Când măsura în toate nu poate fi doar Băsescu

De o vreme, premierul Emil Boc a renunţat la placa cu şlagărul “greaua moştenire a Guvernului PNL-UDMR”. Doar că există o ciclicitate stereotipă a temelor lansate de premierul clujean.

Ultima: formula universală a democraţiei, regăsită şi în Constituţia României, “nimeni nu este mai presus de lege”, a fost reformulată acum câteva zile de premierul constituţionalist astfel- “între bugetari, nimeni nu este mai presus de Băsescu”. Şi a propus premierul plafonarea tuturor salariilor bugetarilor la venitul preşedintelui Băsescu.

 

“Nimeni nu este mai presus de Băsescu” a căpătat  şi o denumire finanţistă ce s-a vrut grea, apăsătoare, mustrătoare de conştiinţe pentru bugetarii din huzur. I-a spus premierul “contribuţia de solidaritate de 90%”. “Persoanele fizice care realizează venituri din pensii de stat şi/sau venituri impozabile din salarii plătite de autorităţile şi instituţiile publice datorează o contribuţie de solidaritate, calculată prin aplicarea unei cote de 90% asupra bazei de calcul prevăzută.

 

8  în sintagma «venituri din salarii» se includ şi venituri asimilate acestora. Preşedintele României ia aproximativ 67 milioane de lei (vechi-n.r.), 80 şi ceva este cel brut, net este 67 milioane de lei vechi, în mână. Pentru toţi cei care iau în mână de la stat, fie din pensie, fie din salariu, peste 67 de milioane de lei, suma care este peste va fi taxată cu 90%”, a arătat premierul.

 

Conform datelor prezentate de şeful Guvernului, taxa ar urma să fie aplicată şi unui număr de 1.474 pensionari care au, în prezent, venituri peste salariul preşedintelui, nu numai salariaţilor bugetari. în toată spaima de impozite, Boc a insistat asupra faptului că această măsură, dacă va fi introdusă, trebuie tratată ca o contribuţie de solidaritate şi nu ca o taxă. Adică, dacă îşi bagă mâna în buzunar, nu se cheamă taxă, ci solidaritate.

 

Dacă ai pistolul la tâmplă şi semnezi să renunţi la pământul tău, nu se cheamă desfiinţarea proprietăţii cu forţa, ci colectivizare. Dacă ţi se ia casa, se cheamă că mulţi fără acoperiş o să aibă unde locui...

 

Măsura propusă de premier are însă şi extremele sale, ce trebuiau rezolvate, însă nu pompieristic şi după 20 de ani. Nu e vina premierului că au produs deja efecte. Prima: dintre pesionarii cu venituri mari de la stat, majoritatea provin din structurile de forţă dinainte de 1989.

 

Desigur, aici este vorba despre meritocraţie: cu cât te-ai străduit mai abitir să slujeşti şi să menţii fostul regim comunist, cu atât capitalismul trebuie să îţi fie mai recunoscător. Cealaltă extremă se referă la cadrele universitare, care, în afara orelor de la catedră, mai au şi ceva muncă de cercetare şi, evident, contracte cu companii.

 

 La “Babeş-Bolyai” ar fi vorba, conform datelor oficiale, de 15-17% din numărul total al profesorilor care au venituri mai mari decât ale şefului statului. Ei la ce ar trebui să renunţe: la catedră, la cercetare, la contracte? Iarăşi e vorba de meritocraţie, probabil: un număr de voturi suficient pentru a face pe cineva preşedintele României este, în bani, mai important decât un grant de cercetare câştigat la Harvard, după zeci de ani de tocit coate pe catedră şi sute de absolvenţi care ţi-au trecut prin mână.

 

Nu neg că actualul sistem de salarizare a bugetarilor are tarele sale serioase. Este clientelar, cum - cu mici excepţii – este de 150 de ani încoace şi, mai cu seamă, nu are un sistem de evaluare obiectiv a performanţelor anuale ale fiecărui bugetar. Doar deşurubând două becuri din clădirea Palatului Victoria, nu se cheamă că faci economie.

 

însă raportarea tuturor bugetarilor la Băsescu, nu la şeful statului, ci la Băsescu, i se poate ierta, ca persoană, lui Boc. Pentru premier, Băsescu e tot, e limita, e raportarea absolută. Dacă ar avea curajul să se uite la propria fişă a postului, premierul constituţionalist ar constata că responsabilitatea prim- ministrului este mult mai copleşitoare decât a preşedintelui, măcar pentru că are de gestionat, economic, o ţară.

 

Dacă măsura impozitării cu 90% a diferenţei peste Băsescu va fi aplicată ad-litteram, premierul mai riscă o carte electorală. E bine să-l evoci pe Băsescu, să asociezi măsuri de reformă cu numele lui, mai greu e să explici unei categorii elitiste şi active că plafonarea la Băsescu este lucrul pe care şi-l doresc. Nu ştiu câţi ar înghiţi cu drag formularea “chiar dacă nu vă interesează deloc politica, oricum, mai mult decât Băsescu nu puteţi!”. Pentru restul, însă, e bine...