Bacalaureatul nefardat al d-lui Funeriu

După mulţi ani, promovabilitatea de 2/3 la bacalaureat pare să indice o distribuţie statistică ce seamănă cu curba lui Gauss.

Ministrul Daniel Funeriu s-a grăbit să afirme că este pentru prima dată când “am avut un bacalaureat relevant şi nefardat” considerând că “rezultatele din acest an par să fie corelate cu eforturile depuse de minister, de a avea toleranţă zero faţă de fraudă”. Fără date concrete, nu îl pot contrazice, însă cauzele scăderii importante a procentului de elevi promovaţi, cu vreo 12% faţă de anul trecut, sunt mai multe decât atât.

 

1. Profesorii din comisiile de examinare au fost mai prost plătiţi decât în alţi ani, iar aici nu mă refer neapărat la banii primiţi special pentru activitatea în comisii. Tocmai ce aflaseră că salariile le vor fi reduse cu 25%, iar frustrarea acumulată s-a manifestat, probabil, în mărirea exigenţei la notare şi supraveghere.

 

Făcând cu toţii parte din poporul care a dat înţelepciunii universale conceptul de “capră a vecinului”, nu m-aş hazarda să spun că plusul de exigenţă a fost determinat de onestitatea profesională a membrilor comisiilor sau a supraveghetorilor. Pur şi simplu, ar fi fost o reacţie lesne de înţeles, deşi măcar parţial injustă, la o decizie considerată abuzivă. în mediul nostru românesc, riposta abuzivă la un abuz este (aproape) naturală.

 

2. De zeci de ani, printre elevii de clasa a 12-a umblă o vorbă: “Bac-ul se ia, nu se dă.” Au fost ani la rând când singurii picaţi au fost cei care nu s-au prezentat la examen. Sistemul de admitere în facultăţi pe bază de dosar, cu toate implicaţiile sale absurde, a cauzat în amonte – la examenul de maturitate, că parcă aşa i se spunea – un efect de empatie a profesorilor cu elevii. Examinatorii nu aveau niciun motiv “să le facă probleme copiilor”.

 

Mai mult, în destule cazuri, comitetele de părinţi responsabili cu protocolul avansau argumente ambalate în plicuri albe pentru înmuierea vigilenţei şi exigenţei profesorilor. Câteva capete de Moţoci picate pe altarul propriei lăcomii şi inconştienţe le-or fi dat ceva fiori amatorilor de şpăgi, iar fenomenul care se generalizase în întregul sistem ar fi putut da semne de recul.

 

 în orice caz, orice sistem ros de corupţie ani la rând tinde să o perceapă, de la un moment dat, ca pe un fapt firesc, iar încercările de a o diminua se lovesc de dorinţa sistemului de a-şi menţine starea şi de a respinge agentul sanificator. Doar aparatul represiv al statului – Poliţia, Parchetul etc. – poate interveni în forţă ca să restabilească normalitatea impusă prin lege, cu toată opunerea celor vizaţi.

 

3. După mulţi ani, variantele posibile de subiecte de examen nu au mai fost făcute publice, pentru ca elevii să le poată pregăti papagaliceşte sau să-şi confecţioneze fiţuici. Astfel, copiii cu 9 şi 10 la chimie au învăţat degeaba pe de rost coeficienţii reacţiilor redox, că la examen tot 2 au luat.

 

4. O altă premieră a fost aceea că absolvenţii şcolilor de arte şi meserii au dat şi ei bacalaureat. Privind tabelele cu promovabilitatea, observăm că aceştia au tras dramatic în jos mediile judeţene, iar multe instituţii de învăţământ de acest fel au rămas fără vreun singur elev promovat.

 

5. Bulibăşeala care a premers examenul nu a fost de natură să le confere elevilor calmul cu care bacalaureatul trebuie abordat. Şi şovăielile ministerului, şi interminabilele dezbateri pe tema legii educaţiei, cu atât mai mult scandalul grevei profesorilor şi ameninţarea blocării bacalaureatului, toate au fost factori de nelinişte pentru elevi, bombardaţi cu informaţii contradictorii şi cu zvonuri alarmante din toate părţile.

 

Cum distribuţia aparent gaussiană nu e decât un minim element al unei normalităţi dorite, dl. ministru Funeriu exagerează enorm când se bate cu pumnul în piept că a organizat un examen corect.

 

Atât timp cât şpaga deghizată în “protocol” rămâne parte din firescul organizării bacalaureatului din partea “comitetului de părinţi”, retribuţiile oficiale ale profesorilor sunt de râsul curcilor, iar controlul ferm al corectitudinii examenului, în toate aspectele sale, este sporadic şi arbitrar, bacalaureatul nu se distinge prin nimic de sistemul de educaţie privit în ansamblu.

 

 Iar aici, capul tuturor răutăţilor vine din parazitarea întregii arhitecturi şcolare şi universitare de un sistem partinic paralel şi care funcţionează după reguli diferite, de o arbitraritate dezarmantă. E doar încă unul din domeniile în care politicile au lipsit, în schimb s-a făcut multă, multă politică. Şi nu se văd indicii după care cineva ar dori sau ar putea să schimbe paradigma.