Cine va fi premier?

Cine va fi premier?
Sunt mai puţin de două săptămâni înainte de 9 decembrie, data alegerilor, la sfârşitul căreia vom şti cum arată configuraţia noului Parlament.

Vom vedea ce procente are majoritatea şi mai cu seamă vom afla numele candidatului la funcţia de prim ministru. Misterul e întreţinut de persoana celui care va anunţa numele premierului. Asta pentru că Traian Băsescu s-a limitat să afirme că va desemna un candidat care să corespundă interesului naţional, ca şi cum şeful statului ar fi, desigur, depozitarul absolut al acestui interes.
Folosesc sintagma de „candidat pentru funcţia de premier", pentru că vreau să fiu la fel de scrupulos precum preşedintele. Astfel, prerogativele constituţionale de care se bucură şeful statului, sunt de a numi un candidat, iar responsabilitatea validării sale revine Parlamentului. Singura instituţie care poate da jos un guvern.

Surprizele sunt aşteptate. O alianţă care adună mai mult de jumătate din mandate nu poate fi sigură că va da şi primul-ministru. Preşedintele Băsescu, riguros din fire după cum vă spuneam, precizează că , legal, doar partidul cu peste 50 din mandate, poate avea pretenţii la şefia unui guvern şi nu o alianţă politică.

Întrebarea care animă pe mulţi de ceva vreme e pe cine va nominaliza Băsescu dacă USL câştigă alegerile?

Am purtat recent o discuţie cu un apropiat al "locataralui de la Cotroceni". Când l-am întrebat pe cine va desemna preşedintele candidat de premier, omul a răspuns că "pe cineva de la PSD, dar nu pe Ponta. Pe Geoană? Ei, trebuie remarcat că Geoană are în spate peste 5 milioane de voturi...", a fost răspunsul concluziv al omului.

Nu spun că Mircea Geoană nu ar fi un candidat redutabil. Are încă mulţi susţinători în propriul partid, probabil nu sunt puţini liderii PSD din teritoriu care îi duc dorul fostului şef din Kiseleff. Şi în plus nu ar fi o postură nouă pentru el. Să nu uităm, Mircea Geoană a fost candidatul de prim-ministru al alianţei PSD+PUR din 2004 sau PSD+PC din 2008. Apoi, imaginea externă a lui Mircea Geoană e una favorabilă, fostul minitsru păstrează suficiente legături cu importante cancelarii occidentale sau cu cei de peste ocean. Vulnerabilitatea sa vine însă din prestaţia internă. A fost un lider făcut de alţii. A câştigat în 2005 şefia partidului cu ajutorul direct şi nemijlocit al Grupului de la Cluj, după care şi-a consolidat supremaţia pe forţa baronilor gen Vanghelie, Hrebenciuc sau Oprişan. Mai degrabă, aş spune că era omul lor, decât şeful politic al acestora. Un alt mare inconvenient e că Mircea Geoană a pierdut în faţa lui Traian Băsescu, într-un mod dramatic, ceea ce poate constitui un adevărat handicap în relaţia cu învingătorul său.
Pe de altă parte, statutul PSD prevede că preşedintele partidului este propunerea de şef al Guvernului. În aceste condiţii, Victor Ponta rămâne potrivit legii interne a social-democraţilor, unicul candidat pentru poziţia de premier. Actualul copreşedinte USL se bucură de susţinere în interiorul partidului, dealtfel cei mai mulţi lideri de organizaţii judeţene sunt oamenii săi. Mai mult, Victor Ponta a continuat să claseze pe primele locuri în sondajele de opinie, când a fost prezentată încrederea românilor în oamenii politici. Cu toate acestea, Victor Ponta nu a reuşit încă să se impună ca un adevărat vector, ca o locomotivă a partidului sau a alianţei, imaginea sa fiind afectată de scandalul plagiatului în care a fost implicat. De aici, probabil, şi teza că în partid se caută deja un succesor.

Au mai fost avansate de-a lungul timpului numele lui Ioan Rus şi George Maior ca potenţiali candidaţi la prim-ministeriat. Cred că în ultimele două cazuri, e vorba mai mult de speculaţii. Cei doi nu au o mare trecere în USL, aşa că e puţin probabil să se bucure de o largă majoritate a parlamentarilor uniunii social liberale.

Cred că Traian Băsescu va alege între primii doi, dar asta în funcţie de procentul obţinut în alegeri. În definitiv, contează şi cât de puternic arată învingătorul!

Comenteaza