Clujul ucigaş de oameni şi partide politice

Vă mai amintiţi, oare, de momentele de glorie ale PUNR (Partidul Unităţii Naţionale Române)?

Căutaţi mai atent în memoria dvs. şi veţi găsi, cu siguranţă, într-un sertăraş al ei imagini pe care azi nu numai că le-am uitat, dar care, odată readuse în faţa ochilor, ne provoacă un soi de ruşine doar pentru faptul că am fost martorii lor: coloanele de taxiuri arborând steaguri tricolore, parlamentari şifonaţi şi transpiraţi adunându-se la Primărie, adumbriţi şi încruntaţi, purtând pe umerii lor responsabilitatea apărării Transilvaniei de pericolul maghiar. Mai puteţi, fără a face un efort considerabil, să recompuneţi din amintiri chipurile celebrilor Ioan Gavra sau Octavian Căpăţână?

 

 Apoi mai “extrageţi”, vă rog, tot din aceeaşi memorie – cea cu care, poate, aţi uitat- imaginea marilor personalităţi ale PDSR-ului clujean, atotputernic, cel al urmaşilor nomenclaturii comuniste, care ani de-a rândul a pus stăpânire pe destinele ţării şi ale clujenilor? Cum era dl Grigore Zanc? Slab? Gras? Avea vocea groasă sau subţire? Dar despre atotputernicul PN mai ştiţi ceva? Mai are timp cineva să-şi amintească de omnipotentul  Radu Sârbu ori de Raul Volcinschi, marele consilier al fostului ministru de interne ţărănist Gavril Dejeu? Partide şi oameni, care s-au aneantizat, “consumate” de uitarea acestui oraş aflat de ani de zile într-o tranziţie demnă de milă.

 

 Ce a mai rămas din importanţa acestor partide şi a şefilor din ierarhia lor? Nimic. Sau, aproape nimic: emfază, aroganţă nemăsurată, amintirea coloanelor de maşini şi bodyguarzi, cozile celor care veneau la lins şi la cerşit la uşa birourilor acestora şi... cam atât. Aşa s-a “stins” şi partidul România Mare, cu tot cu Funar, primarul Clujului, care a dus, la modul negativ şi patologic, numele oraşului pe tot mapamondul, aşa s-a estompat duios şi mai recentul PSD, sub privirea calmă şi nepăsătoare a celebrului “grup de la Cluj”. Un anonimat penibil pluteşte şi acum asupra trecutelor personalităţi care au făcut cândva glorie şi la uşa cabinetelor cărora nu se mai putea respira din cauza cozilor care se formau: Ioan Rus, Vasile Dâncu, Ştefan Dimitriu.

 

Adulaţi de fani şi/sau clientela politică şi economică, în centrul atenţiei, puternici şi importanţi păreau că sunt cu toţii, împreună cu partidele lor, invincibili şi veşnici. Acum, abia dacă-i mai salută lumea pe stradă. De ce, totuşi, această digresiune? Simplu: pentru că acum a venit momentul liberalilor clujeni să se aneantizeze. La schimbarea conducerii partidului, acum câteva zile, pentru oamenii din PNL Cluj a fost dat semnalul că începe sfârşitul. Nu mai sunt reprezentaţi în forurile naţionale. Mai sunt doar nişte parlamentari, care nici măcar nu sunt ai Clujului. Şi au câştigat mandatele prin satele judeţului. Pe scurt, nu mai contează.

 

 îşi vor termina mandatele şi se vor pierde pe străzile oraşului, se vor retrage la conducerea unor firme, iar peste un an-doi de la această dată  vor fi, în cel mai bun caz, nişte palide amintiri răscolite ca acum, bunăoară, de vreun editorialist ratat, în pragul pensionării, cuprins de nostalgia rememorării paşnice şi, desigur, inutile, într-o lume în care nici un fel de amintire nu mai valorează nici doi bani...Zilele trecute am fost invitat la o discuţie cu tinerii liberali, despre viitorul acestei formaţiuni şi despre locul lor, al tinerilor, în PNL. Mărturisesc faptul că surpriza mea a fost imensă: am găsit în acea sală un grup de tineri surprinzător de inteligenţi şi motivaţi, cu toate că partidul lor, azi în opoziţie, nu pare să-i fi folosit decât la lipit afişe în campaniile electorale.

 

M-am întrebat atunci, şi nu am reuşit să-mi răspund nici până azi, care ar putea fi modelele politice ale acestor tineri minunaţi în politica locală? într-un partid liberal fără intelectuali, fără universitari, într-un oraş de talia Clujului? Uriaşa acceptare a schimbării din PNL, chiar şi în rândul tinerilor despre care am vorbit, nu este decât semnalul că foarte curând conducerea PNL Cluj va trece încet,încet la capitolul “amintiri”. 

 

Dar întrebarea se poate extrapola la tot ceea ce înseamnă “viaţă politică” clujeană. Prin ce rămân politicienii noştri ajunşi pe scena “mare” a acestei lumi pline de contradicţii, limite, frustrări, incultură, patimă, mitocănie, prostie crasă, nesimţire, aviditate de bani şi altele atâtea? Prin ce vor rămâne cei ce trec prin posturile importante, în minţile celor mai tineri, care, aşa cum am văzut, vor să devină şi ei politicieni?

 

Prin trecerea prin parlamentul României ca printr-o vacanţă? Prin elaborarea vreunei legi care să precizeze dacă la pescuit ai sau nu voie să foloseşti lanterna? Prin ordonanţe date pentru propriul buzunar sau pentru cel al clienţilor partidului? Sau că şi-au angajat soţia la SRI? Asta să fie “dâra” pe care o lasă, de obicei, politicianul clujean şi partidul lui în conştiinţa publică?