«Ce naşte din pisică şoareci mănâncă»!

Bolşevicii au experienţă teribilă în canibalizare. Şansa lor istorică de a supravieţui s-a datorat canibalizărilor repetate.

 Nu trebuie să fii mare specialist să vezi cum Stalin i-a canibalizat pe camarazii lui Lenin sau Ceauşescu pe cei ai lui Dej.

 

Partidul Democrat Liberal este un partid relativ tânăr, dar cu o istorie interesantă şi cu proces de canibalizare previzibil. Născut din FSN, ca o opoziţie la aşa-zişii

« criptocomunişti » organizaţi în jurul lui Ion Iliescu, Partidul Democrat părea, după alegerile din 1992, să aibă soarta unui partid italian de compensaţie, de umplutură, bun să sprijine toate formulele guvernamentale de dreapta sau de stânga.

 

Alcătuit din personaje interesante, odrasle de nomenclaturişti sau din membri ai fostelor reţele de spionaj  precum« Dunărea », partidul condus de Petre Roman a avut, între 1991 şi 2001, scoruri electorale relativ mici dacă ţinem cont de faptul că în teoria politică un partid trebuie să obţină la trei scrutinuri cel puţin 15% din sufragii pentru a se valida ca organizaţie politică viabilă.

 

Şansa acestui partid de a se afirma a venit în 1996, când partidul, deşi a obţinut puţin peste 13%, a ajuns, prin redistribuire, la 17%, suficient să fie chemat alături de Convenţia Democrată să guverneze România.

 

Având lideri tineri, dar cu oarecare experienţă guvernamentală dacă ţinem cont de ministeriatele ocupate sub guvernele Roman, PD a reuşit imediat să dea tot felul de lovituri de imagine. Artizanul lor principal a fost Traian Băsescu. Era un personaj interesant. Fără să exceleze academic, purtând în sufletul său pragmatic un anumit sentiment de inferioritate faţă de intelectuali, dar avantajat de experienţa sa în structurile nomenclaturiste şi poate chiar securiste dinainte de 1989, era personajul ideal pentru fostele structuri PCR şi ale fostei “Securităţi”de a controla financiar şi electoral România. Faţă de el, un Adrian Năstase sau un Adrian  Severin ş.a. erau dezavantajaţi de calităţile lor intelectuale.

 

O mare parte din «detaşamentele muncitoreşti» şcolite mai mult de 50 ani sub comunism nu agreau intelectualii adevăraţi, formaţi în diferite medii academice româneşti şi occidentale. Ei reprezintă, mental vorbind, pericolul contra expresiei româneşti «las-o, mă, că merge şi aşa» ! Modelul lor de lider este un personaj puţin şcolit, «bărbat între bărbaţi», cu experienţa vieţii pe mare şi pe uscat, capabil să trăiască şi să le împărtăşească slăbiciunile faţă de femei, băutură şi neperformanţă.

 

Acesta este şi modelul bolşevic, un lider capabil să dea sfaturi în toate domeniile, aşa cum dă astăzi Traian Băsescu, dar fără să se priceapă la ceva anume. în comunism am văzut nenumăraţi lideri de genul acesta. Din păcate, odată cu Traian Băsescu au apărut din nou o mulţime de lideri din categoria acestora. Deşi aveau o pregătire sumară, făcută mai ales la şcolile bolşevice de «fără frecvenţă» ( din păcate, sunt foarte mulţi în toate partidele), ei au însuşit şi promovat un discurs populist, demagogic şi fără finalităţi.

 

în anii 1996-2000, sub oblăduirea, nepăsarea sau lipsa de experienţă politică  a lui Petre Roman, Traian Băsescu a reuşit două lucruri contradictorii  avantajoase pentru el: pe de o parte, prin ieşiri publice împotriva premierului Victor Ciorbea, actualul lider de la Cotroceni a creat o percepţie publică extrem de negativă despre propriul partid, care deşi menit să urce undeva la 20%, în final s-a prăbuşit, în 2000, la 7%; iar, pe de altă parte, a reuşit să focalizeze atenţia presei asupra personalităţii sale, producând în final, în condiţii pe care o parte din mass-media le-a considerat suspecte, «surpriza» de la primăria capitalei, trambulină economică, financiară şi politică suficientă pentru a atrage voturi şi a cîştiga bătălia pentru preşedenţia României în 2004.

 

Mai mult decât atât, pregătit să-l îngroape politic pe Petre Roman, aşa cum Gheorghiu Dej i-a îngropat pe Teoharie Georgescu, Vasile Luca şi Ana Pauker, iar Ceauşescu pe Drăghici, Traian Băsescu, deşi principalul vinovat pentru dezastrul electoral înregistrat de PD în 2000 s-a străduit şi a reuşit să pară liderul salvator. Ca şi în scenariile bolşevice din secolul trecut, în 2001, «baronii» PD nu mai erau necesari. La scurt timp după preluarea puterii în partid, Traian Băsescu a adunat în jurul său lideri fără notorietate, fără prestigiu politic, fără caractere puternice, pregătind în fapt PD pentru aventura sa populistă din anii 2003-2009. Conjunctura politică din 2002-2004 i-a fost favorabilă odată ce un fost nomenclaturist, Teodor Stolojan, devenea preşedinte al unui partid istoric. Ce ironie a sorţii... ! Un bolşevic în fruntea partidului Brătienilor.

 

Scenariul din 2004 era aproape la indigo copiat după cele bolşevice. Poporul trebuia sensibilizat cu lacrimi şi regrete între doi foşti membri de frunte ai Partidului Comunist Român şi, probabil, după cum afirmă unii jurnalişti, şi ai Securităţii de tristă amintire. Detaşamentul clasei muncitoare era deja pregătit să preia puterea.

 

Peste tot, sub privirile încremenite  ale adevăraţilor lideri liberali şi cu complicitatea liderilor social-democraţi precum Mitrea, Hrebenciuc şi, poate, chiar grupul de la Cluj, electoratul  captat într-o masă critică de vot alegea spectaculos un lider ce nu strălucea nici prin acţiuni manageriale sau viziuni strategice la Ministerul Transporturilor (vezi autostrăzile din România) şi nici prin fapte merituoase ca primar al capitalei. Ce a urmat a fost un spectacol de canibalizare bolşevică, cu acţiuni abuzive ale procuraturii, cu manipulări mass-media şi cu o victimă pe care au «rumenit-o» la foc mic aproape cinci ani: Adrian Năstase.

 

M-am oprit la 2009, pentru că este evident că PDL a început propria sa autocanibalizare. Alianţa cu «neocomuniştii» din PSD a fost doar detonatorul declanşării procesului de disoluţie internă în partidul lui Traian Băsescu. Fără să-şi dea seama, captat de beţia puterii, actualul lider de la Cotroceni n-a ţinut cont de faptul că «pisica bolşevică» îşi mănâncă propriii pui, devenind mai puternică şi mai voioasă.  Episodul Hruşciov este simptomatic din acest punct de vedere. Meteoric apărut să facă curăţenie în nomenclatura lui Stalin, Hruşciov- el însuşi un populist bolşevic analfabet şi grobian- a fost înlăturat în 1964, prin acţiunea foştilor săi camarazi aşa-zişi reformatori.

 

Asistăm, probabil, la un final trist şi pentru Traian Băsescu, şi pentru «tinerii» săi camarazi. Episodul Monica Iacob Ridzi, condimentat de «noul serial» Elena Udrea, este  numai începutul sfârşitului. Dacă pentru unii este sfârşitul, pentru alţii poate să fie începutul... democraţiei mult aşteptate.