Ca să putem vedea mai bine cum e să treci foarte aproape pe lângă dezastrul total, a fost nevoie ca aceste “minţi luminate” (formate din politicieni, intelectuali aserviţi, comentatori şi ziarişti) să deschidă de două ori cutia Pandorei. Când “eşalonul superior” a deschis pentru prima dată cutia nenorocirilor a fost ca din ea să-şi facă apariţia, ca o stafie, votul uninominal; vot care, după cum poate oricine să constate, a adus în situaţia de a se legitima politic în faţa unei ţări scârbite, peronaje de cea mai joasă speţă, de la baroni locali şi femei de condiţie îndoielnică, cu pretenţii de făuritori de istorie.
O a doua deschidere a cutiei cu monştri a fost lansarea unei idei extrem de perfide, pritocită în laboratoarele “intelectuale” – anexe ale Cotroceniului, anume, aceea conform căreia trebuiau anihilaţi cei care analizau şi criticau cel mai dur actualitatea politică. Atunci s-a afirmat ceea ce nici un stat din Europa civilizată nu a avut vreodată proasta inspiraţie de a o face: anume că doar generaţiile de tineri sunt în stare să ducă ţara mai departe spre ieşirea din tranziţia aceasta care pare, pentru foarte mulţi, extrem de lungă. S-a inventat, pentru asta şi un fel de expresie, care să facă loc, ca sub o pulpană călduţă, loc tuturor analiştilor imberbi, a căror viaţă scurtă nu a lăsat loc vreunei realizări notabile, a ziariştilor fără talent şi cultură, fără istorie şi fără Dumnezeu.
A fost inventat un război între ceea ce ei au numit “generaţia aşteptată”, care trebuia să “radă” din viaţa publică tabăra “generaţiei expirate”, un pericol evident şi puternic al personajului de la Cotroceni. Aşa şi-au făcut loc în presă, mascate în uniforme de “deontologi” prea largi, sau prea strâmte, hienele. Aşa s-au născut procurorii de presă, aşa s-au născut lingăii care au trecut la un semn din coloanele editorialelor direct sub steagul partidului. Trebuiau să apară pe scena publică, în locul “expiratelor” celebrităţi din presă tot felul de bâlbâiţi fără nume, ca o cohortă de miliţieni, gata să execute pe oricine la ordin, asemeni unor ucigaşi cu simbrie, de cele mai multe ori enorm şi nejustificat de mare; căci orice crimă îşi are preţul ei!
Apărute ca fiii ai celui mai de drepata cuplu de intelectuali, aceste hiene dau acum măsura unui stângism greţos, având pretenţia ca patronii să stea în genunchi în faţa lor şi, nici mai mult, nici mai puţin, să-şi construiască propriile afaceri de presă, concedierile şi angajările după reţetele, (după cum se vede falimentare!) pe care “cei fără de nume” le-au patentat până acum. Un singur “amănunt” nu a fost luat, însă, în calcul: acela că nici una din marile primejdii care au planat asupra ţării nu a fost veşnică şi că una din dimensiunile identităţii româneşti o constituie continua schimbare şi tranziţie a societăţii noastre.
Românii au fost obligaţi întotdeauna să reacţioneze şi să pună capăt aberaţiilor căreia i-a căzut pradă. Iar pentru un observator atent e clar că pe de o parte oamenii s-au lămurit cu “beneficiile” votului uninominal, cel care a dus, de fapt politica românească la dezastru, iar pe de alta, au reuşit să ridice vălul de pe faţa putredă şi hidoasă a aşa-zisei “generaţii aşteptate”, prin ochii căreia cei mai mulţi dintre cetăţenii acestei ţări au văzut, deformat, - fără să aibă de ales -, “o ţară muribundă”, cea mai mare minciună a acestor ani diabolici.
