Criza nemaivăzut de severă a datoriilor suverane din Europa este imposibil de trecut fără implicarea directă şi asertivă a FMI, iar DSK a reprezentat, în toată această perioadă, un factor de echilibru între poziţiile extreme şi un negociator respectat de toate părţile. În Franţa, era văzut drept singurul candidat socialist cu adevărat capabil să-l învingă pe Sarkozy, un bărbat şarmant, seducător, manierat, deşi adversarii politici aveau destule să-i reproşeze. De pildă, această alăturare uluitoare de lux afişat ostentativ, impudic şi îmbrăţişarea valorilor socialist-egalitariste i-a lipit de frunte o etichetă ideologică "gauche caviar", care altfel nu i-a împiedicat pe alţi celebri etichetaţi să obţină mari succese politice (Mitterand, Kouchner etc.) Într-o singură dimineaţă newyorkeză, DSK pare să fi pierdut totul, deşi încă mai are destule de pierdut. În aceeaşi dimineaţă, fără să fie vorba despre o coincidenţă,
Grecia a simţit fiori reci pe spinare realizând cum, nitam-nisam, se apropie tot mai tare de faliment (sau "restructurarea datoriilor", eufemism preferat de economişti pudibonzi). Nici o capitală europeană nu a putut rămâne insensibilă la veste, nici chiar Bucureştiul, deşi mai-marii statului român tocmai sorbeau din şampania victoriei pe versurile absurd-mobilizatoare ale unui cântec surprinzător de celebru: "Vântul bate, apa trece, pietrele rămân...". Totuşi, privind la expunerea băncilor greceşti în România, este greu să nu te ia cu frisoane la gândul unui faliment al Atenei, cu toate efectele de domino pe care le-ar avea.
Cât de mult le-ar plăcea viaţa şi petrecerea de sâmbătă seara, sunt convins că au fost şi printre politicienii români câţiva pe care să-i prindă ameţeala la auzul veştii cu DSK. Mă gândesc acum la Robert Negoiţă, fantele PSD-ist care aranja concursurile de miss din partid, cu dosar la parchet pentru că se dedase la nurii plătiţi în bani şi servicii ale unor minore şi majore. Nici dl. Călian, deputatul clujean trecut printr-o puzderie de partide înainte de a ajunge, în sfârşit, la putere, nu cred că a primit ştirea cu prea multă seninătate. "Dacă îşi va aduce presa aminte de păţaniile cu stabilimentul «Nana» de pe Baba Novac, cu studiul de impact pentru legea prostituţiei, şi o să constate că am schimbat mai multe paturi decât partide, când de fapt lucrurile stau aproape invers? Eh, de-aia nu mai pot eu. Oricum îmi zic traseist", s-o fi consolat dl. deputat.
Dincolo de asta, privind reacţiile opiniei publice şi presei din Franţa şi comparându-le cu cele din România de la data producerii evenimentelor, dnii Negoiţă şi Călian n-au decât să stea liniştiţi, că nu o să li se întâmple nimic. Despre DSK, aproape 60% dintre francezi cred că a fost victima unei înscenări, iar colegii socialişti îl apără până în pânzele albe, uneori cu argumente dintre cele mai absurde. Interesant, printre cele mai vocale personalităţi socialiste care sar în apărarea lui se numără două fruntaşe ale partidului, Ségolčne Royal şi Elisabeth Guigou, pentru un efect sporit de simpatie pentru colegul lor şi lipsă de empatie pentru victimele agresiunilor comise de el.
Totodată, deşi este primul scandal politico-sexual de proporţii din istoria Franţei, comportamentul lui DSK, despre care unele voci ar spune că sunt proprii unui prădător sexual, mai era un secret doar pentru cei care nu doreau să îl ştie. El însuşi recunoscuse că are o slăbiciune pentru femei, lucru care ar fi trebuit să-i sporească vigilenţa, mai ales în SUA, unde justiţia nu glumeşte deloc cu infracţiunile sexuale. Aflat în vârful carierei politice, cauţionat temeinic de o presă franceză prea-iubitoare de eufemisme şi beat de propria-i putere, DSK a zbârcit-o rău de tot, indiferent dacă a violat-o pe cameristă sau nu: a uitat că puterea sa maximă implică şi responsabilităţi, nu doar beneficii. Cel mai neînsemnat abuz de putere, care nu ar mişca nici un fir de praf în Europa, comis în America de un stângist european ajuns şef peste ditamai colosul financiar mondial, nu poate scăpa netaxat. Mai ales când - iertaţi-mi cinismul şi conspiraţionita - toată povestea aranjează de minune ploile unor magnaţi americani cu influenţă mondială. Bătrânelul neras, supt la faţă după doar trei zile de uriaşe frământări, încătuşat şi arătat lumii întregi, precum capetele medievalilor osândiţi pentru ultima dată, cunoaşte perfect şi propria vină, şi efectele faptelor sale, reale sau imaginare.
De pildă, ştie foarte bine că imaginile de la televizor au şocat întreaga Franţă, unde este interzisă prin lege difuzarea de imagini cu inculpaţi în cătuşe, indiferent de vinovăţia sau statutul lor social. Din şocul compatrioţilor pot profita din plin colegii socialişti ai lui DSK, care au şansa de a întoarce lucrurile în favoarea lor, deşi perspectiva alegerilor prezidenţiale de la anul rămâne sumbră în lipsa unui nou candidat valabil. Revenind la România, la noi au fost cazuri recente şi celebre de puşcăriabili victimizaţi masiv în presă, cu ajutorul nedisimulat al partidelor politice interesate, ajunşi pe cai mari în simpatia electoratului (Becali, D. Diaconescu, la un moment dat Traian Băsescu etc.) Surprinzător sau nu, aceleaşi vedete ale spaţiului public au o raportare machistă faţă de femei, fie prin misoginism făţiş (Becali: "Bărbatul care înşală este şmecher, dar femeia care înşală este curvă"), fie prin remarci nepotrivite (preşedintele şi ziaristele acreditate la Cotroceni au nenumărate istorii comune în acest sens), fie prin promovarea unui machism cu o componentă autohtonă lesne de sesizat, să-i zicem "necioplism" (DD în direct).
Una peste alta:
- mi-e teamă de lumea în care un bătrân gagicar, care îşi ţine prea rar şi cu prea mare greutate poftele în frâu, poate schimba cursul istoriei unor ţări şi
- mi-e lehamite de oamenii care, fascinaţi de puterea elitelor vremelnice, preferă să-i numească "bon-viveuri" pe toţi libidinoşii descuiaţi la şliţ, printr-un eufemism pe cât de abuziv, pe atât de politically correct.
