Coincidenţa face ca evenimentul să se petreacă tocmai sub mandatul semestrial al Ungariei la preşedinţia rotativă a UE, deşi conţinutul noii legi fundamentale este departe de filosofia politică pe care se bazează construcţia unei Europe unite.
Actul de forţă al FIDESZ, care îşi poate impune orice lege doreşte, cu sau fără ajutorul selectiv al extremiştilor din Jobbik, reprezintă unul dintre cele mai grave evenimente ale ultimilor douăzeci de ani din fostul bloc comunist. Un regim despotic comunist, cel de până în 1989, este pus la colţul istoriei de contrapartida sa de dreapta, printr-un text ce se doreşte expresia sufletului maghiar, dar ajunge să semnifice doar manifestarea voinţei unice a unui om căruia poporul i-a încredinţat vremelnic exerciţiul puterii.
Noua Constituţie recunoaşte în clar creştinismul ca fundament al civilizaţiei maghiare, subminează rolul Curţii Constituţionale, defineşte fără echivoc căsătoria ca uniunea civilă dintre un bărbat şi o femeie, extinde mandatele unor conducători de instituţii de control fiscal şi politic până la 12 ani, în aşa fel încât partidul d-lui Orbán să poată bloca orice iniţiative ale viitoarei guvernări, statuează obligaţia statului maghiar de a fi responsabil pentru etnicii maghiari din afara ţării, sporeşte puterile preşedintelui şi guvernului în privinţa numirii conducerii Băncii Centrale şi instituie limite de îndatorare publică şi pârghii de control fiscal-bugetar, atât pentru administraţia centrală, cât şi pentru guvernările locale.
De asemenea, statul maghiar nu mai este definit ca o republică, ci ca esenţă naţională, atingând coarda naţionalistă într-un fel pe care Europa unită părea să-l fi trimis în istorie. Aroganţa noului fundamentalism maghiar răzbate şi din exploatarea cultului Coroanei Sfântului Ştefan, evocat în istorie şi cu alte prilejuri, de pildă în timpul regimului horthist de până în 1945. Însă mai mult decât orice, noua Constituţie creează premisele ca FIDESZ să-şi păstreze pârghii esenţiale de putere chiar după ce nu o să mai fie la guvernare, prin exercitarea dreptului de veto asupra unor legi viitoare de către şefi de organisme fideli, numiţi în timpul Guvernului Orbán.
În definitiv, este dreptul suveran al oricărei ţări să adopte ce Constituţie doreşte, să extindă sau să restrângă drepturile cui doreşte, în interiorul graniţelor sale, atât timp cât respectă acordurile internaţionale la care este parte şi doreşte să fie pe mai departe. Însă nici textul, nici graba cu care s-a adoptat, sub pretextul că Ungaria era până acum singura ţară fost-comunistă care funcţiona încă sub
o lege fundamentală din acea perioadă, nici absenţa unei dezbateri constituţionale serioase nu se află în consonanţă cu principiile uniunii suprastatale pe care Ungaria o prezidează. Atât puterea, cât şi opoziţia au comis greşeli majore, care le-au trădat nu doar duşmănia sinceră pe care şi-o nutresc reciproc, cât mai ales lipsa de respect faţă de fundamentele procedurilor democratice. Socialiştii şi ecologiştii din opoziţie au boicotat votul din parlament, depunând astfel armele prea uşor în faţa unităţii de monolit a grupului FIDESZ. La ieşirea din sala de plen, Mesterházy Attila, preşedintele socialiştilor, a spus franc că recunoaşte constituţia proaspăt votată drept o lege temporară şi a jurat că opoziţia va face tot ce va fi omeneşte posibil să o schimbe cu proxima ocazie.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va lansa în curând o dezbatere publică asupra unui proiect de revizuire a Constituţiei, plecând de la un proiect de lucru elaborat la Cotroceni. După experienţa vecinilor maghiari, am primele îndoieli cu privire la oportunitatea demersului d-lui Băsescu. Constituţia unei ţări trebuie neapărat să fie expresia întregii comunităţi care şi-o asumă, rezultatul unui consens (cvasi)general al tuturor forţelor politice reprezentative, pentru ca să-şi poată atinge scopul ultim, acela de a fi un liant al comunităţii şi un act de căpătâi în care fiecare cetăţean să-şi regăsească drepturile şi îndatoririle.
Adoptarea Constituţiei maghiare a semănat doar discordie, a pus bazele constituţionale pentru viitoare discriminări pe baze religioase sau de orientare sexuală şi a aprofundat clivajele dintre diferitele subgrupuri ale societăţii. Or, asta înseamnă că legea fundamentală şi-a ratat din start ţelul său fundamental. Cu toată respectarea în literă a procedurilor de revizuire, avantajul politic covârşitor al FIDESZ în parlament nu poate să constituie baza morală a monopolului de voinţă politică asupra Ungariei, nici a transformării de către premierul Orbán a Constituţiei într-un manifest programatic al propriului partid.
Deşi raportul de forţe din Parlamentul României este absolut echilibrat, există un risc major ca textul viitoarei Constituţii să reflecte nu consensul naţional, ci polemica fără reguli care ilustrează dezbaterea politică autohtonă din ultimii ani. În favoarea acestui scenariu, îmi amintesc de reacţiile partidelor politice şi ale presei partizane după publicarea, în urmă cu doi ani, a raportului Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România. Calitatea dezbaterii publice este departe de a se fi îmbunătăţit între timp, ba dimpotrivă, aşa că mă întreb retoric dacă va fi cu adevărat posibilă, chiar şi după expirarea mandatului d-lui Băsescu, adoptarea unei Constituţii adevărate a României, nu impunerea unei viziuni înguste a majorităţii politice efemere de la acea dată.
PS: În orice caz, celor bântuiţi de fantoma dictaturii băsesciene le recomand cu căldură să-şi actualizeze grila de evaluare a comportamentului nedemocratic şi autoritar, legitimat sub aparenţa unor proceduri democratice, urmărind evoluţia politică a Ungariei din mandatul premierului Orbán.
Îi asigur că vor avea motive de jubilare: caprele vecinului sunt, de multă vreme, mai mult moarte decât vii.
