Cămătaru-i frate cu românul

Desigur, din perspectiva regulilor operaţionale ale clasificării, demersul d-lui Dâncu este inexact, întrucât nimic nu exclude ca un politician să nu aparţină mai multor categorii concomitent. Prin urmare, clasificarea încă poate să suporte categorii noi, dintre care cel puţin una merită propusă cu prisosinţă: proştii. În cadrul său, putem distinge două sub-categorii, anume proştii senini (acea prostie în stare pură, genuină, candidă, chiar băţoasă, în timpurile recente, când prostia tinde să devină un soi special de virtute) şi proştii prefăcuţi (varietatea lucrativă a prostiei, cea zămislită din interes, nu din vocaţie). Nu avem nevoie de multă imaginaţie pentru a ne selecta câteva exemplare arhetipale de fiecare fel, însă nimic nu este mai util în expunerea teoretică decât nişte exemple reuşite.

Alaltăieri, dl. Băsescu a promulgat o lege care scoate cămătăria în afara legii şi îi pedepseşte pe cămătari cu puşcăria. Iniţial, proiectul a ajuns în Comisia Juridică purtând titlul "Lege privind activitatea de cămătărie", ca şi când iniţiatorii (cu doi deputaţi clujeni printre ei, Adrian Gurzău şi Mircia Giurgiu) şi-ar fi propus să reglementeze activitatea cu pricina, nu să o elimine. În fine, la sugestia deputaţilor jurişti, versiunea finală se cheamă "lege privind interzicerea activităţii de cămătărie". Mult mai important decât titlul este textul, care, pretinzând că respectă normele stilului juridic, dă definiţia cămătarului, la articolul 2 al proiectului: "În sensul prezentei legi, prin camătă se înţelege dobândă excesivă pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut. Prin cămătar se înţelege persoană care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete."

Surpriză, deputaţii din Comisie nu au avut nimic de comentat cu privire la ameţitoarea circularitate a definiţiei, care o face inoperabilă, ci au făcut, aproape exclusiv, comentarii şi modificări referitoare la formă, împărţind-o în două alineate, să dea mai bine pe hârtie. În plus, au tăiat din text, pe bună dreptate, cuvântul "excesivă", atâta vreme cât sensul său implică un nivel al dobânzii "normale" sau "non-excesive", nedefinit ca atare în textul legii. În final, textul este la fel de ambiguu ca înainte, deşi a trecut pe sub ochii ageri ai unor jurişti prestigioşi. Camăta este "dobânda pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut", în vreme ce cămătarul este "persoana fizică ce dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete". Iar mai jos, ne este explicat elementul constitutiv al infracţiunii în sine, fără să mai pomenească nici de camătă, nici de cămătar: "(d)area de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani." În sfârşit, textul mai precizează că "sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii se confiscă", însă nu menţionează despre care sume este vorba: banii obţinuţi de cămătar după restituirea banilor sau banii luaţi de cel împrumutat. Ca să nu mai spunem că legea nu îl exonerează de răspundere nici pe acesta din urmă, întrucât Codul Penal poate fi interpretat în aşa fel încât acesta poate fi tras la răspundere pentru favorizarea infractorului. Complet nebulos...

Pentru dl. Giurgiu (mai puţin pentru ceilalţi iniţiatori), legea a fost un nou prilej de a-şi satisface pofta greu de stăvilit de a se vedea pe sticlă. Poziţionat ca apărător ferm al amărâţilor în faţa abuzurilor cămătarilor, deputatul clujean a prins iarăşi ocazia să se producă într-un episod incontinent de populism, care i-a adus şi altădată simpatia spărgătorilor de seminţe de bostan şi a nevestelor lor telenoveliste abuzate. Fie un populism neobrăzat, fie prostie dintr-aceea veritabilă, cristalizată până la puritate-etalon pe culoarele largi şi albe ale Parlamentului, poate să zămislească această lege, scrisă într-atât de superficial, încât să devină complet inaplicabilă. Orişicum, după 7 ani de mandat parlamentar inabilitatea de a scrie un prăpădit de text de lege cu 4 articole nu mai are nicio scuză, ci cel mai probabil este sinonim cu prostia.

Pe de altă parte, deputaţii jurişti care au dat prima dată ochii cu textul trebuie să se fi abţinut cu greu să nu-şi frece palmele de bucurie. Dacă până acum cămătarii scăpau de puşcărie graţie unui straniu vid legislativ, iată că a venit timpul ca vidul să fie umplut cu o lege proastă, ceea ce pentru orice avocat este mană cerească. Orice cămătar ajuns în faţa instanţei va fi scos basma curată chiar şi de un avocat mediocru, cerându-i acuzatorului să demonstreze că acuzatul practică această activitate "ca îndeletnicire", adică asta îi este meseria. Mai mult, este de neimaginat ca nişte parlamentari avocaţi, obişnuiţi cu jargonul juridic şi riguroşi cunoscători ai textelor de profil să nu fi observat definirea complet nevalidă a termenilor. Ei bine, în cazul lor, prostia nu este vocaţie, ci iată, îndeletnicire lucrativă. Legea asta, în faţa căreia au închis ochii şi au ridicat mâna, le poate aduce bani lichizi şi cinstiţi din partea unor eventuali clienţi cămătari, care nu le rămân datori celor care îi scapă de belele.
În realitate, verdictul de "prostie" este scos din discuţie. A meritat invocată doar de dragul argumentului, dar nu prostia reprezintă punctul comun al celor două categorii de politicieni, ci măruntul interes propriu: dorinţa de a se lipi de sufletul votanţilor şi a mai căpăta un mandat de deputăţie, câştigurile sporite din activitatea avocaţială, prieteniile strânse cu nişte băieţi generoşi cărora invidioşii le mai spun câteodată "cămătari" etc.

Mai am, totuşi, o ultimă nedumerire: dl. Băsescu şi aparatul Preşedinţiei de câte ori or fi citit textul legii promulgate şi ce naiba au înţeles din el?