Ardelenii au nevoie de o tribună: Cine se teme de ardeleni?
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 23:06
- Editorial
- Ascultă știrea
Ca istoric nu vreau sã descifrez un curent antiardelean la Bucureşti şi, cu deosebire, anticlujean, dintr-un sentiment de pietate pentru memoria atâtor generaţii ce s-au jertfit pentru înfãptuirea unui deziderat la care s-a înfrãţit întreaga naţiune într-o rostire unanimã.
Pentru a nu deveni patetic, voi constata cã memoria colectivã a suferit în ultimii ani amputãri serioase, de vreme ce clameazã numãrul prea mare de clujeni aduşi la Bucureşti.
Memoria istoricã a fixat locul Transilvaniei în formarea poporului român , a conştiinţei naţionale, a culturii şi civilizaţiei moderne. Integrarea naţiunii române în ritmul cultural modern, asemenea modelului modern de societate, adaptarea continuã la ritmurile modernizãrii europene au conferit Transilvaniei valoarea de exemplu şi model pentru conaţionalii noştri de pretutindeni.
Au visat, au luptat, împreunã, cu toţii sã facã o ţarã care este a tuturor, indiferent de provincia în care locuiesc. Defãimarea unora pentru cã sunt clujeni sau ardeleni indicã o mentalitate primitivã, care nu poate fi plasatã nici mãcar în cunoscutul raport centru – periferie, care, în acest caz, a inversat factori.
De la unire pânã în prezent, ideile generos afirmate în Transilvania începând cu secolul al XVIII-lea au devenit instituţii şi nu pot sã nu adaug instituţii model. Ardelenii au refuzat sã fie periferie şi au fost mereu în cadrul curentului care a militat pentru progres, chiar şi atunci când au clamat “pãcatele” regatului faţã de Ardeal.
Dovadã stã grija cu care şi-au constituit societatea civilã încã din secolul al XIX-lea, aidoma celei europene, cum au organizat şi susţinut şcolile, atât înainte, cât şi dupã 1918, cum au edificat instituţiile culturale ale epocii moderne imediat dupã 1918 – universitatea, opera, teatrul – cum au realizat prosperitatea şi dezvoltarea.
Ardelenii au fãcut probe de bunã guvernare sau de capacitate politicã şi în 1918, şi în perioada interbelicã. Maniu, Goldiş, Vaida-Voevod, Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaş sau Silviu Dragomir au onorat fotoliile ministeriale pe care le-au ocupat. Atunci nu au fost taxaţi de clujeni sau ardeleni, ci de membri ai partidelor politice pe care le-au reprezentat: Partidul Naţional Român, Partidul Naţional Ţãrãnesc sau Partidul Naţional Liberal. Au adus în actul guvernãrii un spirit de corectitudine, eficienţã şi devotament pentru ţarã.
Istoria nu este, întotdeauna, un bun sfetnic, dar nu poţi sã faci abstracţie de experienţa ei, de exemplele sau modelele pe care le propune. Nu trebuie uitatã, nici exageratã experienţa ei. Avem nevoie astãzi, mai mult decât oricând, de profesionalism, pragmatism, corectitudine şi transparenţã în guvernare, solidaritate pentru susţinerea valorilor democraţiei, pentru modernizare şi dezvoltare, pentru o prezenţã marcantã în Europa.
Avem nevoie de ideile tuturor celor care pot face mai mult şi mai bine pentru societate, de expertizã calificatã. Critica este importantã şi necesarã, ca un instrument de corecţie a raţionalitãţii sociale, de construcţie, nu de demolare, avem nevoie de instituţii şi de oameni politici puternici, calificaţi.
Terenul alunecos pe care pãşim tot mai mult, în ţarã sau în lume, spiritul politicianist care macinã unitatea organismului naţional şi solidaritatea românilor în jurul valorilor fundamentale ale democraţiei mã determinã sã calific aceste extremisme sau isterisme bucureştene mai mult decât periculoase, atâta timp cât valul de autonomie bântuie în Europa şi în regiune.
Pentru o Românie mare, unitã, prosperã, modernã, europeanã au militat şi au luptat atâtea generaţii de români, au cãzut în douã rãzboaie mondiale pentru întregirea sau refacerea unitãţii sfârtecate. Nu avem dreptul sã uitãm, sã impietãm memoria acestora prin manifestãri politicianiste. Politica clameazã mereu cã este în slujba interesului naţional.
Nu este interes naţional sã dezbini o naţiune care abia de curând a ieşit din somnul dictaturii totalitare, încercând sã-şi refacã necesarele legãturi de continuitate cu epocile care au impus-o în Europa. Avem prea multe de fãcut împreunã pentru a ne învrãjbi din motive care nu existã. Clujenii şi ardelenii sunt cetãţeni ai României şi au aceleaşi drepturi cu toţi ceilalţi.
Resping toate aceste puseuri de intoleranţã, care nãdãjduiesc sã fie numai excese politicianiste, deşi nu este prima oarã când se clameazã cã adevãrata politicã, adevãrata culturã, adevãrata ştiinţã sau şcoalã se fac numai la Bucureşti. Cine se teme de clujeni sau de ardeleni mãrturiseşte neputinţã, incapacitate, ignoranţã.
CITEŞTE PE ACEEAŞI TEMĂ:
Ardelenii au nevoie de o tribună: Complexul de clujean al lui Emil Boc
Ardelenii au nevoie de o tribună: Ardelenisme
Ardelenii au nevoie de o tribună: Capitala noastră, oraşul lor
Ardelenii au nevoie de o tribună: Clujenii sunt de vină
Ardelenii au nevoie de o tribună: Piuneza din fundul ardeleanului
Ardelenii au nevoie de o tribună: Premierul semipur
