Cine se teme de corigenţa la religie?
- Scris de Ciprian Aron
- 23 Oct 2012, 00:37
- Editorial
- Ascultă știrea

ci cu tragicul „vreau să cred”. (Lucian Blaga)
Zilele trecute am avut o discuţie foarte aprinsă cu tatăl unui elev din ciclul primar, care mă întreba ce părere am despre predarea religiei în şcoli. Cum văd aglomerarea curriculei pentru elevi cu încă o materie, care, în definitiv, ar trebui să rămână o chestiune de opţiune pentru fiecare în parte. Mărturisesc din capul locului că nu sunt un specialist în materie, dar am urmărit cu pasiune dezbaterile televizate sau din online, legate de acest subiect. Opinia mea sinceră e că învăţământul românesc are suficiente probleme şi deficienţe, care ar trebui corectate, iar campania unora, de a înfiera cu mânie proletară prezenţa religiei între disciplinele şcolare, nu e nici mai mult nici mai puţin decât un exerciţiu de imagine. În cele mai multe cazuri, unul nereuşit.
Grija celor care resping religia în şcoli este că un copil, începând de la vârsta de 6 ani, va învăţa să îşi facă "semnul crucii" sau să cunoască mai multe despre "rugăciune", "primirea Sintelor Taine", "mersul la Biserică", "lectura din Biblie" aşa cum se arată în programa ministerului de resort.
Aşadar, dacă astea sunt aspectele care îi îngrijorează pe opozanţii materiei care se numeşte religie, atunci daţi-mi voie să vă spun că drama dumneavoastră este una aparentă, vorbim de o falsă chestiune, care are darul de a provoca spectacol şi eventual notorietate pentru cei care aduc în dezbaterea publică subiectul.
Cred că e o dovadă de fariseism. De ce? Câţi dintre noi în copilăria noastră nu am fost la Biserică? Am învăţat să ne rugăm de la bunicii noştri, să spunem "Tatăl nostru" sau "Născătoarea". Eu mi-aduc aminte cu nostalgie de bisericuţa din deal, unde în fiecare duminică mă ducea de mâna bunica mea la slujba Sfintei Liturghii. Şi asta se întâmpla în vremea statului comunist, când recursul la religie era o formă a rezistenţei. Era modul în care oamenii ăia simpli puteau evada din realitatea unor idei falimentare. Astăzi, urc, de câte ori ajung în satul copilăriei, acelaşi deal, şi pun o lumânare pe un mormânt. Mi-ar plăcea să mai fiu trezit, îmbrăcat frumos şi dus la Biserică.
Astfel că noţiunile la care făceam referire şi care vor fi predate la clasă arată că un copil le învaţă până la vârsta de 6 ani din familie.
Mai mult, m-am dus la Constituţie să vedem ce spune Legea Fundamentală în cazul ăsta.
În articolul 1 (alin 3) din Constituţia României se precizează că „statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat si garantat prin lege". Mai mult, Legea Educaţiei Naţionale prevede în art. 18, alin. (1) că „elevilor aparţinând cultelor de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii"."Deduc de aici că scoaterea religiei din şcoli aşa cum ar sugera unii nu este o acţiune tocmai constituţională. În schimb, legea stabileşte caracterul ecumenic al predării acestei materii.
În replică, nu aş vrea să cad în starea de admiraţie totală a impunerii acestei discipline, în orice condiţii. Nu cred în noţiuni sau elemente de intoleranţă religioasă, aşa cum s-a evocat în cazul unor manuale. Nu cred în nicio formă de îndoctrinare. Probabil ar fi de comentat cine ar trebui să predea la aceste ore, profesori specializaţi sau preoţi? E de discutat. Dar scoaterea religiei din şcoli e doar o teză falsă, câtă vreme boala sistemului de educaţie din România e în altă parte.