Cu toate acestea, sunt câteva lucruri care m-au surprins legat de acest caz. Dar până acolo, mai am câteva mirări legate de liberalii clujenii. Prima este cum au reușit ei, într-un oraș atât de liberal cum este Clujul, să stea în doi oameni în față: Uioreanu și Nicoară, Nicoară și Uioreanu, de ani de zile, aceeași placă deja uzată, fără a lăsa să crească nimic de valoare în jur. Au fost oameni de valoare în grădina liberală, dar nu mai sunt, ar fi fost și mai mulți și mai valoroși dacă ... mai vedea lumea fețe noi și auzea exprimări proaspete. După ce au pierdut niște alegeri, în sfârșit, a venit vremea să și câștige atunci când USL a câștigat în toată țara. Și ce să vezi, pe când trebuia să înceapă adevărata construcție de partid mare, tocmai atunci a dat dihonia în ei, ca în toate partidele românești aflate la putere. Este o vorbă în politică, că nu în opoziție se cunoaște politicianul, ci la putere, atunci se alege praful de el. Cei doi s-au „baronizat" fără să fi crescut pe rețeta clasică, poate și pentru că n-au beneficiat de condiții foarte prielnice de putere, cumva pe „șest", pe furiș, cam fără „presă". În fine.
Acum Uioreanu face deliciul întregii prese din România, devenind o vedetă cum n-a fost niciodată, iar Marius Nicoară îi plânge de milă și, probabil, îi va duce de mâncare în arest atunci când i se va permite. Ceea ce ar putea surprinde la cazul penal Uioreanu este cum a putut să fie prins atât de ușor, atât de lesne, atât de deplin, fără scăpare și fără pic de îndoială. Însă surpriza e doar aparentă, căci explicația e destul de simplă și de comună. Președintele ales al Consiliului Județean Cluj a făcut aceeași greșeală și a căzut în aceeași capcană în care au căzut și alții, aproape toți cei ajunși într-o poziție de putere. A pățit la fel Emil Boc, Traian Băsescu a făcut la fel, excelează Victor Ponta, a trecut prin asta aproape orice ministru, primar șamd. Greșeală este, ca un fel de întunecare a minții, de a uita cum ai ajuns sus, de a ignora pe cei care te-au propulsat, de a schimba radical reperele și a te baza pe altceva, un susținător (eventual, din umbră), un protector, un sistem, o rețea, partidul, gașca, grupul, patronii, bogații, securiștii, masonii, americanii etc., oricine altcineva, dar nu oamenii obișnuiți, alegătorii. Aceia devin referenții principali pentru faptele lor, judecătorii și binefăcătorii absoluți, protectorii lor în orice situație, cei care te scutesc de răspundere. Așa crede și Ponta că nu poporul, ci partidul, nu alegătorii, ci baronii, nu voturile, ci „sforile" îl vor face președinte.
Pentru Uioreanu a fost și mai simplu. Din câte văd și înțeleg, „Hashu" lucra la sigur, credea că are protecția asigurată, nu se prea temea, se considera „băiat" din sistem și începuse să-i pasă tot mai puțin de politică și de partide, în schimb, îi păsa tot mai mult de bani, pe care îi lua pe toate căile. Victimă sigură și om de sacrificiu în orice moment. În prima clipă, am crezut că vestita „agendă" a mitei, aparținând omului său de încredere, era o glumă proastă sau o intoxicare. De fapt, era, până la urmă, un fișier excel, care face socotelile singur, o evidență contabilă în toată regula a banilor luați, ce vădește că „băieții" nu prea luau în calcul vreun pericol sau devenise totul atât de firesc, încât dispăruse, prin uz, sentimentul de vinovăție, de pericol sau de ilegalitate. Pur și simplu, așa se face, doar fraierii nu știu și nu fac așa. Iar protectorii, în acest caz, par a fi, prin filiație, oamenii „inteligenți" ai vechiului sistem, s-a văzut cât de siguri. De-acum nu mai contează, Uioreanu este doar un fost „baron", pierdut din lăcomie și prostie, victima perfectă, scoasă la momentul oportun. Dar dacă s-ar fi pus rămășag cu ce va fi „prins" Uioreanu, dacă va fi fost să fie prins, aș fi mizat din prima pe lucrările de la aeroport, de zeci de milioane de euro, iar acest lucru era la îndemâna oricărui clujean să gîndească.
Și mai am o mirare, că, până nu sunt prinși, baronii sunt toxici ca imagine, fac mult rău partidelor și politicii, dar, odată ce sunt dovediți ca și corupți, în mod miraculos, sunt desprinși de politică și de partide și devin simpli cetățeni care au greșit. E și-un lucru bun și-un lucru rău în asta, dar nu știu care prevalează.
