ARDELENII AU NEVOIE DE O TRIBUNĂ: Adevaruri care nu se spun sau nu stricati orzul !

Sunt lucruri care nu se spun în spaţiul public şi care, întotdeauna, sunt evitate cu distincţie aproape aristocraticã.

Printre ele, întâmplãtor sau nu, multe adevãruri. Adevãruri care, aşa cum de nenumãrate ori s-a demonstrat, nu sunt de obicei asimilate noţiunii de dreptate.

 

Voi spune în rândurile de mai jos, atîta cât ştiu şi cât am aflat, despre un fenomen care tinde să dispară, ca şi cum n-ar fi existat, din conştiinţa şi memoria publică. Adevărul e că sunt destui care au şi un interes (destul de iluzoriu, e drept), ca lucrurile să rămână “au dela de la memoire”. Este vorba despre acel număr de oameni/familii, niciodată făcut public, de-a lungul timpului, care s-au strămutat din alte zone ale ţării în Ardeal. Cauza principală a fost, din păcate, sub o formă sau alta, foametea. Că a fost aceea de  după război sau aceea din timpul lui Ceauşescu, importă mai ales din perspectiva comportamentului social al acestor oameni bătuţi de soartă.

 

Căci nu e lucru uşor să pleci de acasă cu traista în băţ, părăsind avutul de o viaţă (care, paradoxal, seamănă cu ceea ce poartă acelaşi nume şi azi: case de chirpici, televizoare şi frigidere ruginite, adesea prezentate în reportajele “fătucilor” şi “guguştiucilor”  tragici pe la cîte o inundaţie, la orice televiziune. Numai că cei care au sosit în Transilvania ca urmare a “foametei” nu seamănă, ca atitudine, cu cei aduşi aici, mai precis, din “sărăciile” ţării spre un tărâm al ordinii şi bunăstării, de Ceauşescu.

 

Dacă primii s-au integrat şi au respectat ceea ce au găsit la venire, mulţumind lui Dumnezeu că au ajuns într-un loc rodnic şi, totodată, civilizator, “ceauşiştii”, în marea lor parte, au fost strămutaţi nu numai de foame, ci şi cu un alt scop precis: pe de o parte, pentru a construi mamuţii industriali care aveau doar o justificare megalomanică, de partid, şi, în subsidiar, distrugerea civilizaţiei rurale şi citadine ardeleneşti. O altă organizare, un alt tip de societate, care reprezenta pentru comunism un real pericol, fiindcă se  dezvoltase după anumite reguli şi respectînd anume valori, ce veneau din asumarea unor experienţe istorice care au avut, mai degrabă, de-a face  cu ordinea chezaro-crăiască, cu orgile din catedrale şi cu ruralul ţăranilor care îşi puteau da (ca şi acum!) viaţa pentru pământul lor, decît cu bordeiele de sub pămînt, geamparalele, adusul de roşii la piaţă, în oraş, ori căratul sacalei de apă...

 

Dar, pînă la urmă, şi unii şi alţii, aciuaţi prin blocuri depersonalizate,  au respectat şi au ajuns să iubească în cea mai mare măsură locurile care le-au adus bunăstare şi posibilitatea de a-şi creşte şi educa o viitoare generaţie.Una, după cît se vede, din cele mai controversate ale istoriei postdecembriste. O generaţie care a dat României câţiva din cei mai vajnici contestatari ai revigorării ideii ardelene, a aducerii ei, din nou, pe scena publică.

 

Cine sunt cei care se dau de ceasul morţii  ca nu cumva această observare critică a gesturilor politicii şi  a direcţiilor “aproape întâmplătoare” a anumitor analize politice, precum şi teama unora ca elogiul adus Ardealului şi ardelenilor să nu cumva să-l ajute sau să-i folosească dlui Emil Boc? Sunt câţiva  domni/domnişoare/doamne, mai ales din generaţia “decreţeilor” trăitori în Ardeal, sau chiar ardeleni prea înceţi, a căror minte e chiar mai odihnită “decât prevede legea”; odihnă în care mormintele străbunicilor, copilăria  şi prima tinereţe s-au pierdut prin aburi de tărie şi fum de ţigară.

 

Dacă superficialitatea şi modul cel puţin răutăcios de a trata această problemă e, poate, firesc în rîndul unor ne-ardeleni, (mai ales al acelora care au plecat să cucerească Bucureştiul şi s-au întors la Cluj cu “a treia cismă” într-un loc, şi unde, culmea, nu mai are nimeni nevoie de ei!), mai greu de înţeles sunt ardelenii get-beget care mai acum un an, lansând un săptămânal, propuneau în primele numere nici mai mult, nici mai puţin decât... mutarea capitalei de la “mitici” la Cluj. Acum, când fostul săptămânal s-a transformat în cotidian, vedem că nu mai e nevoie de “salvarea” capitalei, ba mai mult, pro-ardelenii sunt consideraţi nici mai mult, nici mai puţin decât ... provinciali şi frustraţi.

 

Dar poate că aşa e: dacă priveşti săptămânal Clujul, ţi se pare capitală, dar dacă îl vezi zilnic, e, mai curând, o provincie! O altă categorie, şi (sper!) ultima, pare să fie a acelor ardeleni care de ani buni s-au mutat în capitală şi au ajuns oameni importanţi şi pe care îi înţeleg: nu-şi permit să mai fie proardeal decât acasă, în bucătărie, din motive de mai mici sau mai mari compromisuri pe care le-au făcut,  lingând pe unul sau pe altul ca să primească acea confirmare de care are nevoie orice om cu talent, dar şi cu “deasupra de sine”, pentru a avea, în sfârşit, o carieră. Ei sunt, până la urmă, cei mai simpatici: cînd vorbeşti cu ei, îi înjură pe “mitici”, iar când pleci, se amuză cu “miticii” pe seama cunoscutelor metehne transilvănene.

 

Oricum, slavă Domnului, nu în sufletele acestor oameni, (unii chiar de bună calitate, din anume puncte de vedere!) stă puterea   ideii de ardelenism sau dragostea - aşa cum poate arăta ea aplicată la fiecare în parte! Poate că acesta este cel mai important lucru şi cel mai drept adevăr care se poate spune despre Ardeal, ardeleni şi tot ce poate, în timp, să-i lege, să-i facă să se simtă mai bine şi chiar să-şi lipească pe maşină o bandă de plastic, aşa cum am văzut de cîteva ori pe şoselele României şi Europei, pe care să scrie: “sunt mândru că sunt ardelean”...

CITEŞTE PE ACEEAŞI TEMĂ:

Ardelenii au nevoie de o tribună: România şi identitatea ei falimentară

Ardelenii au nevoie de o tribună: Unde va fi Transilvania în noua Românie

Ardelenii au nevoie de o tribună: Puşca şi cureaua lată, ce ardelean eram odată!

Ardelenii au nevoie de o tribună: Bucureşti - Iaşi - Cluj, sau despre centru şi periferie

Ardelenii au nevoie de o tribună: De ce o tribună a Ardealului

Ardelenii au nevoie de o tribună: Cine se teme de ardeleni?

Ardelenii au nevoie de o tribună: Complexul de clujean al lui Emil Boc

Ardelenii au nevoie de o tribună: Ardelenisme

Ardelenii au nevoie de o tribună: Ca o imensă scenă, Transilvania...

Ardelenii au nevoie de o tribună: Capitala noastră, oraşul lor

Ardelenii au nevoie de o tribună: Clujenii sunt de vină

Ardelenii au nevoie de o tribună: Piuneza din fundul ardeleanului

Ardelenii au nevoie de o tribună: Premierul semipur