Când peştele mic înghite peştele mare

Şi fiindcă mă refer la partidele mari, fac precizarea că nu m-aş mira dacă, într-o bună zi, respectiv în toamna acestui an, Gabriel Oprea s-ar număra, cum spun mai multe voci autorizate, printre candidaţii eligibili la şefia PSD.
 
În general, în politică, unul sau mai multe partide mici gravitează în jurul unui partid mare şi, din când în când, schimbă tabăra. Prins în orbita unui partid mare, un partid mic nu are altceva de făcut decât să-şi sprijine aliatul, oferindu-i voturi în Parlament sau voci, mai mult sau mai puţin puternice, pe posturile de televiziune.

În schimb, dacă partidul mare este la putere, primeşte posturi în administraţia publică, îşi poate promova, din când în când, câte o lege, pentru a fi credibil în ochii electoratului, şi poate solicita, chiar ca la alegeri să se agaţe în trena partenerului, pe liste comune.

Dacă partidul puternic este în opoziţie, aliatul sau solicită, şi de obicei obţine, încheierea unor înţelegeri scrise, care sunt sau nu făcute publice şi care vor deveni operaţionale, mai târziu, atunci când vor fi câştigate alegerile. Şi de această dată se întâmplă, deseori, ca unul dintre daruri - respectiv una dintre solicitări - să fie prezenţa pe liste comune.
 
Mai rar se întâmplă ca un partid mic să poate influenţa deciziile majore într-o asemenea măsură încât să-şi joace pe degete aliatul. A făcut-o de câteva ori UDMR. Dar niciodată UDMR nu a reuşit ca, simultan, să joace tontoroiul în capul tuturor formaţiunilor mari. Asta face în prezent, cu un succes absolut remarcabil, UNPR.
 
În acest moment, UNPR nu mai reprezintă doar un simplu aliat al PSD. După cum s-a văzut şi după cum se va mai vedea, UNPR are capacitatea, invocând interesul naţional - termen omniprezent în discursul politic al partidului - să pulverizeze, pur şi simplu, o decizie sau un proiect al partidului majoritar, jucând de-a dreptul pe faţă în tabăra opoziţiei. În acelaşi timp şi opoziţia, în speţă PNL, este, uneori, jucată pe degete de către partidul domnului Gabriel Oprea. 
 
Evident, lucrurile ar stă cu totul şi cu totul altfel dacă PNL ar refuză să cocheteze cu Gabriel Oprea. Dacă PNL ar stă ferm pe propriile picioare, continuând să aplice lovituri după lovituri majorităţii parlamentare şi aşteptând răbdător că o parte din electorat să basculeze în sfera să de influenţă, atunci cel mai mare dar pe care îl poate primi opoziţia, respectiv venirea la guvernare, ar ajunge de la sine în posesia PNL.

Numai că PNL este nerăbdător. Fie pentru că unii vor puterea cât mai repede şi cu orice preţ, fie din motive reale, de siguranţă şi de interes naţional. Ce este drept este drept. Ne aflăm într-o situaţie unică, în care, un ditamai prim-ministru se află sub tirul, încă încrucişat, al procurorilor români, efectiv la un pas de a fi trimis în judecată pentru infracţiuni reale sau închipuite.

Niciunde însă în lumea civilizată, un prim-ministru, aflat în această situaţie şi chiar dacă ar fi victima manipulării justiţiei, nu rămâne în funcţie, ci preda ştafeta altuia. Această situaţie, cu totul şi cu totul specială, ar putea fi încă o scuză pentru PNL, pus în situaţia de a cocheta, mai mult decât este cazul, cu UNPR.   
 
Aşadar, partidul condus de domnul Gabriel Oprea, în acest moment, nu numai că poate influenţa decisiv poziţii politice şi decizii politice ale PSD, cu care, formal, este aliat, dar poate face, şi chiar face acelaşi lucru, şi cu PNL, partid cu care, formal, se află în rivalitate. Şi mai mult decât atât, iată că, UNPR poate lua chiar iniţiativa. Convocând liderii partidelor politice în manieră în care un diriginte cheamă la şedinţă comitetul de părinţi. Iar partidele se supun. Toate.
 
Motivele de mai sus, la care pot fi adăugate şi altele, demonstrează, cât se poate de elocvent, că în acest moment, UNPR face jocurile. Şi înghite, fără prea mare efort, hălci întregi din cele mai importante partide din România. Peştele cel mic îl înghite pe cel mare.