Ardelenii au nevoie de o tribună Complexul de clujean al lui Emil Boc
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 23:06
- Editorial
- Ascultă știrea
în trei săptămâni, înainte şi după alegerile parţiale din Cluj-Napoca, premierul a stat în urbe – şi în Jucu, şi în Băişoara, pentru conformitate – nouă zile. Prilej bun pentru remarca: “de când e premier, Boc stă în Cluj cât stătea în Bucureşti când era primar de Cluj”.
Nota bene, la nivelul ţării pe care premierul Boc o păstoreşte, nu se putea să nu apară o astfel de replică! Poate fi la fel de anonimă precum, odinioară, bancurile cu Bulă, nedictată de nici un mogul media ori neimpusă ca motto de nici o conspiraţie a puturoasei Dâmboviţe împotriva ecologicului Someş.
La Cluj, Boc şi-a făcut, din nou, datoria, făcându-l şi pe Sorin Apostu primar, într-un şir “fără număr” al celor care au devenit oameni în umbra sa, începând cu preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, cei şase parlamentari ai Colegiilor din Cluj-Napoca – cu tot scrutinul uninominal, dacă Adrian Gurzău, care spunea că nu mănâncă pâine şi se hrăneşte pe la cocktailuri, în schimb se plimbă în Mercedes, a ajuns deputat votat fiind de mai bine de jumătate dintre alegătorii din colegiul unde a candidat, atunci nu se poate vorbi doar de vot politic şi de “tătucul Boc” – cu oamenii aduşi în Primărie şi apoi, ceea ce a văzut Bucureştiul, cu oamenii săi duşi la capitală.
Dacă la Cluj majoritatea a decis că poate fi într-atât de majoritară, încât să nu mai aibă nevoie de opoziţie chiar niciunde, poate fi un tribut – invers- plătit tembelismului epocii Funar. Deci, la Cluj se poate. Toate campaniile de aici, din 2004 încoace, au avut, fără excepţie, un vector constant: “echipa lui Boc”. Cîştigător. La Cluj, “echipa”, “oamenii lui Boc” sunt sintagme care nu doar că nu deranjau, dar au început să fie atât de fireşti, încât o nepoată rătăcită prin Primărie ori o verişoară prin Consiliul Judeţean, odată arătate, erau privite drept răutăţi din partea presei care nu pricepe realizările edilului et comp. şi se ţine de căutat nod în papură.
La Bucureşti, “echipa” nu a mai putut fi privită aşa. Măcar din faptul că ultimii patru ani ai Clujului nu pot fi extrapolaţi la nivelul întregii ţări. Este firesc – şi legal - pentru un premier să-şi ducă lângă el oameni pe care îi consideră folositori pentru sine în noua sa calitate. Inclusiv o nepoată îşi putea duce la Bucureşti, dacă ştia să explice de ce este nesesară pentru cutare secretar de stat, care-i sunt competenţele şi cum se suprapun peste postul pe care îl ocupă. însă a fost o greşală din partea unui om de stat aflat la începutul unui mandat să afirme că nu are habar despre numirea nepoatei, că un secretar de stat a angajat-o. Se aştepta premierul ca presa să plece ochii-n pământ şi să roşească de ruşine că nu s-a gândit la o astfel de explicaţie?
Poate că întâmplător, în plin “scandal” provocat de ingenua nepoată de speţa a cincea, premierul hotărăşte desfiinţarea Cancelariei sale, pe care a populat-o – pe bună dreptate- de clujeni cu care poate lucra. Clujenii rămân – fără o singură victimă, Cătălin Baba, care din ministru a devenit consilier de stat – iar ceilalţi, care au scăpat primului val de disponibilizare, pleacă la Secretariatul General al Guvernului. Se aştepta premierul la clemenţă?
Desigur, exemplele aduse, care au nemijlocită legătură cu mandatul de premier al lui Emil Boc, cu urbea al cărei edil i-a fost, pot apărea mult prea clujene ori, de-a dreptul, prea provinciale. Să nu mai vorbim de “ghinionistul” europarlamentar Niculescu şi descinderea în clubul de manele. Cazurile grele – promisiunile electorale imposibil de realizat, criza economică, başca ordonanţa cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat – au fost tratate de premier şi de coaliţia de guvernare prin “dezastruoasa moştenire” a precedentului Executiv.
Legăturile cu Clujul au venit doar ca o îngroşare a tuşelor începutului ezitant al Guvernului. Cu toate exagerările de rigoare din presa centrală (din nou e la modă bancul cu modelul de succes: mic la stat, cu şcoală multă, ardelean şi, dacă se poate, din Cluj), apartenenţa ardeleană a premierului şi a unei mici părţi a echipei nu ar trebui să se transforme într-un “complex de Cluj”.
Un complex care să facă o banală solicitare din această zonă adresată Guvernului să fie refuzată chiar de premier, “ca să nu zică lumea, mă-nţelegi...”. Boc şi echipa portocalie de la toate nivelurile au luat puterea cu câteva promisiuni ferme pentru Cluj: autostradă, centuri, filarmonică, spital, stadion. Aici nu este loc de “complex de Cluj”.
Pentru că Boc a învăţat şi lăsat urbea ca pe studentul aflat în cămin, pe timpul sesiunii, pe care tatăl îl anunţă că vine să-l viziteze. 99% dintre studenţi aşteaptă ca tatăl să le aducă un pachet cu mâncare şi bani de bere, nu o mânghiere părintească pe creştet, în sala de lectură. Că aşa i-a crescut...
