Avem și noi obiceiul de a spune același lucru, dar cu referire mai degrabă la politicieni, pe care îi știm foarte bine în stare să mintă, chiar dacă îngheață apele, doar-doar ne vor convinge că merită voturile noastre (în definitiv, o promisiune meșteșugită costă mult mai puțin decât un pix sau o găleată...). În schimb, ignorăm cât de prezentă este minciuna peste tot în jurul nostru.
Cunoaștem cu toții peripețiile producătorului auto Volkswagen în SUA, unde a fost dată în vileag o minciună de proporții planetare: în 18 septembrie 2015 Agenția SUA pentru mediu a anunțat că a depistat pe cel mai mare producător mondial că a instalat în computerele autoturismelor sale diesel un soft care truca rezultatele testelor oficiale de emisii de oxizi de azot.
Scopul? Simplu: trecerea cu succes, chiar cu prețul unei minciuni sfruntate, a testelor de omologare. Și nu numai pe tărâm american- s-a aflat ulterior că și pe alte piețe marele și seriosul producător german proceda la fel. La fel și alți producători concurenți, ale căror motoare diesel erau mult mai poluante decât normele acceptate în lumea civilizată.
Un adevărat „Dieselgate", ce mai! Indiferent cât de draconice ar fi noile norme de prevenire a poluării, și oricât de ample sunt provocările tehnologice născute de respectarea lor, tot rămâne o nedumerire mare cât un Phaeton (cel mai mare model produs de VW): cum de este posibil să recurgi la minciună pentru a-ți ascunde nereușita într-un domeniu atât de sensibil nu numai pentru buzunarele noastre, dar și pentru sănătatea planetei, cum este reducerea noxelor emise de imensul parc auto mondial?
Minciuna pare să facă parte din „modus operandi" al tuturor producătorilor. "Dieselgate" a adus și nenumărate controale ale autorităților naționale europene, iar rezultatele sunt pur și simplu aiuritoare.
O investigație făcută de Ministerul mediului din Franța a arătat că emisiile reale de oxizi de azot în regim de funcționare cotidian sunt mult mai mari decât cele „dovedite" prin teste de laborator: Renault Captur depășește emisiile "oficiale" de 28 de ori, Alfa Romeo Giulietta de 22 de ori, Nissan Qashqai de 15 ori, până și „cumintele" Mercedes B Klasse depășește volumele asumate de 11 ori! Campion al poluării? Mult căutatul și frumosul, și foarte la modă, Fiat 500X, care depășește valorile anunțate de „doar" 20 de ori, dar care la parcurgerea fiecărui kilometru aruncă în atmosferă de exact două ori mai mulți oxizi de azot decât un Mercedes B Klasse.
Am insistat asupra cifrelor concrete pentru a vă da o imagine veridică a apocalipsei de minciuni care înconjură industria auto. E de înțeles, veți zice poate: este vorba despre sume colosale de bani care trebuie să schimbe buzunarele, cum să nu recurgi la orice mijloace pentru a le ademeni în propriile-ți buzunare? Ca să nu uităm de imensa importanță socială a industriei auto, care asigură milioane de locuri de muncă, cu beneficii mai ales pentru țările dezvoltate.
Și totuși...cum să nu te pătrundă tristețea atunci când vezi cât de mult existența noastră de toate zilele, bunăstarea noastră și stabilitatea vieții noastre se întemeiază pe minciuni, care de care mai gogonată?! Referindu-ne doar la industria auto, să ne amintim că acele economicoase consumuri de carburant cu care producătorii se împăunează nu le regăsim niciodată pe bordul vehiculelor noastre. Și această minciună nu vizează doar banii din portofelul nostru, ci însăși impactul, mult mai intens și mai cinic, pe care poluarea generată de omenire îl are asupra mediului natural.
Atunci când este vorba despre acest impact, se pare că există un adevărat complot planetar pentru țeserea unui văl de minciuni. De pildă, situația din mult practicatul și strict necesarul transport pe cale maritimă, care se laudă că emite mai puțini poluanți pe kilometru decât alte forme de transport. În fapt, afirmația este valabilă doar în zonele reglementate (Marea Baltică, Marea Nordului, America de Nord și Caraibele), unde normele impun utilizarea unei motorine rafinate.
Imediat ce ies din acele zone, navele maritime trec motoarele pe ulei greu, combustibil nerafinat, dar ieftin, care produce o poluare cu oxizi de sulf care depășește de 35 de ori normele admise în zonele reglementate. Având în vedere efectele devastatoare asupra fragilei vieți marine, și faptul că numai în UE poluarea cu oxizi de sulf și cu nanoparticule generează anual 60.000 de morți premature, ar trebui să declarăm întreaga planetă zonă reglementată!
Dar nu, nici vorbă! Ce facem noi? Ne credem unii altora minciunile grosolane, și ne prefacem că totul este în regulă. Cei care extrag și distribuie gaz natural au importante pierderi din instalații, ceea ce contribuie la intensificarea încălzirii globale. Întrucât un control extern este practic imposibil, iar producătorii au interesul să aștearnă liniștea asupra acestei delicate probleme, rămânem în domeniul estimărilor, care susțin că scăpările accidentale din instalații sunt cu 60% mai mari decât cele declarate.
Chiar și cele mai anodine activități, cum ar fi utilizarea în agricultură de îngrășăminte chimice, au efecte pe care toată lumea le ignoră. Utilizate la scară largă pentru a genera acele randamente care fac mândria agriculturii industrializate, îngrășămintele azotoase produc în cantități mari, dar imposibil de cuantificat, oxid nitros, substanță cu efect de seră de 208 ori superior dioxidului de carbon!
O formă subtilă de minciună este ignorarea voită a consecințelor. Țări mari consumatoare de cărbune, aflate în plină dezvoltare economică și febrilă explozie demografică, cum ar fi India, Indonezia sau Africa de Sud, neglijează înființarea vreunui organism de monitorizare a emisiilor de particule și a impactului acestora asupra sănătății oamenilor și mediului.
China, care este cel mai mare consumator de cărbune al planetei, se străduiește să ia lucrurile sub control. Dar, până una-alta, în Coreea de Sud alăturată 580 de cercetători, înzestrați cu mijloace ultra-moderne și beneficiind de tehnologii de urmărire spațială, încearcă să determine cât din poluarea locală este rezultatul arderilor masive de cărbune din China.
Asta trebuie neapărat să reținem: poluarea nu are frontiere, nici administrative, nici geografice. Să nu ne închipuim că ea poate fi oprită de grăniceri, de munți sau de țărmuri de mare. Dacă vrem să ne mințim că noi vom scăpa, că nu vom fi atinși, putem să o facem. Dar nu uitați: marile dezastre, fie ele sociale, naturale sau ecologice, au început cu minciuna că noi nu vom păți nimic, că nouă nimic nu ni se poate întâmpla.
Prosperitatea noastră, așa nesatisfăcătoare cum avem nerușinarea să o credem, se întemeiază pe jaf tiranic și pe murdărire cinică. Și totul este făcut posibil de către atotcuprinzătoarea minciună. Și nici o armată de Doctori House nu ne-ar putea vindeca de această grea boală.
