Desigur, mulţi o să-mi
reproşeze că mă bucur anapoda, fiindcă mulţi oameni îşi pierd serviciul, nu vor
mai lua salarii şi alte chestiuni din acestea, cu iz de sindicalism. Sigur, nu
e un motiv de bucurie când cineva nu mai primeşte salariu, nu-şi mai poate
plăti creditele şi tot ce decurge din aceasta. Nu acesta e motivul bucuriei
mele.
Oricum, dacă vorbim despre angajaţi, sunt sigur că jurnaliştii cei talentaţi o să-şi găsească repede un serviciu şi poate că e mai bine că s-a întâmplat aşa: măcar au o şansă să-şi regândească propria carieră (în cazul în care consideră jurnalistica o profesie şi nu o meserie ca oricare alta!) şi să încerce să scrie la ziare serioase, fapt care le-ar aduce imens mai multe avantaje, dar şi responsabilităţi, faţă de propriul scris şi, mai ales, faţă de cititorii săi.
Mă bucur nespus când moare un tabloid; mă voi bucura şi de aici încolo când se va închide un ziar sau o televiziune de acest gen. Am toate motivele s-o fac. Mă întreb şi vă întreb: ce au adus tabloidele în România, odată cu “reţetele” marilor trusturi de media occidentale? Păi, să vedem! Ziare, cărţi, emisiuni tv realizate într-o inerţie mizerabilă, fără a ţine seama de promovarea vreunei valori. Ziare şi emisiuni scoase cu trudă şi cu multă muncă, însă fără nici un gram de dragoste. Sunt cărţi, telenovele, emisiuni deşănţate, dar, cel mai trist, ziare făcute în spirit tabloidizant. La ce a dus această “acţiune, tabloidizarea”?
E simplu: dacă “accesezi” spiritul tabloidizant, nu eşti nicăieri în afară de locul în care ai fost la început; ajungi să trăieşti tabloid, să iubeşti tabloid, să priveşti fotbal mizerabil şi tabloidizat şi, cel mai periculos, să-ţi faci o cultură tabloidizată. Fiindcă le datorăm mai ales acestor “profesionişti” ai tabloidelor o boală din ce în ce mai perversă, aceea care ne arată clar un fapt zguduitor: cultura celor mai mulţi dintre noi este, parcă, extrasă dintr-un tabloid!La fel, şi idealurile multora dintre noi s-au modificat. “Este un ideal uşor, suav, de vară. Un ideal “light”.
Fără grăsimi, fără ţigări, fără alcool. Dar şi fără patimă. Tabloidul este cel care nu te clădeşte pe dinăuntru, fiindcă în tabloid nu există încrâncenare, care, nu-i aşa, ar fi desuetă! Epoca tabloidului este una “fancy”, “trendy”,”cool”, “on-line”, în timp ce simţirea nostră este “off-line”, iar cultura a rămas doar un “head-line”, spunea cineva, scârbit şi acesta de voma care curge din tabloidele ce inundă piaţa media şi câtă dreptate avea! Ca oraş, Clujul poate sărbători: din cel puţin un motiv, închiderea acestui tabloid, viaţa publică a câştigat. Lumea noastră interioară nu se mai destramă atât de repede.
Şi cum tabloidizarea ucide orice vrajă, în cazul oraşului nostru şi al altora care au scăpat de blestemul “brandului” sus-menţionat, înseamnă că oamenii îşi pot construi iarăşi o lume interioară. Căci, dacă “noutatea” tabloidului “ne-a rupt, fatalmente, brutal de tradiţie”- aşa cum frumos spunea dl Mihai Gălăţanu în “România Literară”, scriind despre tabloide şi cărţi - tocmai această tradiţie va trebui s-o recuperăm, cumva, pe panta buclei existenţei noastre. Chiar dacă noutatea tabloidelor a dat buzna în casele şi în sufletele noastre, undeva, pe un traiect, am pierdut ceva din lumea noastră primordială.
Nu ne rămâne decât să ne întoarcem pentru a (o) recupera. Lumea noastră se destramă tocmai din cauza facilului pe care l-am acceptat să ne inunde, aşa că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să ne întoarcem, s-o ţesem la loc”. Nu cred, în sfârşit, că vreun eventual investitor serios (clujean) ar fi interesat să-şi alăture numele unui ziar de această factură şi, totodată, de un site porno, şi astfel să ţină în viaţă această jalnică întreprindere. Sau, dacă o va face, atunci trebuie să ţină seama că publicul din acest oraş are, în materie de presă, cu totul alte aşteptări.
