În aceeaşi ţară, tocmai ce s-a mai încheiat un recensământ, după vreo două săptămâni în care miile de recenzori au străbătut uliţele nămoloase ale patriei după o sumă de date aproximative, precum starea vremii.
Ani la rând, diverşi inşi ambiţioşi aflaţi în pas cu timpurile au cerut imperativ statului român desţelenirea birocratică, prin implementarea unor sisteme informatice de gestiune a datelor, dacă se poate integrate într-o bază de date comună a tuturor autorităţilor de interes public. La începutul mandatului său la Ministerul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu îşi actualiza site-ul personal, anunţa că prioritatea zero a mandatului său este portalul eRomânia şi scria despre acesta cam aşa: "eRomânia îşi propune să ofere serviciile administraţiei publice centrale şi locale şi informaţii unitare şi coerente într-un sistem interconectat şi interoperabil." Puternic ancorat în sinergia faptelor şi politicilor publice în materie, dl. Sandu a omis că între timp a zburat din fruntea ministerului şi a uitat să precizeze asta pe site, aşa încât ai crede că încă păstoreşte peste biţii României. Eh, un mic amănunt.
În iunie 2009, dl. Sandu a lansat, cu fast şi cu pieptul bombat, portalul-minune, moment ideal pentru premierul Boc să-şi laude ministrul şi să spună că astfel românii vor primi o mână de ajutor "ca să economisească timp şi bani şi, în plus, lansează România în orbita modernizării" (Aplauze furtunoase, vă rugăm!) După mai puţin de un an, prin martie 2010, până când nu apucase dl. Băsescu să ia barda şi să taie cheltuielile de la buget, acelaşi ministru Sandu încerca să îngaime motive cât mai plauzibile pentru care portalul încă nu funcţiona: eRomânia lansat în 2009 era doar o primă parte din "strategia eRomânia", proiect a cărui realizare ar fi urmat să coste jumătate de miliard de euro până în 2013! Se frecau oamenii la ochi şi nu le venea a crede, oare văd zerourile dublu? 500 de milioane de euro, d-le. ministru?! Desigur, dl. Sandu vorbea serios, doar citea de pe nişte hârtii dactilografiate cu atenţie de persoanele cele mai de încredere din minister, recomandate cu atâta căldură de partid: "Strategia eRomânia implică mai mult decât un simplu site sau portal, aşa cum s-a speculat. Este vorba despre interconectarea întregii administraţii publice din România, atât centrală, cât şi locală, astfel încât să intrăm în rândul lumii din punctul acesta de vedere." La fel ca în "Ziua Cârtiţei", aveam impresia că ne învârtim într-o buclă a timpului, să-i facem istoriei în ciudă.
Între timp, am aflat şi noi că izbucnise criza prin lume, am tăiat salariile nesimţite, l-am primit pe dl. Franks, cel cu gaură în talpa pantofului, şi am rămas să constatăm cum devenim tot mai rupţi în fund şi rupţi de lume în materie de societate informaţională. Banii gârlă despre care vorbea dl. Sandu s-au evaporat de parcă nici n-ar fi existat (ce coincidenţă, de fapt, chiar nu au existat niciodată!), după care remanierea a venit peste dânsul ca un tăvălug nemilos care l-a trimis în neantul anonimatului din care se întrupase.
Proiectul său megalomanic a ajuns oale şi ulcele. Intraţi pe e-Romania.ro şi veţi putea citi cu mare interes mesajul de eroare conceput de dezvoltatorii browser-ului: "Hopa! Google Chrome nu a putut găsi e-romania.ro." Căutând "e-romania" într-un motor de căutare, te trezeşti trimis la alt site ce ţine de guvern: romania.gov.ro. Ajuns aici, afli că site-ul este în lucru, aşa încât, dacă tot insişti să plăteşti dări pe net, du-te la e-guvernare.ro. Deja ameţit, constaţi că de aici trebuie să ajungi încă într-un site, ghiseul.ro, unde poţi avea şansa ca primăria de care aparţii să se numere printre puţinele instituţii înscrise în sistem şi să poţi plăti impozitele locale de pe laptop. Marile minuni ale tehnicii nu se pot releva ochiului profan decât în chip epopeic, nu-i aşa?
Nu mică vă va fi surpriza când veţi afla că actele normative în vigoare reglementează cu de-amănuntul calendarul implementării sistemelor integrate de plată online, de pildă. Astfel, contribuabilul român trebuie să meargă până la primărie, să primească un cod de autentificare şi o parolă, după ce în prealabil se va fi asigurat că primăria sa este în sistem. Ordonanţa cu pricina datează din 2002 şi stabileşte negru pe alb obligativitatea primăriilor de a implementa sisteme de plată a impozitelor şi taxelor locale online, cu termene-limită: până la 1 noiembrie 2002 pentru municipii şi până la 1 februarie 2003 pentru oraşe, plus amenzi babane pentru nerespectarea lor. Termenele au fost prelungite în scurt timp cu câteva luni, iar ulterior legea care a aprobat ordonanţa a îndulcit obligativitatea, transformând-o în recomandare şi eliminând paragraful cu amenzile.
Ce vremuri, ce boemie! În acele timpuri dl. Sandu era încă în sectorul privat, îşi punea speranţele în viitorul informaţional al patriei şi hălăduia prin ţară, făcându-şi campanie electorală împotriva hidrei pesediste împreună cu Varujan Vosganian, colegul său în conducerea Uniunii Forţelor de Dreapta. La aproape un deceniu distanţă, succesorul d-lui Sandu la conducerea ministerului, Valerian Vreme, se ţine în continuare de promisiuni şi de bancuri pe aceeaşi temă răsuflată. Aflat la un eveniment organizat de Oracle, a fost întrebat cum mai stăm cu minunăţia aia de portal şi când mama naibii va fi funcţional, ca să avem şi noi ce lăsa moştenire nepoţilor, nu de alta. Dând din colţ în colţ fără să spună o iotă, după cum l-au povăţuit fondatorii inovatoarei şcoli de comunicare publică românească de după '90, dl. Vreme astfel a glăsuit: "Referitor la problematica acelui proiect, e-România, aş vrea totuşi să vă mai las aşa două săptămâni, să trăiţi în această curiozitate, pentru că suntem pe final în recepţia acelui portal". Ziua cârtiţei, ce mai?
În rest, totul bine şi la vară cald, România este locul în care nu se întâmplă nimic pentru că nimeni nu ne poate spune cu exactitate ce se întâmplă. Cum spunea ieri Ziarul Financiar, instituţiile statului român habar nu au nici măcar câţi suntem cu toţii, deşi ne reamintim că tocmai ce-am săvârşit un nou recensământ, nici câţi bugetari are ţara, nici câţi oameni lucrează în gestionarea fondurilor europene, nici pierderile firmelor de stat, nici cât costă casele sau câte tractoare ară ogoarele patriei etc. Şi, colac peste pupăză, paradigma comunicării publice specific româneşti a vorbitului de vorbe degeaba a fost însuşită pe de-a-ntregul şi la INS şi a bulibăşit toată suflarea românească, alimentând paranoia celor pe care îi urmăresc moroii pe bază de CNP.
Un lucru ştim sigur: există şanse mari ca ziua de mâine să fie identică cu cea de azi. Poate doar puţin mai răcoare dimineaţa.
