Cu capul sus

Cu capul sus
“U” a trecut un hop. Europa e încă departe.

O fază aparent banală, undeva aproape de tuşă. Hoban e la pământ, balonul e în apropierea adversarului pregătit să lanseze un nou atac furios. Fostul căpitan al Mediaşului nu apasă pe butonul de panică. Se agaţă de ultima şansă cu nădejdea omului care şi-a ridicat singur, cărămidă cu cărămidă, casa unde va locui când fotbalul îşi va încheia mandatul. Cu un efort disperat, se întinde şi împinge mingea cu capul din faţa crampoanelor. Aşa ceva nu se învaţă la antrenamente. Ţine de caracter, de respectul faţă de meserie şi faţă de tine însuţi.

Sâmbătă, în Giuleşti, clujenii n-au purtat steaguri albe, ci tricouri în aceeaşi nuanţă. Au crezut până la final că nu vor pleca învinşi, n-au cedat nici după ce Alexa a înscris, iar comentatorii calculau şansele Rapidului de a câştiga al patrulea titlu. Ambiţia echipei şi schimbările lui Ionuţ Badea au ţinut Universitatea în viaţă. Acestea ar fi plusurile unei remize ce reafirmă încă o dată că "U" nu poate fi trecută în albumul campionatului la capitolul "şi altele".

"Şepcile roşii" s-au jucat cu focul. Am sesizat din nou şiragul paselor fără zimţi, am văzut suferinţa mingii purtate până la limita evitării oricărui pericol pentru inamic. Lipseşte pasa directă, viteza e deficitară, se şutează rar la poartă. "U" şi-a format prostul obicei de a evolua consistent cel mult o repriză. Apoi intervine o cădere inexplicabilă. Nu putem invoca forma fizică la primul meci oficial din 2012. Acţiunea lui Marinescu, încheiată cu o pasă în gaură pentru neastâmpăratul Grozav, a rupt monotonia şi a lăsat fără replică trupa lui Răzvan Lucescu, ce trăia un final fără griji. Acelaşi Marinescu a fost decisiv şi la meciul cu
FC Braşov, când nu s-a mai ascuns după perdeaua paselor.

Dacă luăm în calcul ocazia lui Tony, am fi tentaţi să credem că ardelenii ar fi meritat să câştige. Nu ar fi o judecată corectă după o partidă în care stângăciile lui Surdu şi Roman au graţiat Universitatea. Bornescu a trecut greu peste întâlnirea cu oamenii ce-l iubesc. A fost foarte aproape să le ofere un gol cadou, când a deviat uluitor o minge în bară. Un debut neconvingător pentru portarul ce trebuia să asigure liniştea. Arbitrajul a provocat nervi ambelor combatante. Rapidul a cerut un penalty, Universitatea a solicitat un cartonaş roşu pentru Grigore, un tip specializat în cositul gleznelor.

Această remiză poate fi un nou început sau încă o amăgire. E prematur să tragem o concluzie. "U" nu a mai învins din etapa a 13-a. Au fost prea multe luni de secetă pentru o grupare care şi-a propus să reconfigureze ierarhia campionatului. Urmează un nou moment al adevărului. La Cluj vine Steaua, o altă contracandidată. E nevoie de jucători ca Hoban, gata să pună capul în crampoanele adversarului. E nevoie însă şi de o minte limpede care să transforme posesia Universităţii într-o armă letală.

De public nu spunem nimic. Nu-i cerem să se schimbe, doar să fie acelaşi, să răspundă din nou prezent. Impreună chiar sunteţi puternici. Steaua, eşti gata?

 

 

Etichete
Comenteaza