Franța este însângerată. Franța este în doliu. Odată cu ea, întreaga Europă suferă și își pune cu durere întrebări care nu au încă răspuns: cât de sigur mai este spațiul comun european? Cât mai cântăresc valorile morale europene în lumea de azi? Care este viitorul acestei lumi în care credeam că vom avea asigurate securitatea și prosperitatea? Și, mai importantă decât toate celelalte, întrebarea de căpătâi: ce avem de făcut? Fiindcă este un adevăr de netăgăduit: Europa trebuie să se scuture de urgență de toropirea birocratică a prosperității obsesiv șlefuite și să definească cu fermitate o linie de conduită care să-i asigure supraviețuirea în vremurile tulburi care se ridică deasupra orizontului. Fiindcă, după cum ne avertizează vorbele odiosului Stat Islamic, „acest atac nu este decât începutul furtunii".
Deci, ce facem? Ne retragem în reședințele noastre confortabile, bine încălzite și luminate, închise cu broaște meseriașe, ca sa urmărim la televizor sau pe internet manifestările de compasiune și plicticoasele discursurile ale liderilor politici, care vorbesc despre „inacceptabilitatea atacurilor teroriste, fermitatea în fața amenințării, solidaritatea în apărarea valorilor democratice europene etc. etc."? Când vom înțelege că, într-o lume globalizată, gardurile de fier nu te mai apără de primejdii? Când vom înțelege că dușmanul civilizației occidentale este înarmat cu cea mai implacabilă și mai înfiorătoare armă: ura înverșunată, copleșitoare și nimicitoare? După cum ne avertiza un lider al ISIS „vom veni după voi cu luptători care iubesc moartea așa cum voi iubiți viața". Exact aceasta s-a petrecut la Paris: o mână de fanatici pregătiți să-și dea viața, disprețuind viața, ignorând viața, au târât după ei în moarte un mănunchi de victime nevinovate și neputincioase. Acesta este cuvântul cel mai greu: neputincioase. Cum poate fi posibil ca în inima celui mai avansat tărâm al civilizației mondiale un grup de oameni, beneficiind altfel de toate „drepturile constituționale", să fie condamnate la moarte fără putința de spune un singur cuvânt în apărarea lor, fără putința a de a face cel mai mărunt gest în apărarea lor?
Pentru a scoate în evidență neputința cronică și înțepeneala maladivă a liderilor săi, am ajuns să folosesc pentru Europa sintagma „Bătrână Doamnă". Bătrâna Doamnă este anchilozată de traiul ei tihnit, din când în când scoate hainele demodate de la naftalină, stă cuminte la soare și privește la nepotul ei zurbagiu de peste ocean cum calcă sârguincios în străchinile politicii mondiale. După ce a fost prima vioară a orchestrei mondiale timp de secole, Bătrâna Doamnă a lăsat treburile politicii de mare anvergură pe seama acestui văr musculos și cu puțini neuroni. Ea s-a lăsat chiar dominată de penibilele reflexe belicoase ale acestuia, plonjând în atmosfera hollywoodiană a amenințărilor stupide și a rezolvărilor de mucava. Una din imaginile terifiante ale atentatelor mârșave din Paris m-a șocat peste măsură: învelite în pături termoizolante aurii, victimele rănite ușor erau evacuate într-un autobuz de oraș, pe care tronau panouri de reclamă pentru două „mărețe" producții americane, „Strictly criminal" și „Occupied"!
Când vom înțelege că noi opunem o armată de butaforie unor luptători sângeroși, nemiloși și foarte precis orientați? Pentru prima oară în istoria recentă a Europei, un șef de stat a avut curajul de a spune adevărul: Francois Hollande a numit ISIS „armată teroristă". Ca răspuns la violența atentatelor, suporterii francezi care părăseau stadionul unde ar fi putut să-și găsească moartea cântau Marsilieza, războinicul imn al Franței. Dar ideal ar fi ca însăși Bătrâna Doamnă să cânte, cu vocea ei tremurată și răgușită, acest tonic marș al nesupunerii. „Tirania ridică înspre noi stindardu-i sângeros". ISIS, reflex al încrâncenării sângeroase și tiranice a tot ce este mai vehement în spiritul arab, ar dori să-și impună domnia terorii nemiloase asupra întregii lumi. Începând cu Europa, desigur, unde semințele fundamentalismului pot prinde imediat rădăcini. „Auziți peste câmpuri mugind acești soldați fioroși".
Este timpul ca Europa să iasă din păguboasa sa comoditate, să se scuture de praful deceniilor de lâncezeală și să pună pumnul în pieptul furtunii. O confruntare pe viață și pe moarte cu fundamentalismul islamic este inevitabilă. Este momentul astral în care Europa trebuie să se alăture copilului său vitreg, Rusia, care a pornit o cruciadă încrâncenată împotriva flamurii negre. „La arme, cetățeni! Formați batalioane!" Europa trebuie să revină în forță în politica mondială și în circul militar mondial. Dacă confruntarea cu fundamentalismul este inevitabilă, este preferabil ca ea să aibă loc acum, pe terenul acestuia, nu atunci când, după cum grăitor ne avertiza Seneca, „dușmanul deja a pătruns în cetate".
Poate fi ultima șansă pentru Bătrâna Doamnă să se scuture de praful apăsător al birocrației lâncede și să caute într-un cufăr ponosit din podul plin de glorii apuse curajul de care pare să fi uitat cu desăvârșire. După ce am citat din înflăcăratul imn francez, să încheiem cu o parafrază care sună ca o condamnare la victorie : „Haideți, copii ai Europei! Ziua gloriei a sosit!"
