Băsescu - 99% manelist, 99% sănătos

Presa din România are obiceiul de a nu-i slăbi o clipă pe politicieni.

 Iar când vine vorba de cel mai de seamă dintre politicienii autohtoni, Băsescu nu poate să tragă în linişte nici vânturi (scuzaţi eufemismul!), că jurnaliştii de scandal vor insista să afle imediat, dintr-o conferinţă de presă ori chiar dintr-un mini-interviu, dacă a consumat fasole la micul dejun ori în seara dinainte, dacă era fasole albă, tărcată, maro sau neagră, dacă provenea din supă, iahnie ori din cine mai ştie ce. Halal! Preocupaţi de asemenea detalii, ei nu vor observa esenţialul. Şi anume că şeful statului trăieşte o dramă. O dramă intelectuală şi epistemologică.

 

El se crede reprezentativ nu doar din punct de vedere electoral, ci şi intelectual ori psihologic. Cu alte cuvinte, nu îşi închipuie că oamenii pot gândi sau simţi altfel decât el. Crede că ştie ce gândesc toţi compatrioţii ori măcar 99%, pentru că citeşte rapoartele despre “starea de spirit a populaţiei” de la serviciile secrete. Nu l-am bănuit niciodată pe Băsescu de gesturi extremiste. Niciodată nu-l voi bănui că, după o lungă zi de lucru, abia aşteaptă să rămînă singur şi să asculte Bach, Clavecinul bine temperat ori Suitele pentru violoncel solo sau orice altceva.

 

Niciodată nu-l voi bănui că citeşte Platon, Kant ori John Rawls. Niciodată nu mi-l voi închipui citind în original (cu sau fără dicţionar) Emily Dickinson, Baudelaire, Dante Alighieri ori Goethe. Sau că ar lua lecţii de greacă veche pentru a face hermeneutica fragmentelor presocratice. Sau că ezită între Salvador Dali ori Michelangelo, când se duce la biblioteca proprie să-şi aleagă un album de artă. Cu toate acestea, el crede că îi înţelege pe toţi cei care fac lucrurile de mai sus sau care “s-au nărăvit” la alte preferinţe culturale, artistice ori intelectuale. Dacă şi-ar fi închipuit că semenii ori măcar compatrioţii săi gândesc ori simt altfel sau au preferinţe radical diferite, nu ar fi putut să declare că românilor le plac manelele în proporţie de 99%.

 

Băsescu şi statistica este o temă extrem de delicată. Acum câţiva ani, el declara că în proporţie de 20% românii sunt homosexuali. Ulterior, şi-a cerut scuze. A reuşit astfel să-i jignească şi pe homosexuali, şi pe heterosexuali. Reclamat de asociaţiile de romi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după incidentul cu “ţiganca împuţită”, Băsescu a vrut să dovedească faptul că nu e rasist în gândire şi nici nu discriminează în fapte. Ambiţios din fire, a vrut să dovedească chiar mai mult. Că românii nu sunt rasişti în gândire şi nici nu discriminează în fapte. Or, realitatea îl contrazice grav.

Chiar dacă statistica lui Băsescu cu privire la preferinţa românilor pentru manele ar fi adevărată, între această statistică şi altele sunt diferenţe flagrante. Iar între realităţi şi ce-şi închipuie “alesul naţiunii” despre ele este şi mai mare diferenţa. în primul rând, nu tuturor romilor/ţiganilor le plac manelele, oricum nu în proporţie de 99%. Preferinţa unor români (chiar ar fi interesant să vedem procentajul) pentru manele n-are nici o legătură cu gândirea lor rasistă ori nonrasistă sau cu obiceiul de a-i discrimina pe ţigani. Sunt mulţi români care nu au o gândire rasistă şi nici nu vor discrimina în viaţa lor pe cineva, dar pentru care manelele nu se înscriu între preferinţe.

 

Iar manelişti rasişti şi cu comportament discriminatoriu sunt o grămadă. Există mari diferenţe între cei care nu ascultă manele şi antimanelişti, care urăsc manelele şi pe manelişti (deopotrivă pe cântăreţi şi pe fani). însă nu există nici o deosebire între ascultătorii nesimţiţi de muzică, cei care dau muzica (clasică, rock, tehno, populară ori manele) cât mai tare, fie că sunt în zile şi nopţi obişnuite, fie că sunt la nunţi, botezuri, aniversări sau alte petreceri, fără să le pese că îi deranjează pe alţii. Poliţia trebuie să-i amendeze pe toţi, fără discriminare, că de educat probabil că este cam târziu.

 

Răutăcioşii care i-au răspuns lui Băsescu au afirmat că 99% dintre cei care l-au votat sunt manelişti. Nu mi-i închipui pe Tismăneanu, Mihăieş, Ungureanu, Liiceanu, Patapievici, Pora, Culcer ori alţi aderenţi la ceea ce mai de curând a fost numit “băsescianism,” ascultând manele, dar nici nu cred că ar putea să-i urască pe manelişti. Manelişti sunt în toate partidele, inclusiv la UDMR, după cum manelişti există şi între cei care nu se duc niciodată la vot. Din punct de vedere logic, ceea ce am spus mai sus poate fi demonstrat uşor: dacă există nu 1%, ci doar un exemplu real pentru ceea ce am spus cu privire la o formaţiune sau alta, afirmaţia este adevărată. Şi pot continua cu asemenea asocieri ori disocieri. Nu pot să-l înţeleg însă pe Băsescu.

 

Pretinde că este sănătos la trup şi la minte. însă anumite declaraţii ale sale sugerează altceva. Că ori nu este în toate minţile, ori are un IQ modest ori îşi bate joc cu cinism de noi, cei care ne pierdem vremea comentând acţiunile şi declaraţiile sale, ori nu ştie ce spune. Care o fi adevărul?

 

Una dintre metodele de tortură folosite de CIA împotriva teroriştilor fundamentalişti islamici închişi la Guantanamo sau în alte părţi era să le pună muzica dată tare, ore întregi. în repertoriu erau formaţii din tipologia şi subtipologia hard-rock, precum Metallica ori Rage Against the Machine. în multiculturalismul nostru est-european, balcanic, central-european, toleranţa reciprocă are limite serioase, iar intoleranţa nu are limite. Cei care fac excese merită pedepsiţi. Măcar să le dăm pedepse simbolice.

 

Unii ar trebui pedepsiţi să asculte o noapte întreagă manele date la maxim, alţii să asculte Bach, în aceleaşi condiţii. Las pe seama cititorilor, cei care alcătuiesc curtea cu juri, să decidă cine, unde, când şi ce ar trebui să asculte fiecare.