Blue is the colour...

E drept, şi accentul lui inconfundabil îl ajută să fie simpatic”. Între atâţia candidaţi care apar la televizor sau pe străzi să-şi recite poeziile serbede, învăţate pe dinafară, el e maestrul improvizaţiilor, al gagurilor ticluite pe loc, al replicilor spirituale la toate întrebările de grădiniţă pe care le pun studentele în practică, pe la tabloide.

 “De sub claia dezordonată de păr blond, Domnul Primar ne-a promis – am auzit cu urechile mele – că în schimbul votului pentru partidul dumisale o să ne crească şansele să ne cumpărăm fiecare câte un BMW, ceea ce nu-i puţin lucru.

Un vecin de la bloc îmi spusese, la nişte pahare de vorbă, că se va ocupa personal de treaba asta, de îndată ce se va instala la Primărie. A, şi mai zisese ceva Domnul Primar: cică nevesti-mii îi vor creşte sânii mai mari dacă pun ştampila unde trebuie.

Ăsta da Primar, pe onoarea mea!”

Jimmy soarbe a şaptea bere din cele zece pe care şi le propusese să le dea gata după calificarea lui Chelsea în finala Ligii. De victoria candidatului său favorit în alegeri pentru Primăria Londrei era atât de sigur, încât i s-a părut inutil să o mai şi sărbătorească.

 

Conservatorul Boris Johnson i-a servit o lecţie de pragmatism electoral deşucheat oponentului său mai sobru, laburistul Ken Livingstone, care a pierdut al treilea mandat şi ocazia să gestioneze un buget anual de 14 miliarde de euro.

Mimica foarte expresivă, spectacolul pe care îl oferea la fiecare apariţie publică, ghiduşiile verbului său, chiar ieşirile aparent necontrolate au fost marile atuuri ale lui Johnson, care a mai înfipt astfel un ghimpe în coasta laburiştilor conduşi de Gordon Brown, deja în cădere liberă în simpatiile englezilor.

Umorul şi spiritul viu al omului politic sunt condiţiile necesare, deşi nu şi suficiente, ale unei cariere politice glorioase. Totodată, în spatele acestor elemente trebuie să se afle structura de personalitate potrivită care să le dea suflare, versatilă, sociabilă, flexibilă. Prostul cu (poli)tichie de mărgăritar tot prost rămâne, iar de asta ne-am convins deplin în aceste ultime zile.

Pe Internet circulă tot mai multe mostre de umor electoral involuntar de pe la noi, sub formă de clipuri de promovare care se doresc a fi penetrante şi persuasive. Un nefericit pedelist din Baia-Mare, altfel prosper afacerist şi mogulaş media local, şi-a pus fiul de 10 ani, cu alură de omuleţ Michelin, să sară “cap” în cada de baie. Concluzia straniului exerciţiu cvasi-suicidar este mărturisită sentenţios în obiectivul camerei: “Ce rău e în baia mică!”, spre deosebire de condiţiile

din piscina lui de acasă, asimilată prin promisiune cu Baia Mare. La Năvodari, un alt candidat îşi îndeamnă concetăţenii să-l voteze cu mesaje ştanţate pe ouăle de la prăvălie. D-na Arvinte de la Bacău a ajuns celebră pentru că îi invită pe alegători să “încerce şi cu o femeie”.

Pesedistul Iisus chel şi cu cioc, aşezat la cina cea de taină cu trei trandafiri, vrea votul arădenilor şi stârneşte furia unor enoriaşi. Numai Biserica Ortodoxă Română se caută în puţul gândirii şi nu constată vreo blasfemie a drept-credincioşilor din poză, spunând că o astfel de interpretare nu poate aparţine decât unuia “mai catolic decât Papa”, vorba lor.

între timp, Coaliţia pentru o Guvernare Curată nu demonstrează tocmai intransigenţă, cât exces de zel şi lipsă de discernământ, publicând o listă pestriţă de candidaţi “pătaţi”, dintre care unora le sună de coadă doar tinichele de fum, în timp ce alţii chiar ar fi trebuit să poarte de multă vreme zeghe peste smoking-ul de fiţe. Unii dintre cei vizaţi nu reuşesc să treacă senin peste moment şi se răţoiesc războinic la D-na Pippidi, ameninţând-o cu curţile internaţionale.

Un singur domn priveşte cu interes tot acest circ electoral, ce străluceşte prin lipsă de haz de calitate şi inteligenţă. De la balconul Cotrocenilor, Preşedintele Băsescu acuză blaturi pe care le coace singur, ca pe o problemă de bucătărie internă a partidului său de suflet, dar e clar că ingredientele aluatului sunt expirate.

 Dezamăgit, îşi aminteşte cu drag de vremea când îi dădea la gioale cu aplicaţie lui Sorin Oprescu, când îl făcea de tot râsul pe întâiul Prostănac al partidului-stat, apoi cum i-a venit de hac Aroganţei Sale Adrian Năstase, toate victoriile obţinute cu mult umor, după un spectacol politic complet, în nenumărate acte.

Din poziţia lui de muşcată la fereastra cu vedere spre platani a Palatului Cotroceni, acum degeaba încearcă să sufle din foale, focul păleşte, campania lâncezeşte, iar sudorului Ghiţă i se rupe de alegeri. Ieri după-masă, tocmai ieşea de la fabrică şi îşi pregătea burdihanul pentru seară, când a ţinut cu Manchester, că joacă mult mai fain şi mai pe poartă.

 “Ce alegeri? Aaaa, la Primărie? Dă-i dracu’ pe toţi! Măi, Marcelo, mai aştept mult după berea aia, mişcă-te, fato, mai cu talent!” Câteva ore mai târziu, din Moscova, ţarul Roman stă la lojă şi îşi priveşte mulţumit extrasele de cont. Boris şi Jimmy repetă de zor, la unison, ca în preambulul unei procesiuni exuberante: “Blue is the colour, football is the game/We’re all together, and winning is our aim!” .