Clujul: rivali vechi şi standarde noi

Forbes publică mâine topul celor mai prietenoase oraşe pentru business în România anului 2013. Ridic din sprâncene, gândindu-mă că în 2012, Clujul era al III-lea după Timişoara şi Bucureşti. Ce a mai rămas din avantajele oraşului?

N-aş fi sigur că toate criteriile de judecată folosite sunt complete sau prevăzătoare în nuanţarea lor. Cele mai frecvente vizează produsul intern brut pe cap de locuitor la nivel local, PIB-ul pe judeţ, infrastructură, stocul rezidenţial, stocul de birouri clasa A, numărul de parcuri logistice şi industriale, cel de universităţi, tipul de facilităţi fiscale sau de altă natură acordate ca stimul de atractivitate, cu un supliment de garanţie şi credibilitate venit din partea altor investitori mari prin prezenţa lor. (Dramatic sau nu, plecarea Nokia nu devaluează faptul că totuşi, din întreaga Europa central-răsăriteană, Nokia a ales Clujul - aspect care rămâne în cartea de vizită a judeţului drept avantaj.) Evident, plusează existenţa autostrăzilor - în Cluj leagă doar capetele unui centru urban -, a şoselelor de centură (bifate cu greu şi cu poveşti amintind de meşterul Manole), a aeroporturilor internaţionale (în creştere, slavă Domnului) şi a porturilor maritime sau fluviale (care pentru Cluj sunt criterii irelevante, dar la care Timişoara, cu o Bega aptă să susţină trafic de mărfuri, devin un atu).

Dar e insuficient. Ele gratifică destul de comod stări de fapt şi realităţi locale fără să ia în calcul un standard superior: la ce se raportează? Pe ce drum se află un oraş? Cât are de recuperat în termeni de performanţă şi atractivitate? Nu te poţi mulţumi să concurezi doar marile oraşe din România - ele însele nu sunt un standard pentru nimeni. Să laşi un centru urban încadrat în criterii generos de puţin definite înseamnă să uiţi aspecte întregi din el pe dinafară. Iar "simplicităţile", pline de riscuri ca şi schweitzerul de găuri, nu mai atrag aşa cum o făceau înainte de criză - banul şi risk-managementul merg împreună. Alţi factori au o valoare cel puţin la fel de mare.

Se vorbeşte cu plăcere de resursa umană a Cetăţii - şi pe bună dreptate. Calificată este, dar trebuie văzut cât de motivată este (sau a mai rămas), cât de productivă, cât de responsabilă faţă de calitatea activităţii prestate, cât de dedicată. Investitorii, mai ales cei din lumea germanică, legaţi de calitate - marcă imbatabilă - , nu se lasă entuziasmaţi doar de reducerea costurilor cu forţa de muncă atunci când investesc în spaţiul vechiului Imperiu de pe Dunăre. Când locaţia şi calitatea echivalează ele însuşi cu un brand, preferi prestigiul ieftinătăţii.

Facilităţi fiscale? Reduceri de impozit (pe clădiri şi spaţii de lucru), sau alte versiuni pe aceeaşi temă practicate în oraşele din vârful topului, constituie o cam slabă metodă de atracţie atunci când, dincolo de subvenţii, mai poţi oferi împrumuturi cu dobândă scăzută creatorilor de companii şi investitorilor, când poţi să uiţi o vreme de impozitul pe profit, când poţi stabili subvenţii temporare pentru start-up-urile cu randament în angajarea forţei de muncă (proaspăt formată sau în şomaj).

Clujul are cluster IT - punct în plus. Dar poate merge şi mai departe, ca Bavaria - care, profitând de piaţa deschisă de sistemul de navigaţie Galileo, are un cluster de aeronautică, tehnologii spaţiale şi navigaţie prin satelit. Vizezi mai sus? Ridici standardele. Lucrând în joncţiune cu universităţile (fie ca cei mai buni studenţi să câştige !), parcurile tehnologice şi investitorii lor pot să iasă din zona de modestie, puţină finanţare şi puţină inovaţie pentru a intra în domenii cu un la fel de mare potenţial de reuşită. Biotehnologia, tehnologiile medicale şi comunicaţiile pot coagula însele clustere high-tech. Pune pe picioare clustere de producţie în chimie, în tehnologii energetice, în servicii financiare, în logistică, agricultură şi păduri, sau în incredibilele domenii de frontieră ale roboticii şi nanotehnologiei. De unde atât de puţină orientare şi vână într-un oraş care poate să avanseze bine pe toate domeniile de mai sus? Ce e cu atitudinea asta de zgârcenie a minţii şi moşmondeală când secolul XXI e făcut pentru inovaţie?

Nu în ultimul rând calitatea vieţii - punct major de atracţie şi criteriu definitoriu. Gradul de internaţionalizare, de sociabilitate (la care Clujul bifează bine în opinia publică), cultura locală, temperamentul, atracţia turistică în termeni peisagistici şi de patrimoniu, facilitatea cu care un străin poate găsi repere familiare (în arhitectură, memorie locală, nume de străzi, statui) sunt relevante. Un investitor străin care se simte în largul lui într-un mediu prietenos devine un prieten.

Pe orice loc ar fi ajuns, Clujul poate recupera. Trecute prin duşul rece al crizei, numele cu greutate din economia locală au căutat alternative şi dezvoltat noi rute, chiar dacă păstrate sub tăcere. Oraşul aşteaptă să rodească.