Este uimitor, şocant şi, totodată, supărător că acest atentat vine din partea unei Puteri, care nu este coordonată nici de Adrian Năstase, nici de Nicolae Văcăroiu, nici de Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu ori Silviu Brucan. Pumnii în gura presei şi bocancii pe gâtul jurnaliştilor şi al “organelor” de presă sunt puse, vreau să cred că doar cu inconştienţă, nu cu ticăloşie, de însuşi preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, trei personaje politice ale României actuale, care au beneficiat la maxim, de-a lungul timpului, de simpatia nedisimulată a mass- mediei. Faptul că ideea este a unui peltic imbecil ca şi actualul ministru al Justiţiei, (aştept dreptul la replică şi mă acţionaţi în judecată pentru insultă, domnule ministru!), exprimarea folosită fiind voit agresivă, nu miră pe foarte multă lume.
Practic, de la un personaj fără coloană vertebrală, asemeni ministrului Predoiu, nu aşteptam decât, eventual, să nu găsească un model pentru noul Cod Civil în îndepărtatul Quebec canadian, ci, poate, în Papua Noua Guinee sau în Patagonia. Dar ce poţi să ceri unui ministru care, de dragul păstrării fotoliului, s-a lepădat doar într-o noapte de o haină politică pentru a îmbrăca o alta, de culoare diferită?
Justiţia franceză, de această dată din Franţa şi nu din provincia Quebec, de limbă franceză, funcţionează încă, după vreo 200 de ani, după acelaşi cod al lui Napoleon, ce-i drept, actualizat.
Noroc că fostul şi actualul ministru nu s-a dus cu locul de inspiraţie mai spre nord, că am fi ajuns în câteva luni să comunicăm după limba morselor din Alaska. Dar, până la urmă, faptul că Predoiu încearcă să impună un astfel de cod nu ne deranjează într-atât cât o face faptul că nimeni din actuala putere, nici însuşi premierul Emil Boc sau consilierii săi clujeni, deloc puţini la număr, nu reacţionează în nici un fel, parcă părând că aşteptau de mult timp un astfel de Cod Civil, care să pună pumnul în gura presei.
Practic, în noul Cod Civil, conform articolului 78, alineatul 2, se spune că: “Este interzisă orice atingere adusă imaginii, onoarei şi reputaţiei unei persoane fără consimţământul acesteia sau fără ca legea să permită acest lucru” (sic!). Articolul citat nici măcar nu are nevoie de o explicitare sau de o “traducere”. însă acelaşi ministru Predoiu afirmă că noul Cod Civil ajută la formarea unei prese mai performante şi profesioniste, cum este presa străină.
Adică, presa străină nu ar fi trebuit să scrie afacerea Watergate sau afacerea Lewinski numai după ce ar fi obţinut consimţământul preşedinţilor Nixon şi Clinton? Sau oare presa germană ar fi trebuit să scrie despre escapadele în Caraibe ale ministrului Apărării din Bundesrepublik doar după ce ar fi obţinut acordul premierului Schroeder? Sau atunci când presa britanică publica imagini cu prinţul Charles şi Camilia Parker Bowles ori imagini cu prinţul Harry în costum de nazist, trebuia să o facă doar după ce solicita acordul Casei Regale?
Merită discutat, mai ales în contextul noului scandal Mihaela Rădulescu – Ayan – Elan, până unde poate merge presa de paparazzi din România? Sigur că rămâne o discuţie deschisă dacă presa a procedat corect atunci când a pus cu spatele la zid clujenii duşi de Boc la Bucureşti. Sigur că poate fi discutat dacă presa a procedat corect atunci când a scris de afacerile camarilei lui Adrian Năstase, despre “regii asfaltului” proiectaţi din Guvernul Năstase în Guvernul Tăriceanu şi, acum, în Guvernul Boc sau despre celebrul infractor de la Craoiva, Dom’ Costel, ce era cât pe ce să ajungă ministru secretar de stat, în cazul în care nu exista ochiul vigilent al presei.
Dar noul Cod Civil frizează demenţa stipulând în articolul 268 despre dreptul la replică ce trebuie publicat INTEGRAL!. Adică, în cazul în care un individ se supără mâine pe ZIUA de CLUJ, trimite un drept la replică pe care conducerea editorială nu mai are libertatea de a-l publica în 15 zile de la trimiterea sa şi, eventual, parţial, în cazul în care este “kilometric” (conform primei legi a lui Cuza, cu privire la presă), ci “organul de presă” este obligat ca în 72 de ore să publice INTEGRAL dreptul la replică, chiar dacă el depăşeşte spaţiul jurnalului de ştiri ori al numărului de semne, ori al paginilor ziarului, în caz contrar cel afectat putând ajunge, prin ordonanţă prezidenţială de urgenţă, la sistarea apariţiei publicaţiei.
în lege se spune aşa: “sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulaţie a bunurilor sau mijloacelor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea faptei prejudiciale”. Din păcate, nu avem destul spaţiu pentru a continua cu imbecilităţile ce frizează normalitatea şi însăşi existenţa unei democraţii de secol XXI.
Poate de aceea, Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media au ales să-şi arate îngrijorarea şi să riposteze vehement cu privire la adoptarea noului Cod Civil. O sugestie personală îmi permit să le transmit călduros reprezentanţilor coaliţiei de guvernământ: ar fi mult mai liniştiţi şi s-ar simţi mult mai bine, în cazul în care ar repune în practică ideea Canalului Bucureşti – Dunăre – Marea Neagră şi le-ar da de lucru jurnaliştilor din România, care îşi mai permit încă să spună şi să scrie ce gândesc!
