Ardelenii au nevoie de o tribună Piuneza din fundul ardeleanului

După ce am asistat la o tot mai mare (şi tot atât de neruşinată!) presiune a cercurilor maghiare de extremă pentru autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, iată că o altă “acumulare”, pe care multă vreme nu am luat-o - şi cred că nimeni nu a luat-o în serios - stă să se reverse pe scena publică!

Dincolo de bancurile cu ardeleni, în care aceştia sunt ba prea lenţi, atât la minte, cât şi în mişcări, ba prea proşti pentru a înţelege “subtilităţile” bucureştenilor, atacul în trombă asupra premierului şi a echipei sale de la Cluj ascunde, cred, o altă problematică, una pe care cu toţii am considerat-o “încheiată”, deşi existenţa ei a fost semnalată încă de multă vreme. Poate e cazul să ne (mai) amintim şi despre grupul de intelectuali transilvăneni care nu au fost de acord să se unească “în genunchi” cu ţara, poate că ar trebui să recitim acum ceea ce scria prin 1919 – 1921 ziarul “Ardealul”, care apărea la Viena, ori memoriile unor Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Vaida Voevod şi Iuliu Maniu, ca să înţelegem mai bine atacurile furibunde îndreptate împotriva unui premier – Emil Boc - căruia nu i se pot reproşa nici hoţia, nici apartenenţa la vreun “clan” economic!

 

De ce se chinuie primele condeie televizionistice ale ţării, dimpreună cu acide voci politice, să-i pună acestuia în cârcă, în mod negativ, formarea propriei echipe din universitari clujeni (oameni tineri, cu un curriculum de excepţie, fără afaceri, fără interese declarate sau nu!), asta este o întrebare la care merită să ne gândim. A compara nepoata de-a cincea spiţă a lui Boc, posesoare a două licenţe, cu nepoata d-nei Norica Nicolai, căreia “statutul” de nepoată a ajutat-o să voteze fraudulos în parlamentul României cu cartela unui senator, este cea mai evidentă dovadă că memoriile lui Vasile Goldiş sau ideile lui Traian Vuia nu sunt chiar o apă de ploaie.

 

Cumularea faptului că dl prim-ministru a fost luat în pumni încă din primele zile ale mandatului, când încă nu apucase să facă efectiv ceva, cu cel al lansării unui scandal de proporţii din nimic, doar pentru că acestei cancelarii a premierului nu i se poate contesta calitatea individuală şi, mai ales, onestitatea, este un semn clar că toţi cei tentaţi să cadă în această plasă, aruncată cu răutate pe piaţa publică, ar trebui să meargă la bibliotecă. Nu pentru că nu ar avea destule/suficiente cărţi citite, ci pentru a redescoperi gândirea şi simţirea unor oameni de seamă, cum sunt cei amintiţi mai sus, care au făcut, prin viaţa şi opera lor, cinste acestei ţări,

 

Şi care, iată, se pare că au fost uitaţi prea repede şi nimeni nu mai pare să analizeze, în termenii de azi, ideile lor! Şi, dacă se merge cu bună intenţie la bibliotecă, se va observa şi “amănuntul” că într-o voluminoasă şi recent lansată “Istorie critică a literaturii Române”, semnată de cel mai mare critic literar în viaţă (dacă o fi adevărat!), scriitori de marcă ai Ardealului - întâmplător sau nu - lipsesc cu desăvârşire. Diferenţa e că aceştia, în mâhnirea lor, nu au ieşit pe la televiziuni să înfiereze existenţa găştilor şi nepotismelor, reale sau imaginare, ci s-au gândit pe viitor la o “Istorie critică a Literaturii Ardeleneşti”.

E bine? E rău? Nu trebuie să privim cu mai mare atenţie acest fenomen care începe să se “rostogolească”? Tinde să se transforme în altceva “concurenţa” – cu bune şi rele - între Bucureşti şi Ardeal?

 

 E atât de greu de suportat gândul că un premier al României, ardelean, cu toate câte i se pot reproşa în termeni rezonabili, nu face parte din nici o gaşcă de hoţi? Că singura “hibă” a unui om din cancelaria sa (în afară de aceea că este din Cluj!) e că poartă acelaşi nume cu acesta? Iar a celorlalţi clujeni, că au prea multă şcoală şi nu sunt “servitorii” nici unui om politic îmbogăţit din afaceri cu statul?  Sau, poate, ne aflăm la ora de rescriere a bancului în care ardeleanul din tren, care se aşază fără să protesteze pe spinul piunezei, considerând că “aşa trăbă”, ar trebui să-şi scoată piuneza din fund, să se uite atent şi să se întrebe ce caută acel obiect “de pedeapsă” pe bancheta din compartiment, într-un tren care circulă totuşi în România?