Pilulă amară a finanțelor mondiale și samsar de elită al banilor umanității, FMI anunțase cu ceva timp în urmă că modesta previziune de creștere a economiei mondiale, de 3,4%, va fi probabil revizuită în jos, având în vedere tendințele de pe piața globală. Dixit personajul de la vârful FMI: „Cele mai recente date ale FMI arată din nou o slăbire a economiei mondiale. Suntem, cu siguranță, într-un moment delicat".
Soluția? Desigur, singura soluție pe care acești funcționari capitaliști încuiați o pot imagina este aceea de a face economia mondială să funcționeze prin stimularea consumului deșănțat și prostesc. Politicienii României se laudă tâmp cu una dintre cele mai ridicate rate de „creștere economică" (iertate fie-mi ghilimelele disprețului) din UE, ignorând că o astfel de rată nu înseamnă deloc creștere, poate nici măcar reluarea complexului ciclu al activității economice de pe palierul precedent.
Marea greșeală este aceea că, în mult-dorita „creștere," este inclusă și cheltuiala cu întreținerea și refacerea mijloacelor de producție, a infrastructurii și a uriașei rețele de utilități, care înseamnă „confortul modern".
Este ca și cum noi, sărmanii oameni, am afirma că hrana zilnică, cu tot ceea ce înseamnă ea, nu este consum necesar rămânerii funcționalității noastre la același nivel, ci creștere curată. Chiar dacă statisticile nu ne ajută în această direcție, îmi voi lua totuși libertatea să afirm că mult-lăudatul procent de 3,7 cu care crește economia României nu este decât o jalnică furare a propriei căciuli.
Vreți un exemplu? Căile Ferate Române, companie națională (încă) strategică. Mai bine condusă în ultimii ani, CFR a început să obțină profit. Prioritatea anunțată de conducerea companiei? „Investițiile pentru reabilitarea liniilor, pentru realizarea reparațiilor capitale la obiective, la instalații, la poduri, la podețe".
Adică, o cheltuială imensă menită să împiedice dezagregarea rețelei feroviare naționale și producerea de accidente catastrofale. O cheltuială imensă pentru readucerea rețelei la un standard de funcționare demult pierdut. O cheltuială care, abuziv - conform logicii mele - va fi considerată investiție, deci va fi parte din mult-dorita și intens-trâmbițata creștere economică record a României.
Dar să lăsăm la o parte asemenea considerații de economist. În fața acestei adevărate disperări de a consuma, de a ridica consumul la rangul de Sfânt Graal al economiei mondiale, o întrebare ne izbește cugetul: cum rămâne cu planeta? Ce destin rezervăm acestui boț de humă care ne poartă prin hăurile înghețate ale Universului?
Creșterea neîncetată este filosofia celulei canceroase. Doar atât suntem capabili să ne dorim: stimularea consumului? Mai multe produse și servicii de cumpărat, deci: mai multe resurse smulse mediului natural, mai multe distrugeri, mai multă poluare, mai multe gaze cu efect de seră aruncate în văzduh.
Și totul pe fondul unei uluitoare și criminale risipe: anual, ajung la gunoi 1,3 miliarde de tone de hrană, circa o treime din producția mondială! La capitolul hrană vegetală (fructe și legume) bilanțul este dezastruos: 53% din producția mondială este pierdută (din cauza lipsei instalațiilor de condiționare și depozitare sau a transportării la distanțe absurde) sau irosită (din cauza inconștienței consumatorilor sau a impunerii unor prostești criterii estetice în consum - în UE există o normă care reglementează gradul de curbură al castraveților!?). În loc să-și toarne cenușă în cap, omenirea se împăunează cu puterea ei de consum în continuă creștere...
Vă propun un exercițiu de conștientizare a realității: după ce ați ajuns acasă, mândri și mulțumiți că ați putut cumpăra struguri din Africa de Sud, papaya din Malaiezia și pepeni din Chile, priviți-le cu drag și... aruncați jumătate din ele la gunoi! O să vă doară, sigur că o să vă doară!
Dar situația nu va deveni mai bună până nu o să vă doară la fel de tare de jumătatea care s-a pierdut până acele fructe și legume au ajuns pe masa poftelor voastre! Și nu va deveni mai bună până când nu o să ne pese de soarta acestei planete ca de soarta propriului portofel! Și, în mod sigur, nu va deveni mai bună până când nu vom înțelege că tot ce se află în acel portofel a fost mai întâi al acestei planete!
Vorbind despre creștere și stimularea consumului, nu trebuie să uităm de impactul direct pe care goana după profit și după consum îl are în mod direct asupra ființei umane. România, ai cărei politicieni se laudă cu găunoasa creștere economică, generată cu precădere de consumul pe datorie, este și în topul european al sărăciei.
Salariul mediu net în luna ianuarie a fost de 1943 RON, adică 435 euro, salariu insuficient pentru un trai decent (47% din angajații în sectorul privat au renunțat la hobby-uri sau vacanțe în 2015, din lipsă de resurse financiare), și pentru care oamenii sunt supra-exploatați (2/3 dintre ei lucrează sistematic ore suplimentare fără a fi plătiți și aproape jumătate au un deficit cronic de ore dormite).
Și atunci, pentru ce să avem creștere economică? Pentru ca stăpânii oculți ai economiei mondiale să aibă mai mulți bani de învârtit de-a lungul planetei în căutarea unor profituri nerușinate? Pentru a batjocori fertilitatea și bunăvoința acestei planete prin creșterea, cu orice preț, a consumului de tot felul? Pentru a aduce grave atingeri dreptului la viață și fericire al populației umane, devenită placidă carne de tun în războiul de ridicare a consumului pe noi culmi?
Poticnirea economiei mondiale este un grav, dar discret, semn că soluțiile capitalismului devastator se apropie de momentul ieșirii din istorie. Trebuie să inventăm de urgență noi soluții, economicoase și ingenioase. Să începem prin a nu face rău tuturor celor care se află în jurul nostru. Și abia după aceea să căutăm să ne facem bine nouă înșine.
