Clujul, Crin şi trei gafe

Clujul, Crin şi trei gafe
Pe şleau: gafe de proporţii în relaţia lui Crin Antonescu cu Transilvania şi Clujul. Asta se întâmplă când nu ştii să taci. Cu trei replici, Crin vrea să ne zgrapţene. Pagubă mare nu produce, dar tentativa ne spune multe despre cum gândeşte cel care se vrea preşedinte mâine.

(Mai spune destule despre lipsa lui de calcul şi tact, despre cât de puţin controlează ceea ce îi iese pe guriţă, oricât ar încerca alţi liberali să îi astupe, prompt, greşelile şi să facă front comun în a-şi apăra şeful. De unde nu este, nici Dumnezeu nu cere. Osteneală gratuită. Schimbaţi-l, nu umpleţi găurile cu paie. Fidelii lui Antonescu se pot opri aici din lectură.)

Unu. Transilvania e bună pentru că nu e PSD-istă (citez : «Mă bucur să mă aflu într-un grup de ardeleni pentru că, statistic, e cea mai mică şansă să fie PSD-işti printre ei. Nu s-ar putea spune că ardelenii n-au şi ei părţile lor bune».) Brava. Mişto. Noroc că ardelenii nu îl iau în serios. Un strateg de campanie s-ar uita chiorâş la asemenea declaraţie. Dincolo de glumiţe (întotdeauna nereuşite) şi de o viziune extrem de utilitaristă asupra Transilvaniei, Crin Antonescu atestă încă o dată că nu e interesat de construcţia PNL ca bloc valoric coerent, cu unitate de acţiune şi resursă umană aptă, ci de reînnoirea propriilor obsesii: găsirea unui duşman legitimant. Ceea ce diferă acum e ţinta. În 2012 Băsescu era diabolizat în semi-istericale publice şi ameninţări de puştan; în 2014, PSD-ul e talpa Iadului, Victoraş trebuie suspendat, ş.a.m.d. Reacţii de impenitentă visceralitate. Ce rateu, tovarăşi! În loc să vină în provincia cea mai zdravănă a ţării (mai ales când îl ai pe Johannis, sibian, prim-vice-preşedinte al PNL) cu un discurs de parteneriat şi deschidere care să argumenteze şi ateste proximitatea de idei şi valori liberale cu cele ale spiritului transilvan (pe cât se poate), să câştige sau să atragă simpatii, dă cu oiştea-n gard de trei ori, ca-n poveşti. N-o fi Transilvania PSD-istă, dar nu e nici Liberală convinsă, oricât de bine ar fi arătat voturile din 2012 - şi asta e deja o problemă a partidului condus de atât de sprintenul-de-gură preşedinte al PNL. Transilvania nu e nici PMP-istă, nici PDL-istă. Transilvania e a' dracului de înfuriată. Atât.

Doi. «Clujul înseamnă Emil Boc şi o ţară întreagă vă iubeşte pentru asta. Mai înseamnă Ioan Rus, Vasile Dâncu». Asta ar fi vrut să fie glumă. De fapt nu e. Antonescu nu s-a dovedit vreodată capabil să-şi calculeze răspunsurile şi reacţiile. E însiropată cu ranchiună; adică, iată oraşul care a dat orice numai politicieni liberali de anvergură nu. Deh, omu' nu-nţelege că Transilvania e teren fertil pentru orice seamănă a Creştin-Democraţie, şi că liberalismul e înţeles (de veritabilele elite liberale ale regiunii) într-un fel mult mai antreprenorial şi mai patrician decât spoielile care servesc drept slogan PNL-ului. Lui Crin trebuie să i se spună că ‘Clujul înseamnă Emil Boc' NU pentru că Clujul înseamnă efectiv Emil Boc (aşa cum NU a însemnat nici Funar), ci pentru că oraşul ăsta are un reflex extrem de prudenţă care-l face să prefere un personaj politic cunoscut şi rodat unuia care nu convinge suficient, ajungând la un reciclaj politic pe cât de ineficient, pe atât de frustrant pentru propria-i dezvoltare. Dar Clujul poate să se transforme în timp util. Antonescu, nu. Ar fi făcut-o.

Ioan Rus, Vasile Dîncu? Au mai fost şi câţiva alţii grei, şi au înregistrat merite din puncte de vedere prea serioase pentru ca politicianul Antonescu - sau ţinerea de minte scurtă a altora - să le înţeleagă, pare-se. Până una-alta, invocaţii Rus şi Dâncu şi-au dovedit competenţele de antreprenori, în grad diferit, în mediul de afaceri. Mai mult, PSD sau nu, în momentele critice nu au rămas agăţaţi de putere cu disperarea cu care se manifesta, în vara lui 2012, acelaşi Crin Antonescu. Aştept să îi văd performanţele similare - aşa cum aştept să îi văd reuşita intelectuală şi prestigiul pe care îl va dobândi după ce iese din politică. (Şi el, şi Victor Ponta.) Pot aştepta mult şi bine: Crin nu va frecventa nici grădinile lui Academos, nici topul Forbes. Morala: nu reduci un oraş la câteva nume pe care le valorizezi cu ipocrită subiectivitate atunci când propriile-ţi realizări sunt nule. Şi mai ales nu dai lecţii.

Trei. Crin Antonescu nu vrea să fie un preşedinte-momâie. Delicios termen. Dar înţeleg că vrea să fie un preşedinte la fel de jucător ca şi cel pe care nu-l mai suportă milioane şi milioane de români activi politic. Bănuiam!, pentru că de asemenea apucături a dat dovadă şi în propriul partid. Inadmisibil să arate cu degetul către feudalismul politic, economic şi social existent în România, atunci când el se serveşte de acesta şi îl întreţine. În ierarhia antonesciană, feudală şi ea, refuz - din parte-mi - să recunosc Clujului locul pe care acest domn vrea să i-l acorde cu condescendentă indulgenţă: de oraş căruia i se poate da peste bot pentru că nu şi-a dus traiul după impresiile, toanele şi capriciile unui anumit Crin fără mare trecut şi - foarte probabil - fără viitor.

 

 

Comenteaza