Când Dumnezeu vrea să te piardă...

Un calcul simplu, pe care nu-l fac aceşti analişti şi sfătuitori de taină din Guvernul României şi de pe lângă dl Traian Băsescu, care se cred mari specialişti în anticomunism, fără să fi trăit o singură oră sub “grija” partidului comunist şi al celui mai iubit fiu al poporului, este acela că situaţia de ansamblu a nevoilor primare înainte de 1989 nu era aceeaşi cu cea de acum, după cum înţelegem din amplul şi excelentul studiu al academiei, privind calitatea vieţii, ci cu totul alta.

E riscant să spunem dintr-o suflare că era mai bine sau mai rău, din acest punct de vedere, “înainte”. După lecturarea acestei analize rămâne ca dvs. să comparaţi situaţiile şi să aveţi propriul răspuns. în vremea lui Ceauşescu, marea majoritate a populaţiei avea un serviciu stabil, un salariu “stas” din care putea trăi. Dacă mai punem şi faptul că primeau locuinţe de la stat, aveau concediu prin sindicat în oricare dintre staţiunile turistice, precum şi alte facilităţi pentru copii, şcoală ş.a.m.d., vom putea observa că cerinţele primare ale unui popor ale căror rudimente de cerinţe se făceau simţite doar simbolic, erau, cumva, satisfăcute. Nemulţumirea acestor oameni era faptul că nu au suficient program la televizor şi că, în ultimii ani, plata datoriei externe sufoca din ce în ce mai mult fiinţa celor mai mulţi.

 

Este important să ne amintim că atunci familiile celor de la oraş erau, lună de lună, în marea lor majoritate, susţinute de bătrânii care continuau, cu chiu, cu vai, să întreţină o agricultură de subzistenţă. Fiecare “făcea rost” de carne, lapte, ouă, făcând astfel posibilă o viaţă cât de cât normală într-o vreme în care tiranul hotărâse că datoriile externe trebuie plătite cu însăşi viaţa românilor. în sensul acesta, mai ales, Academia Română are dreptate. Ne aflăm tot în 1989, la 20 de ani după căderea dictaturii Ceauşescu. Schimbarea este doar a dictatorului. Fiindcă, în acest moment, noua dictatură a hotărât ca România să contracteze un împrumut de la FMI doar ca dl Băsescu să fie reales în funcţia de preşedinte al ţării.

 

înrobirea acestui popor este, în sensul larg al cuvântului, similară cu cea din ultimii ani ai României postdecembriste. Milioane de români plătesc acum, în urma ultimelor măsuri de distrugere a sectorului privat, dar şi a puterii de cumpărare a cetăţenilor. Lipsa unor măsuri de creştere a economiei, în ultimul an, trecerea sub tăcere a primelor semne ale crizei, doar pentru a păstra aparenţele în campania electorală, toate astea îşi arată astăzi colţii. Nu mai sunt bătrânii de la sate. Generaţia care i-a trimis în urban pe actualii locuitori ai marilor oraşe este în pământ şi n-o să mai poată trimite copiilor, ajunşi acum la 50 de ani, mâncare. Taxele vor creşte, economia va fi sufocată, iar numărul de şomeri va creşte. Cu toate astea, aroganţa oamenilor politici este cu atât mai mare.

 

Când în economia mondială există atâţia laureaţi ai Nobelului pentru economie, iar România este posesoarea atâtor minţi luminate, dl Vlădescu se încăpăţânează până la frizarea nesimţirii să afirme că salvarea unei ţări nu se poate face decât prin condamnarea pensionarilor la moarte sau prin mărirea TVA-ului. Nu mai există, în opinia guvernului din ce în ce mai arogant, nici o altă soluţie, deşi, oriunde te-ai uita, la vecinii noştri din Europa, nici unul n-a adoptat asemenea măsuri criminale. Revenind, ceea ce este relevant nu poate fi altceva decât faptul că după 20 de ani am ajuns de unde am plecat. Se va trăi la fel de prost, se vor încălca, sub diverse pretexte, tot mai multe drepturi prevăzute în Carta Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, se va terfeli şi mai mult Constituţia.

 

 Iar dacă la aceasta se va adăuga lipsa totală de încredere a poporului într-un guvern pe cât de ilegitim (construit pe trădare), pe atât de ineficient şi perspectiva din ce în ce mai evidentă a alunecării preşedintelui spre dictatură, vremurile care vin nu pot fi decât tulburi. Mai tulburi decât în anul 1989. O zicală cunoscută spune că “Dumnezeu, atunci când vrea să te piardă, îţi ia întâi minţile...”. Pesemne că numai aşa se poate justifica imensa aroganţă a politicienilor care conduc azi ţara...