Când şutul în fund nu duce înainte

Dar dincolo de amărăciunea pe care mi-a provocat-o îndepărtarea doctorului Arafat prin tactici nesimţite, dincolo de pierderea mare a sistemului prin demisia constructorului unui sistem integrat de urgenţă care funcţionează mai bine decât a făcut-o vreodată în toată istoria acestei ţări, problemele care apar sunt altele, mult mai grave. Ţin de întreaga filosofie pe care se fundamentează noua lege, dar şi de superficialitatea cu care a fost scris proiectul. În primul rând, dezbaterea trebuie să co-intereseze specialiştii din domeniul sanitar cu renume nu doar din perspectivă strict medicală, ci şi morală. În definitiv, de la reputatul doctor Brădişteanu nu vei afla niciodată nimic util din perspectiva reformei în sănătate, pentru că tot timpul îl vei avea în faţă pe cel achitat dubios într-un proces de corupţie, doar pentru că judecătorilor nu le venea să creadă la ce sumă incredibilă se ridicase şpaga. Dar părerile unora ca doctorii Arafat de la Mureş şi Bârsan de la Cluj nu ar trebui să fie ignorate, dacă reforma se doreşte a se face cu bună-credinţă.

Ei, bine, tocmai aici e buba. Tot mai clar transpar indiciile că drumul spre iadul sănătăţii este pavat cu bunele intenţii ale unei reforme, despre care se vorbeşte deocamdată mult şi degeaba. Iar povestea cu aşa-zisa privatizare a sistemului de urgenţă, demisia lui Raed Arafat şi şopârliţele privitoare la statutul, chipurile, suspect al SMURD-ului sunt intoxicaţii ordinare. Proiectul de lege este incomplet şi periculos în cu totul şi cu totul alte puncte. Întâi de toate, l-am auzit în direct pe dl. Lucian Duţă, directorul CNAS-ului, recunoscând franc şi fără ruşine că nu s-a realizat nici un studiu de impact al măsurilor propuse, nici referitor la impactul asupra costurilor, nici asupra nivelului calităţii serviciilor medicale. Aşadar, cine ar fi meritat zburat din funcţie? Arafat sau Duţă&Co., a se citi trupa de consilieri prezidenţiali specialişti în reformă, cei care au scris proiectul?

Poate cel mai important punct asupra căruia trebuie insistat în dezbaterea publică este ce va conţine aşa-numitul pachet de servicii medicale de bază, pe care orice român le va putea accesa în schimbul contribuţiei sale lunare la Fondul de Sănătate. Până când guvernul nu îl va stabili, nici asigurătorii privaţi nu pot şti ce să includă în pachetele complementare facultative, nici oamenii nu au siguranţa unei minime îngrijiri în caz de nevoie. Orice alt aspect ar trebui să rămână în plan secund, până la clarificarea pachetului de bază.
Din păcate, vă pot da în scris că nu se va întâmpla asta. Ar trăda omenie din partea iniţiatorilor, ceea ce i-ar pune într-o stare de incoerenţă cu ei înşişi: fiecare articolaş al legii respiră grijă pentru profitul unora sau al altora (asigurători, actori privaţi în sistemul de urgenţă, spitale private sau cu statut special), nici vorbă de interesul pacientului. Este, practic, o schimbare fundamentală de paradigmă, în spiritul unei gândiri de dreapta, căreia i-am spune anarhist-libertariene, dacă n-am avea exemplul extrem al sistemului american. În tot cazul, nu aş spune ferm că este o paradigmă greşită sau nepotrivită, comparativ cu cea socialistă în care ne aflăm acum. Însă dezbaterea trebuie să atingă aceste puncte, ca să ştim bine ce ne aşteaptă, ce fel de servicii medicale ne vom mai permite fiecare şi cui să-i cerem socoteală pentru viitor.

În aceeaşi tradiţie de gândire se înscriu, de altfel, alte câteva şopârle, aruncate în textul legii fără explicaţii suplimentare. De pildă, despre sancţiunile aplicate asigurătorilor privaţi în cazul nerespectării contractelor se vorbeşte într-un singur articol, care trimite la "legislaţia în vigoare". Adică vax! Apoi, legea vorbeşte despre "spitale de interes strategic", care pot primi suplimentar "finanţare de la bugetul de stat (...) pentru destinaţiile pentru care au fost alocate, în condiţiile legii", fără să fie precizate criteriile pe baza cărora spitalele vor fi incluse pe lista celor de "interes strategic", aprobată de guvern şi întocmită de Ministerul Sănătăţii. Are cineva tupeul să susţină că prevederea asta nu e servită unei clientele politice? În plus, legea spune că spitalele pot fi organizate ca instituţii publice, asociaţii, fundaţii sau societăţi comerciale, statutul unui spital putând fi schimbat în orice clipă de proprietarul spitalului, cu avizul Ministerului Sănătăţii. Nimeni nu împiedică înstrăinarea spitalelor către mici mafii locale pe bani de ţigări, în urma unor avize scrise pe genunchi de diverşii politruci care s-or mai perinda pe la minister. Mai grav, nimeni nu împiedică vreo mare societate de asigurări să cumpere toate spitalele din Cluj, să zicem, şi să instituie o dictatură a profitului şi a eficienţei în afaceri, despre care adepţii acestei paradigme de dreapta vor fi considerând că este cea mai potrivită sistemului sanitar românesc. Legea nu interzice acest tip de evenimente ulterioare aberante, aşadar le permite.

Ni se va spune să stăm liniştiţi, pentru că toate imperfecţiunile vor fi corectate prin legislaţia secundară şi prin setul de norme metodologice. Deja am auzit acest argument de mi s-a acrit. Cum se apropie alegerile, puterea se grăbeşte să-şi treacă legea, încercând prin tertipuri ieftine şi cu sacrificarea unor miei dintâi să eludeze o dezbatere pe fond. Nici opoziţia nu are mare chef de dezbatere, că doar este mai simplu să răcneşti zi-lumină "Jos piticul! Jos Chiorul!" pe toate televiziunile de partid. Aşa stând lucrurile, există o singură şansă la o dezbatere care să pună presiune utilă asupra decidenţilor: ieşirea din latenţă şi blazare a doctorilor de bună-credinţă, iar Clujul, slavă Domnului, are destui. Poate că ar fi utilă abordarea Avocatului Poporului, care chiar în aceste zile citeşte cu ochi foarte critic proiectul legii sănătăţii, poate că ar fi binevenită scrierea unui policy paper la care să participe acei doctori care şi-au câştigat respectul a mii de pacienţi, pentru verticalitate şi moralitate. Poate organizarea unor dezbateri deschise publicului şi presei ar aduce în jurul unei mese minţile unor oameni avizaţi împreună cu alţi oameni mai puţin informaţi, iar legea ar putea fi înţeleasă de cât mai mulţi dintre cei interesaţi, adică noi toţi.

Dacă toate astea nu se vor petrece, dezbaterea va fi confiscată fie de găştile politice dintotdeauna, care vor răcni până la epuizare aceleaşi strigături fumate, fie de gaiţele agitate de pe statele de plată ale televiziunilor de ştiri şi dezinformare, fie de lideri formali, precum preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoaie, sau preşedintele CNAS-ului, cărora mai bine le-ar sta să dezbată legea la vorbitor, nu la televizor.