cei şapte ani de acasă"...
