Cu lama ideilor la venele partidelor

Cine nu are bătrâni să-şi cumpere, iar cine nu are intelectuali ar trebui să-i atragă în susţinerea ideilor şi programelor.

 Teoretic, dacă intelectualii nu-şi pierd spiritul critic, devenind “soldaţi” sau “pupincurişti”, sunt vitali unui partid politic modern. Pe scena politică românească actuală, singurul partid care a ştiut să-şi atragă o pleiadă de intelectuali, foşti critici, de partea sa este partidul prezidenţial. PDL beneficiază astăzi de magnetismul pe care l-a oferit preşedintele Băsescu pentru o bună parte dintre reprezentanţii aşa-zisei societăţi civile din România. Cristian Preda, Monica Macovei, Traian Radu Ungureanu, Sever Cotoi Voinescu sau chiar Cătălin Avramescu, cu anumite rezerve, sunt doar o parte dintre cei care au ales să intre sub flamura partidului reprezentat de către Traian Băsescu.

 

Cu siguranţă, cei enumeraţi mai sus, împreună cu o altă paletă de intelectuali care s-au pus de bunăvoie în slujba preşedintelui şi a partidului său, au influenţat într-o bună măsură simpatia unei anumite falii din societatea românească în favoarea lui Traian Băsescu. Fostul preşedinte în funcţie, acelaşi cu actualul, merită felicitat pentru modul în care a reuşit să-i vrăjească pe aceşti oameni cultivaţi şi, mulţi dintre ei, cârcotaşi - în sensul bun al termenului - deşi nu a fost şi nu este deţinătorul niciunei culturi renascentiste şi nici a unui comportament de lord.

 

 Cu toate acestea, o bună parte din intelectualitatea românească recunoscută la nivel public l-a susţinut pe Traian Băsescu în demersul său de a câştiga al doilea mandat. La cei enumeraţi deja s-au adăugat H. R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Mircea Mihăieş, Ioan T. Morar sau Mircea Cărtărescu, care, la rândul lor, au semnat texte tip editorial sau au avut poziţii publice în cadrul unor conferinţe, dezbateri ori emisiuni TV în favoarea actualului preşedinte.

 

Acest front de susţinere pro Băsescu nu a funcţionat doar înainte cu o lună, două de campanie sau în timpul acesteia. Frontul intelectualilor pro Băsescu s-a pus în mişcare cu mult timp înaintea declanşării campaniei electorale şi acest lucru s-a văzut în chiar rezultatul acesteia. Sigur că pentru o persoană care nu crede în forţa ideilor, precum şi în puterea lor de a întări sau de a crea convingeri şi valuri de simpatie, rolul unor astfel de personalităţi în rezultatul final al unei campanii electorale poate părea insignifiant.

 

In România, însă, intelectualii tip GDS, Alianţa Civică sau Societatea Academică Română au avut roluri importante în tranşarea unor lupte politice în ultimii 20 de ani. Sigur că pentru ca cineva să contrazică teoria mea nu ar trebui decât să ia anumite personalităţi publice, reprezentanţi de seamă ai intelectualilor din România, care în ultimele luni ale anului 2009 s-au poziţionat în favoarea unor contracandidaţi ai preşedintelui Băsescu sau, de cele mai multe ori, exclusiv împotriva acestuia şi a tipului de politică promovat de acesta. Neagu Djuvara, Lucia Hossu Longin, Andrei Marga, Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Alina Mungiu Pippidi, Bogdan Teodorescu, regretatul Octavian Paler, Cristian Pârvulescu sunt, poate, unii dintre cei mai reprezentativi intelectuali critici care şi-au susţinut poziţiile anti-prezidenţiale.

 

In timp ce, însă, din grupul intelectualilor pro Băsescu acesta a reuşit să-i facă pe cel puţin cinci să se şi înregimenteze politic în mod activ, în rândul celorlalţi activismul politic a lipsit, aceştia nefiind câştigaţi de vreunul din marile partide pentru a milita drept activişti în favoarea candidatului prezidenţial susţinut de acel partid. Chiar dacă unii sunt membri de facto ai unui partid, ei au fost îndepărtaţi sau, pur şi simplu, nu au fost lăsaţi să acceadă în structurile superioare de conducere ale partidului respectiv. Atât PNL, cât mai ales PSD, duc o lipsă acută de personalităţi ale lumii intelectuale, cu prestanţă şi respect în rândul acesteia, care să deţină funcţii sau poziţii de forţă.

 

 Prin 2002, Adrian Năstase a sesizat pericolul lipsei unor intelectuali veritabili de stânga în structurile de conducere ale PSD şi a încercat cooptarea unui Alin Teodorescu, Vladimir Pasti, Vasile Puşcaş sau Vasile Dâncu. Prea puţin însă şi lipsiţi de suficientă notorietate la nivelul spaţiului civic şi cultural. PSD nu a ştiut niciodată în 20 de ani să promoveze şi să sprijine înfiinţarea unui grup de reflecţie dominat de intelectualitate, care, în mod natural, este, în istorie, de stânga. Unul dintre puţinii intelectuali respectaţi care a fost promovat la vârful PSD până la un anumit nivel a fost academicianul Răzvan Theodorescu.

 

In celălalt partid de opoziţie, situaţia este de-a dreptul sinistră. PNL, un partid care în mod tradiţional a fost votat de intelectualitate, nu a mai pus bază în ultimii 6-7 ani pe promovarea şi susţinerea unor intelectuali veritabili în corpul parlamentar sau în rândul miniştrilor reprezentativi, poate cu excepţia lui Adrian Iorgulescu, Varujan Vosganian şi Adrian Cioroianu. Vremurile în care mişcarea liberală din România îi avea în slujba sa pe Nicolae Manolescu, Dan Amedeo Lăzărescu, Alexandru Paleologu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Stelian Tănase, Ana Blandiana, Dan Pavel, Gabriel Andreescu, Andrei Cornea, Alina Mungiu Pippidi, Şerban Rădulescu-Zoner, Renate Weber, Daniel Dăianu sau alţi exponenţi de seamă ai intelectualităţii ultimilor 20 de ani au apus.

 

Noul Partid Naţional Liberal, reprezentat de Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Relu Fenechiu, Cristian David, Cristian Adomniţei, Tudor Chiuariu sau Teodor Athanasiu, nu a mai avut mare legătură cu intelectualitatea românească odată susţinătoare făţişă a liberalismului postdecembrist. Sigur că apariţia în prim-plan a lui Crin Antonescu a schimbat pe alocuri percepţia şi a reuşit în preajma alegerilor să coaguleze anumiţi reprezentanţi de seamă ai societăţii civile din România.

 

Prea târziu însă şi prea puţin. Intelectualii, deşi în esenţă nişte personalităţi complexe şi ciudate, având un spirit critic hiperdezvoltat, sunt necesari în preajma sau chiar în interiorul unor formaţiuni politice tocmai datorită forţei vizionare a ideilor pe care aceştia le pot lansa, susţine şi promova chiar în interiorul formaţiunilor.

 

E o greşeală ca intelectualii, odată câştigaţi de o forţă politică, să fie puşi la colţ de activiştii tip “soldat” ai unui partid, oricare ar fi el. Sigur, şi aceştia trebuie respectaţi pentru efortul lor cu precădere din timpul desfăşurării campaniilor electorale, dar nu trebuie uitat că nici un război nu a fost câştigat şi nici un regim politic nu a fost impus vreodată fără ajutorul ideologiei şi fără ca minţile luminate şi cultivate să se pună în slujba unui lider politic sau a unei formaţiuni.

 

Nici măcar comuniştii nu au apelat exclusiv la proletariat. Ei s-au bazat, pentru a-şi crea pilonul ideatic şi doctrinar, pe intelectuali rafinaţi şi de mare forţă ca Marx, Engels, Lenin, Troţki sau Buharin.

 

P.S.: Singura întrebare care rămâne astăzi este dacă intelectualii aflaţi în slujba directă a lui Băsescu şi fascinaţi de spiritul acestuia vor reuşi să-şi păstreze caracterul critic chiar şi cu propriul zeu sau în interiorul propriului partid ori dacă nu cumva aceştia se vor transforma în nişte aplaudaci sau pupincurişti jenanţi?