Lumea în care trăim cunoaşte procese de transformare, de schimbare în toate domeniile, de la viaţa de zi cu zi, în care fiecare dintre noi este preocupat de satisfacerea nevoilor primare, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de acces la cultură, la cea care ne obligă să introducem o perspectivă privind satisfacerea nevoilor de energie, de realizare a unui mediu natural sănătos, de echilibrare a relaţiilor dintre oameni, dintre marile comunităţi umane.
Globalizarea şi mondializarea au generat fluxuri financiare, economico- comerciale, informaţionale care ne pun într-o relaţie planetară, ne fac martori aproape instantaneu, prin radio, televiziune şi internet, la ceea ce se întâmplă în locuri considerate altădată exotice. Marschal Mc Luhan a numit această lume “sat planetar”.
Şi totuşi această lume nu se poate rupe de acumulările trecutului ei, de ceea ce secolele anterioare au însemnat, ca etape ale unor câştiguri în ordinea valorilor create, a difuziei lor de la un popor la altul şi de la o generaţie la alta.
Aceasta pentru că nevoile fundamentale ale omului, oriunde şi oricând, sunt aceleaşi, încât se naşte în chip firesc întrebarea lui David Landes : de ce unii sunt atât de bogaţi şi alţii atât de săraci? Răspunsul său, întins pe 650 de pagini ale unei cărţi, este centrat pe ideea că există mari diferenţe de potenţial ( de resurse naturale, de condiţii de mediu, de dimensiuni ale populaţiei) între comunităţile umane şi numai ştiinţa de a le pune în valoare aduce cu sine diferenţele.
Subiectul a preocupat gândirea filosofică din cele mai vechi timpuri, încât nu ne miră bogăţia de construcţii teoretice care s-au dorit explicaţii ale stării unei societăţi, dar şi căutări ale unor soluţii prin care oamenii să-şi satisfacă mai bine trebuinţele. Putem crede că bogăţiile naturale pot face o societate mai prosperă, dar avem atâtea exemple din care să constatăm că oamenii ei nu sunt fericiţi, după cum avem exemplul Japoniei, care nu dispune de mari resurse naturale, ceea ce nu o împiedică să fie una dintre marile puteri economice ale lumii.
Explicaţia marilor deosebiri de viaţă dintre comunităţile umane a fost căutată şi în particularităţile culturale, în credinţele morale sau religioase, care ar face ca unii să fie mai dinamici, mai harnici, iar alţii mai puţin productivi. Numeroase lucrări de filosofia istoriei încearcă să ne convingă de faptul că schimbarea culturală ar aduce cu sine mobilizarea energiilor creatoare ale unei societăţi, dar avem remarcabila demonstraţie a lui Mircea Eliade, legată de faptul că în orizontul credinţei toţi oamenii sunt egali.
înseamnă că, la marile probleme care îl frământă pe om, societăţile răspund diferit, mai performant sau mai puţin performant, datorită altui factor, care este - în opinia noastră - organizarea şi conducerea generală a unei comunităţi umane, capacitatea ei de a-şi pune conştient problemele de viaţă pe care le are şi de a căuta cele mai bune soluţii. Este un gen de preocupări care îşi au sursa în viaţa cotidiană a fiecăruia, dar, în acelaşi timp, se extind asupra întregii comunităţi, pentru că viaţa omului este socială prin excelenţă.
Faptul acesta a fost reflectat în plan filosofic de către Platon şi Aristotel, care au înţeles în mod profund că Cetatea, Polisul, în care trăieşte o comunitate, trebuie să se organizeze şi să se conducă după ideea că membrii ei alcătuiesc un întreg, că în această calitate dobândesc o identitate distinctă de simplă însumare, care le pune în faţă sarcina (putem spune istorică) de a o apăra şi de a o spori. Trăind laolaltă, oamenii nu pot avea alt ţel al organizării şi conducerii lor în Polis decât Binele comun, iar instrumentul instituţionalizat pentru aceasta este Statul. Ansamblul activităţilor legate de organizarea şi conducerea generală a unei societăţi, realizate prin Stat şi de către Stat, a fost numit politică.
Prin ea se structurează opţiunile fundamentale ale unei societăţi determinate prin legăturile dintre membrii săi, de origine, de limbă, de religie, de tradiţii şi obiceiuri, care vrea Binele comun prin tot ceea ce se creează şi, mai ales, prin felul în care se creează. A face politică înseamnă asumarea unei uriaşe responsabilităţi faţă de destinul colectivităţii proprii, care presupune cunoaşterea în profunzime a felului ei de a fi, a mentalităţilor şi aspiraţiilor ei, a capacităţii de a se mobiliza în actul de creaţie istorică. Politica nu este compatibilă cu improvizarea soluţiilor, cu abdicarea în faţa problemelor mici, parţiale, ci solicită un efort de desprindere de contingent, de trecător, pentru a oferi oamenilor un proiect de largă respiraţie istorică.
însă, în acelaşi timp, fiind o activitate de organizare şi conducere generală a unei societăţi, politica oferă linii generale de conduită, care se regăsesc în toate sferele de viaţă socială. Acolo intervin orientările specializate, aşa-numitele politici pe care o societate trebuie să le dezvolte ca un act specializat. Limba engleză are, pentru nuanţare, doi termeni deosebiţi: cel de politics, pentru a desemna orientările generale, drumul fundamental pe care se înscrie societatea, şi cel de policy, pentru a defini orientările ei în diverse sectoare de activitate (politică economică, demografică, culturală, de sănătate, etc.).
Este evident faptul că între scenariul general al politicii şi concretizările sale pe domenii există o întrepătrundere: nu se poate propune prosperitatea ca obiectiv de ansamblu fără să ţii seama de nevoia de a o materializa într-o corespunzătoare politică de dezvoltare a industriei şi agriculturii, a transporturilor şi formării forţei de muncă. A face politică nu înseamnă doar a fixa obiective istorice realiste, ci şi ştiinţa de a le concretiza în politici competente.
Din nou ne vom întoarce la Cetatea antică, pentru că acolo se află începutul uneia dintre frământările prezente de-a lungul timpului în toată gândirea filosofică asupra politicii, legată de subiecţii politicii. Nu îi este deloc indiferent unei societăţi cine îi oferă scenariul dezvoltării sale politice şi, mai ales, cine este în măsură să-l îndeplinească, să-şi asume misiunea de a o organiza şi conduce.
Platon era convins că Cetatea trebuie condusă de cei mai înţelepţi membri ai ei, care înţeleg în profunzime legile dezvoltării istorice. Pe o altă filiaţie de idei, conducerea Cetăţii era încredinţată unor aleşi, fie de destin, fie de către divinitate Acest elitism vine până în zilele noastre, când ni se spune că trebuie să încredinţăm organizarea şi conducerea generală a societăţii managerilor generalişti, inginerilor sociali.
Odată cu epoca modernă, conţinutul politicii se schimbă, prin materializarea idealului de libertate şi egalitate dintre oameni. Politica încetează de a fi exclusiv exerciţiul elitar al organizării şi conducerii unei societăţi “ de sus în jos” pentru a deveni o activitate în care subiecţii ei sunt toţi membrii maturi şi sănătoşi mental, care degajă o înţelepciune colectivă asupra mersului istoric pe care să se angajeze. încă în secolul al XlX-lea, A. De Tocqueville a remarcat forţa acestui model de organizare şi conducere generală a societăţii studiindu-i modul de funcţionare performant în S.U.A.
De la conturarea acestui înţeles al politicii, oferit de filosofia modernă a liberalismului clasic, până în zilele noastre, societăţile organizate politic nu încetează să se preocupe de construirea cadrului instituţional adecvat afirmării tuturor membrilor societăţii ca sursă de înţelepciune colectivă, ca loc în care se cunosc cel mai bine imperativele vieţii reale. Este adevărat că oamenii sunt cuprinşi de frământările vieţii cotidiene şi dau impresia deseori că nu sunt dominaţi de marile scenarii politice.
Dar este tot atât de adevărat că în această viaţă de zi cu zi trăiesc consecinţele marilor opţiuni ale politicii, suportă efectele hotărârilor cu caracter general. Este deci firesc să se intereseze de oferta politică, de personajele care o propun şi, mai ales, de profilul lor de personalitate.
Mai mult ca niciodată, pătrunderea mulţimilor în viaţa politică devine sursa unei înţelepciuni colective care se întoarce la sine: a alege scenariul politic şi oamenii care să-l materializeze înseamnă şi asumarea consecinţelor lor. Dacă am ales bine, politica poate aduce prosperitate şi cultură; dacă am ales greşit, politica nu-şi schimbă esenţa, dar ne conduce pe un drum istoric înfundat, cu personaje mediocre în fruntea structurilor politice. Pentru că suntem legaţi unii de alţii, pentru că trebuie să ne construim împreună propria noastră viaţă, în Cetate, avem cu toţii nevoie de politică.
