Cine zicea că ne merge rău? De 25 de ani înşirăm victorii pe bandă rulantă

Şi acum să purcedem la treabă. Duminică seara mi-a venit mie rândul să fiu sacrificatul de serviciu al redacţiei şi să dau ocol centrului Clujului alături de mitingul de protest, transformat pe parcurs în miting al victoriei. Tocmai despre asta e vorba, despre Victorie, cu V mare şi întruchipat de arătător şi mijlociu crăcite şi agitate în aer. Imediat după recunoaşterea înfrângerii de către Victor Ponta, asta a izbucnit din bojocii manifestanţilor, strigătul „Victorieeee!!!". Îndată, pe banda spre Mănăştur a bulevardului 21 Decembrie, păstrată liberă de jandarmi şi poliţişti, au început să se scurgă autoturisme ai căror şoferi simţeau nevoia să claxoneze îndelung şi să agite cele două degete de care vorbeam scoase pe geamul portierei. Greşesc eu sau ăsta a devenit aproape reflex pavlovian la români? Mai fiecare schimbare de regim, o sărbătorim în stradă ca pe o revoluţie, ca pe o Victorieeee. Şi pe urmă?...

În decembrie 1989 am strigat pentru prima oară Victorie! Ba unii dintre noi au şi murit strigând „Jos comunismul!", „Libertate!", „Ole, ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!". După numai câteva săptămâni mai bine de 80% dintre noi au ales în fruntea ţării un bolşevic „de bine". După doi ani l-am mai ales o dată. După alţi patru ne-am răzgândit şi l-am dat jos. Din nou am ieşit în piaţă. Am strigat iar „Victorieee!!!". Ba am adaptat şi scandarea decembristă: „Ole, ole, ole, ole, Iliescu nu mai e!". „Abia acum revoluţia a izbândit, abia acum am scăpat de comunism", se spunea. Şi a urmat marea dezamăgire Emil Constantinescu, vi-l amintiţi? Ăla „învins de sistem".
În 2000 l-am pus la loc pe bolşevic. N-am mai strigat „Victorie!", am ales răul cel mai mic, doar nu era să dăm ţara pe mâna lui Vadim. Dar în 2004 am mai repurtat o victorie. Din nou claxonam şi agitam de zor cele două degete. „Abia acum am scăpat cu adevărat de comunism", ne mândream. După alţi cinci ani n-am mai apucat să strigăm „Victorie!". Doar Mircea Geoană a făcut-o... În schimb am blestemat diaspora (da, da, exact diaspora asta în apărarea căreia am ieşit acum în stradă). „Ia să nu mai voteze cine nu trăieşte cât e ziulica de lungă în România. Cum adică să vină ăla care a fugit de aici şi huzureşte prin occident să stabilescă cine să mă conducă pe mine în ţară? Să luăm măsuri, tovarăşi!". Vă mai amintiţi? Şi tovarăşii au luat măsuri.

Dar până acolo am mai avut câteva victorii. „Băsescu şi Boc, la Gherla pe loc!" se scanda la începutul lui 2012 în faţa statuii lui Matei Corvin şi pe acelaşi traseu din jurul centrului urbei. Şi Boc a plecat de la palatul Victoria (ca să vezi potrivire!). „Victorie!", am strigat din nou. Puţin mai la vară, o nouă victorie. „Ole, ole, ole, ole, Băsescu nu mai e". Dar n-a ţinut. Aşa că victoria avea să se amâne până mai spre iarnă, când am doborât un PDL, care oricum era deja la pământ. Dăm USL-ului 70% din locurile în parlament. Ba aducem şi scaune suplimentare că nu mai încap. Şi totuşi, în urmă cu doar câteva luni strigam „PDL şi USL (adică PSD plus PNL), aceeaşi mizerie". Nu contează, Victorieee!

Mai trec doi ani şi iată, strigăm iar „Victorieee!!!", doar tocmai am readus PDL-ul la putere. „Mulţumim diaspora!". Serios, acum nu ne mai deranjează votul „îmbuibaţilor" de peste mări şi ţări? Şlagărul lansat în 1989 se dovedeşte, însă, nemuritor şi extrem de versatil: „Ole, ole, ole, ole, Victor Ponta nu mai e!"

L-am dat jos pe ăla vechi, l-am pus pe ăla nou si am strigat „Victorie!". Apoi ăla nou ne-a dezamăgit, l-am dat jos, l-am readus pe ăla vechiul (sau unul de-al lui) şi am strigat iar „Victorie!". Şi tot aşa.

O veste foarte bună pentru politicieni: românii pot fi dezamăgiţi la infinit, memoria lor e foarte scurtă, iar rezervele de speranţă şi entuziasm sunt nelimitate. „Din greşeală în greşeală spre victoria finală" spune un murphy-ism neaoş românesc. Oare din victorie în victorie unde vom ajunge?