Cei care împart nedreptatea

Ofticaţi la ficaţi că judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ au votat cu un procuror (Oana Schmidt-Hăineală) la alegerile pentru preşedinţia CSM, pe 4 ianuarie, celor doi li s-a pus la cale revocarea din for, prin votul a cel puţin 94 de judecătorii din ţară.

Deşi procedura precizează că revocarea se poate face doar motivat, multe instanţe din ţară nu s-au obosit să precizeze motivele revocării, iar însuşi judecătorul Adrian Neacşu concluziona într-un articol în care milita pentru pedepsirea celor doi: „Prin simplul fapt al alegerii, între corpul electoral şi membrul CSM se încheie o înţelegere prin care acestuia din urmă îi sunt încredinţate o serie de « atribuţii » pentru a le exercita. Corpul electoral se poate răzgândi oricând. Fie şi cu explicaţia « uite aşa »." De altfel, în ciuda insistenţelor celor doi maziliţi, reprezentanţii instanţelor şi mazilitorii au continuat să refuze enunţarea unor motive, lăsându-i pe cei doi cu ochii în soare. Chiar fără a fi doxă în materie de proceduri ale CSM, există câteva observaţii de bun simţ care merită făcute.

1. Atât timp cât o persoană publică intră în colimatorul Antenei 3, indiferent din ce pricini sau pe ce filiere, merită susţinere publică. Nu îmi amintesc nici măcar o singură speţă în ultimii ani în care cel puţin Antena 3 (dacă nu majoritatea auto-proclamatelor televiziuni de ştiri) să fi demonstrat interes public, bună credinţă, profesionalism şi echidistanţă în demersurile sale politico-mediatice (nota bene: în niciun caz jurnalistice!) Prin urmare, asistând la lapidarea televizuală a judecătorilor Danileţ şi Ghica şi a preşedintei CSM, d-na. Hăineală, am înţeles că vina lor era aceea că în vara trecută nu se raliaseră vântului schimbării, nu înghiţiseră gogoşile vândute de pletora USL care îl vroia demis pe dl. Băsescu, indiferent dacă legea se respecta sau nu, şi că „îl aveau pe Naşu-n suflet", cum se exprimă propaganda securistului Felix în ultimele luni. În opinia unei majorităţi de votanţi anti-Băsescu şi a unei alte majorităţi de judecători anti-Ghica şi Dănileţ, argumentele de acest fel sunt suficiente. Totuşi, trebuie să înţelegem cu toţii o axiomă a democraţiei de esenţă liberală după preceptele căreia funcţionează astăzi Europa: când dorinţa majorităţii este alta decât prevederile legale, atunci se aplică „the rule of law", domnia statului de drept - acesta este unul dintre criteriile politice de bază ale apartenenţei la UE, deci un principiu inatacabil sub orice chip, nici chiar de membrii CSM! Iar culpa judecătorilor vizaţi, în opinia propagandiştilor puterii, nu era nici măcar un delict de opinie, ci o opinie avizată, confirmată rapid de raportul Comisiei Europene şi de Comisia de la Veneţia (care funcţionează pe lângă Consiliul Europei), care atrăgea atenţia că măsurile luate de guvernul şi parlamentul din România erau „problematice din punct de vedere al constituţionalităţii şi al statului de drept".

2. Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii 317/2004 spune că CSM este reprezentantul autorităţii judecătoreşti şi garantul independenţei justiţiei, care „prin exercitarea atribuţiilor sale, [...] asigură funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi respectarea legii în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor." Dispoziţiile legii mai spun că CSM „apără corpul magistraţilor şi membrii acestuia împotriva oricărui act de natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii magistratului în înfăptuirea justiţiei ori să creeze suspiciuni cu privire la acestea." Ei bine, recitim textul d-lui. judecător Neacşu şi ne întrebăm: în lumina textului legii, oare la ce „atribuţii" s-o fi referit (păstrez ghilimelele din textul d-lui. judecător), „atribuţii" pe care nu le circumscrie unei sfere aplicabile, nu le numeşte, nici măcar nu le sugerează, dar încălcarea lor poate să atragă după sine retragerea sprijinului corpului de magistraţi fie şi pe argumentul „uite aşa"? Aşadar, „atribuţiile" nu pot fi subsumate decât acestor definiţii funcţionale ale CSM-ului, care nu este, precum vedem, vreo organizaţie sindicală a magistraţilor ca angajaţi la stat, cu atât mai puţin o cabală a judecătorilor în conflictul lor cu procurorii, în interiorul breslei magistraţilor. Mai mult decât atât, aceeaşi lege are un capitol întreg în care sunt explicitate întru tocmai atribuţiile CSM, în 4 secţiuni distincte: dispoziţii comune (adică pentru toţi membrii CSM şi pentru instituţie ca atare), atribuţiile plenului CSM, ale fiecărei secţii în parte (judecători şi procurori) şi atribuţii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor. Dacă încălcarea atribuţiilor a fost atât de limpede încât „peste 1600 de magistraţi" s-au pronunţat pentru revocarea celor doi, de ce s-au făcut că plouă când li s-au cerut motivele? Nu le aveau? Le era lene să le inventeze pe loc, aşa cum se proceda în trecut, născocindu-se vini imaginare prin care Tribunalele Poporului îşi justificau deciziile? (Ciudat, şi în acest caz se recurgea la argumentul cantitativ al majorităţii.) Chiar într-atât de puţin respectă publicul, încât li se pare superfluu să îşi mai explice deciziile într-un demers de minimă transparenţă instituţională? Chiar atât de proşti ne cred pe toţi, cât să nu fim în stare să citim legea şi să ne dăm seama că am asistat la o mătrăşire clasică a doi indezirabili, în temeiul nenumitului „delict de opinie"?

3. Cele întâmplate marţi au o explicaţie simplă, după cum spuneam. Semnificaţia lor este mai complexă şi cu bătaie mai lungă. Referendumul din vară, al cărui deznodământ a fost decis într-o luptă paradoxală dintre lege şi vot, având câştig de cauză legea, spre crunta dezamăgire şi furie a votanţilor şi a preferaţilor lor politici. După încă un vot, aceştia din urmă au revendicat, în manieră perfect justificată, legală şi legitimă, o şi mai mare putere politică. Ca un făcut, la doar câteva zile după alegerile legislative, izbucneşte scandalul intern în CSM, care a luat sfârşit marţi prin răsturnarea acestei fundamentale legi a statului de drept: votul a bătut legea, taman în miezul sistemului judiciar românesc. Corifeii mazilirii nici măcar nu s-au sfiit s-o spună. Mai mult, unii reprezentanţi ai UNJR strigau ca la piaţă marţi, în plin plen, că CSM se va desfiinţa dacă nu va vota revocarea, câteva instanţe din ţară s-au oprit ostentativ din judecată aşteptând previzibila decizie, iar în faţa sediului CSM s-au înfiinţat câţiva protestatari de partid, printre care şi pitorescul personaj cu barbă din vara trecută, din faţa garajului de campanie al preşedintelui suspendat, recent premiat de Congresul PNL.

Dacă CSM dă asemenea semnale, judecătorii care au de dat verdicte pe dosarele unora dintre politicienii actualei puteri ce pot să înţeleagă? Mai există acel CSM care să-i protejeze, în cazul în care se trezesc lapidaţi televizual, precum maziliţii de marţi? Merită să-şi rişte propria piele în numele unei dreptăţi ce umbă pe stradă tot mai ruptă-n fund?