După cum lesne vă puteți închipui, nu este vorba despre banii aflați în sărăcăcioasele lor conturi. Ci despre averile cumulate ale celor mai de seamă dintre deținuții care fac celulele neîncăpătoare și vâlva mediatică mai mare. Deținuți dintre aceia care erau priviți ca eroi, deschizători de drumuri, profeți chiar (chiar dacă se găseau în țara lor...).
Să ne amintim de un film care a făcut vâlvă în anul 2010: "Kapitalism-rețeta noastră secretă". Protagoniști erau oameni cu greutate, milionari de mare calibru, persoane publice intens adulate: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Ioan Niculae, Gigi Becali, George Copos, Dan Diaconescu și George Pădure. Să strigăm catalogul: Dinu Patriciu: decedat (uzura emoțională a ultimelor decenii a cântărit mult în acest deces prematur). Dan Voiculescu: încarcerat. Ioan Nicolae: în libertate, dar cu grave acuze la activ. Gigi Becali: încarcerat. George Copos: încarcerat. Dan Diaconescu: încarcerat. George Pădure: în libertate, dar extrem de discret (probabil a ales să fie "un pic mai bine" pentru el...).
Dezamăgitor bilanț! Cei care, cu doar 5 ani în urmă, erau prezentați drept corifei ai capitalismului, campioni ai reușitei în afaceri, promotori ai unei lumi întemeiate pe profit și bunăstare- tocmai ei au fost dați în vileag că și-au obținut averile pe căi ilegale, sau că au umblat pe cărări îndoielnice în căutarea faimei și a prosperității. Din eroi de film, ei au devenit eroi de vodevil, exemple de prăbușiri zgomotoase și tragedii umbroase.
Poate că nu ar fi mare lucru dacă aceste întâmplări ar rămâne singulare. Dar ele sunt repere într-un context mult mai larg, în care figurează "Lotul matrapazlâcuri în fotbal" și "Lotul minciuni care costă în media" (nu mai dăm nume, căci le știți dvs. foarte bine...). Vine puternic din urmă "Lotul politicieni mânjiți" (iar nu dăm nume, nu de alta, dar chiar sunt prea multe...). Se cuvine pomenit și lotul, mult mai elevat, "Diplome pentru șpagă". Să dăm și un nume, reapărut recent în lumina reflectoarelor : Gruia Stoica, cel care era privit ca un salvator providențial al CFR Marfă, și era prezentat ca un viitor magnat al transporturilor feroviare din Balcani, și care acum este condamnat pentru încercarea de truca o licitație în care avea interese majore (nu cu țuică și caltaboși, ci cu taman 3 milioane de euro!).
O adevărată hecatombă în acea clasă sus-pusă pe care, pripit și necugetat, am considerat-o a fi elita noastră. Am mai scris în această rubrică despre rușinea care ne încearcă atunci când vedem ce schelete ascund în dulapuri cei care ar trebui să fie cei mai harnici, mai corecți, mai cinstiți, mai reprezentativi dintre noi. Poate că și un pic de umilință sinceră ar da bine în atitudinea acestor magnați căzuți; la pronunțarea sentinței de condamnare, Dan Diaconescu a făcut o afirmație halucinantă: " Romanii nu mai au încredere in justiție, eu nici atât." Pe el îl înțeleg, judecata i-a fost umbrită de panica momentului (e, oricum, mai traumatizant să fii condamnat la închisoare, decât să fii aruncat într-un tomberon!) Dar românii... ei ar trebui să înceapă de-a avea încredere în justiție tocmai fiindcă personaje de acest fel au ajuns să fie condamnate, chiar dacă au fost vedete de top în media, au fondat partide oportuniste, s-au prezentat drept salvatori ai marilor combinate muribunde, sau au avut chiar neobrăzarea de a se visa președinți ai țării!
Închisorile României sunt sărace. Mulți deținuții sunt bogați, unii putrezi de bogați. Iar averile lor sunt, în majoritatea situațiilor, bine puse la adăpost, și continuă să producă beneficii în așteptarea stăpânilor care, azi-mâine, vor fi iară în libertate. Iar ei stau cuminți în închisoare, mulți în regimuri de favoare, și națiunea cheltuiește, din bugetul său sărăcăcios, 2800 de lei pe lună pentru a le asigura acele condiții de care condamnații se plâng fără încetare, inclusiv la instanțe internaționale.
În acest timp, românii cinstiți și săraci scot bani grei din buzunare pentru a primi o îngrijire medicală decentă, sau pentru a da o educație folositoare copiilor lor. În consecință, mi se pare un minim act de justiție socială ca cei bogați și necinstiți, după ce au fost condamnați definitiv, să fie obligați la plata cheltuielilor pe care acest stat, din ale cărui resurse și-au clădit ei averile, și care nu poate recupera decât părți modice din prejudiciul dovedit, le face cu ei lună de lună. Ei ar trebui să aibă minima înțelegere a faptului că fiecare leuț pe care ei și l-au însușit pe nedrept este un leuț mai puțin pentru spitale sau învățământ. Și pentru închisori, desigur!
Aceasta este una dintre cele mai mari rușini ale acestei nații: faptul că atâția indivizi din neavenitele "elite" se află după gratii, continuând să-și declame nevinovăția. Și rușinea nu va trece până când închisorile nu vor redeveni "sărace", populate fiind de oameni rătăciți, criminali necugetaţi și găinari mărunţi.
