De la debutul revoluției industriale, cea care a dat o nouă dimensiune, mult mai apăsătoare, prezenței umane pe Terra, nenumărate voci au atras atenția asupra faptului că omenirea riscă să trăiască coșmarul „ucenicului vrăjitor". Născută dintr-o baladă scrisă de Goethe în 1797, povestea a devenit o adevărată legendă urbană, parabolă transparentă a pericolului la care se expune cel care manevrează forțe pe care nu le înțelege și nu le poate stăpâni.
Sărmanul ucenic zugrăvit de Goethe s-a confruntat doar cu o mătură sturlubatică scăpată de sub control. În ultimele două secole, însă, omenirea s-a confruntat cu forțe mult mai importante și mai periculoase: puterea prafului de pușcă care putea omorî milioane, puterea curentului electric care putea înzeci producția, puterea atomului care putea distruge întreaga omenire, puterea comunicației globale care putea influența și nimici spiritele umane. Doar în acest din urmă domeniu să remarcăm că există miticele „deep web" și „dark web", care servesc promovării intereselor oculte, ilegale sau imorale, ale unor indivizi și grupări dintre cele mai periculoase.
Niciuna dintre acestea nu este complet sau definitiv sub controlul umanității. Războaiele de tot felul (nu nucleare, ca norocul!) înfloresc încă pe suprafața planetei, arsenalele nucleare sunt mai nperformante ca oricând, activitatea productivă a umanității riscă să sufoce planeta prin daunele pe care le produce.
De bine, de rău, umanitatea a învățat să trăiască în echilibru cu respectivele amenințări, chiar și cu acea parte a WWW care servește celor mai imunde activități umane și care, pentru moment, scapă aproape complet controlului societății civile, apărată fiind de servere ingenioase și ultra performante, numite TOR (The Onion Router - „Routerul ceapă"), nume inspirat de numeroasele nivele pe care trebuie să le traversezi pentru a ajunge în zona de interes.
Ucenicul vrăjitor, umanitatea care dă buzna spre viitor în urmărirea colosalelor sale pofte, se confruntă acum cu noi provocări și pericole, toate născute de implicațiile pripitului progres științific și tehnologic. Cu osebire rezultatele obținute în domeniul informaticii distribuite (instalată în diverse dispozitive și mașinării independente funcțional) au dus la obținerea de roboți industriali de mare performanță, care depășesc omul proteic - ca instrument de producție - din toate punctele de vedere.
Sunt națiuni care excelează în această direcție, cum ar fi Japonia și Germania (nu v-ați pus niciodată întrebarea cum de mai reușesc aceștia să producă automobile în țările lor atât de scumpe?). Sunt voci britanice care anunță că muncitorii europeni care vor pleca din Regat ca urmare a Brexit-ului vor fi înlocuiți nu de muncitori britanici, ci de roboți. Biții cei mici și invizibili mișună peste tot, prin fiecare firicel de cablu, prin fiecare undă electromagnetică și devin pastișe de suflet pentru o mulțime de aparate, instrumente și mașinării.
Alcătuiri ale ucenicului vrăjitor care, în curând, vor căpăta și atributele inteligenței artificiale, adică abilitatea de a percepe mediul înconjurător, și de a acționa adaptativ și eficace pentru atingerea unui scop, de regulă stabilit de un operator uman. Aici lucrurile se complică iremediabil, fiindcă ipotetica autonomie a entităților înzestrate cu inteligență artificială poate evolua între limite atât de extinse, încât ele să ajungă să aibă un liber arbitru care să le aducă în fatală contrapunere cu ființa umană.
Unul dintre importanții vizionari ai umanității, Stephen Hawking, a adresat un avertisment dur: dacă vom continua să dezvoltăm fără maxim discernământ inteligența artificială, este posibil ca în cel mult 1000 de ani însăși existența noastră să fie în pericol. Un scenariu de groază, desprins parcă din Matrix sau Terminator...
Un astfel de pericol este întrucâtva difuz, fiindcă este născut de scăparea de sub control a unor procese informatice gândite să aducă beneficii. Cu totul alta este situația atunci când puternice instrumente informatice sunt imaginate și concepute pentru a servi confruntării și războiului de mare anvergură. Într-o recentă vizită făcută în România, John McAfee, adevărat guru al informațiilor și al soluțiilor antivirus, a declarat că cele mai puternice state dezvoltă de zor adevărate arme cibernetice, capabile să producă haos, distrugere, chiar și decese în masă.
El a reamintit un adevăr larg cunoscut: toate sistemele naționale importante, cu rol critic în susținerea vieții și a activității economice, sunt configurate, conduse și operate cu ajutorul unor aplicații informatice și cibernetice, foarte vulnerabile în cazul unui atac purtat cu arme informatice pe măsură. După părerea sa, la scara planetei, există patru state care dețin deja astfel de arme: SUA, Rusia, Israel și China, aceasta din urmă fiind cea mai avansată dintre toate. Chinezii par să fi înțeles de multă vreme importanța electronicii și informaticii pentru activitățile belicoase viitoare, așa că au investit foarte mult în dezvoltarea respectivelor instrumente. Rusia, convinsă și ea de eficacitatea lor, tocmai ce a înființat un departament militarizat de creare de astfel de arme.
Instrumente care nu sunt deloc de neglijat. Ele sunt extrem de puternice, în primul rând prin amploarea impactului lor. O bombă nucleară sau un sistem întreg de bombe costă extrem de mult, atât ca producție, cât și ca logistică. O armă cibernetică nu necesită decât un mănunchi de creiere deștepte, după care poate fi, aproape fără costuri, multiplicată în numărul necesar pentru a paraliza sistemul de comunicații al unui stat, bazele de date ale instituțiilor oficiale și ale firmelor, ale sistemului energetic național, ale sistemelor de transport a energiei.
Rezultatul? Distrugeri uluitor de masive - în cazul unui atac cibernetic general, paralizia unei întregi țări ar putea aduce, pe termen mediu, moartea a până 90% din populația sa. Prin diseminarea obiectelor casnice conectate la internet („internet of things"), și mediul casnic devine extrem de vulnerabil. Închipuiți-vă o casă modernă, din acelea cu care proprietarii lor se mândresc fără reținere, în care nimic nu mai funcționează fiindcă a fost „virusat"...
Toate acestea nu sunt fabulații, ci posibile realități dintr-o lume viitoare. Și viața ne-a arătat de nenumărate ori că viitorul aduce lucruri care depășesc nu doar cunoașterea, ci și înțelegerea noastră. După cum spunea Teilhard de Chardin: „Universul nu este mai fantastic decât îl cunoaștem, este mai fantastic decât ni-l putem închipui." Tot ce omul este capabil să-și imagineze va fi depășit de ceea ce cunoașterea sa, experiența sa și evoluția sa vor produce cândva. În bine, desigur. Dar, din păcate, la fel de sigur, și în rău.
