Cum s-au chefuit de 1 aprilie petrecăreţii de la Bruxelles

Din coconul aseptic al biroului său din Bruxelles cu ferestre ce dau spre sud şi-l obligă să tragă storurile după ce revine din pauza de masă, înaltul birocrat european s-a uitat spre Europa.

Unii italieni şi unii greci stăteau cu picioarele în Mediterana şi aşteptau vara şi turiştii. Alţii dădeau foc Atenei şi Romei, roşi de foame şi de lipsă de democraţie, precum altădată o făceau din motive complet diferite nişte sceleraţi antecesori ai d-lor Papademos şi Monti.

Birocratul s-a bătut pe burtă, să-i pice bine prânzul, a bifat câteva întâlniri protocolare cu nişte lobby-işti simpatici şi, bucuros că s-a înţeles de minune cu ei, şi-a rezervat o vacanţă pe cinste într-un loc neştiut de pe Terra. Apoi, soarele ce se iţea printre panglicile storurilor i-a adus aminte de Mediterana şi a căzut pe gânduri, măcinat pe dinăuntru de o dorinţă subită, inexplicabilă, aproape patologică, de a face un bine. Iată cum, pe 1 aprilie, tocmai de Ziua Păcălelilor, a intrat în vigoare Iniţiativa Cetăţenească Europeană (ICE), pritocită de birocratul nostru cam de prin 2009. La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai UE, rezidenţi în măcar 7 state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte o propunere legislativă corespunzătoare dorinţei petiţionarilor, dacă aceasta are în vedere o chestiune de nivel juridic european. Fireşte că textul care o legiferează exclude propunerile "abuzive, neserioase sau vexatorii", cele care contravin vădit valorilor Uniunii sau se află în afara sferei de competenţă a Comisiei Europene. Ca orice procedură inventată de birocraţii europeni, şi aceasta este greoaie şi complexă, aşa încât intrarea ei în vigoare pe 1 aprilie ar putea părea, pentru destui europeni, o păcăleală pe cinste. Probabil că şi presa a mirosit farsa şi de aceea a cam ignorat ştirea, deşi unii naivi şi-ar fi dat cu pălăria de pământ de bucurie după ce corabia democraţiei europeane a primit, în sfârşit, o urmă de briză în pupa. Altfel, până şi Carsten Berg, directorul Campaniei ICE (o coaliţie de ONG-uri care a iniţiat şi s-a ocupat de adoptarea Iniţiativei), recunoaşte că procedura este "inutil de birocratică şi greoaie", dar subliniază că suntem în faţa "primului instrument transnaţional de participare democratică din istoria omenirii".

În alte birouri aseptice, din centrele financiare şi de business ale lumii anglo-saxone, cu ferestrele îndreptate spre nord, directorilor companiilor de lobby li s-a aprins beculeţul. Deşi ICE prevede precis că iniţiativele sunt eligibile doar dacă vin dinspre cetăţenii simpli, nu de la ONG-uri sau companii de lobby, două dintre marile firme din domeniu, Bell Pottinger şi Fleishman-Hillard, cu sute de lobby-işti ataşaţi la Bruxelles, şi-au anunţat deja clienţii cu privire la "oportunitatea incintantă pentru mediul de afaceri şi pentru grupurile de lobby de a influenţa direct conţinutul şi profilul politicilor UE în toate statele membre", după cum anunţă The Independent, citând nişte scrisori electronice scăpate în public.

Cei de la Bell Pottinger au avut grijă să sublinieze negru pe alb că, date fiind exigenţele riguroase ale Iniţiativei, doar petiţiile susţinute de "resurse considerabile" au şansa de reuşită. De altfel, era la mintea cocoşului că redactarea unei iniţiative, strângerea milionului de semnături din 7 state membre în decurs de un an şi urmărirea procesului ulterior nu sunt tocmai la îndemâna cetăţenilor simpli sau a micilor organizaţii cu adevărat comunitar-cetăţeneşti. Mult mai facil le va fi accesul zecilor de mii de lobby-işti, bine organizaţi, finanţaţi de cele mai prospere corporaţii ale lumii, multe dintre ele nemulţumite profund de politicile restrictive ale UE şi de unele domenii încă nereglementate la nivel comunitar, care lasă spaţii de manevră la nivel naţional.

Tocmai această arhitectură instituţională a UE facilitează creşterea interesului firmelor de lobby pentru Bruxelles: dreptul comunitar primează asupra celui naţional în covârşitoarea majoritate a cazurilor, iar impunerea unor reguli convenabile la nivelul UE reprezintă visul umed al oricărui lobby-ist, PR-ist, specialist în Public Affairs sau avocat comunitar. Deşi sunt tot mai bine reprezentate, micile organizaţii ale societăţii civile şi grupurile ecologiste sunt încă departe de a deveni o forţă comparabilă. De pildă, Consiliul European al Industriei Chimice (CEFIC) are mai mulţi lobby-işti decât toate organizaţiile de mediu adunate laolaltă. Chiar şi aşa, iniţiativele cetăţeneşti care ar întruni o majoritate de opinii la nivel european, cum ar fi respingerea acordului ACTA, au şanse sporite să găsească ecou la Bruxelles, dacă nu cumva lobby-ul industriei de divertisment le va anestezia de tot birocraţilor glanda democraţiei.

Despre forţa disproporţionată a lobby-ului transnaţional se vorbeşte tot mai mult, dar planurile rămân în coadă de peşte. În realitate, Bruxelles-ul nu este dispus să limiteze impactul său în politicile comunitare, întrucât ambele părţi au doar de câştigat: bani, influenţă, perpetuarea relaţiilor şi sferelor de putere de la un mandat la altul etc. Legăturile dintre mediul înalt al afacerilor şi politica de vârf sunt într-atât de strânse încât uneori cele două sfere ajung să se contopească. Din cei 13 comisari europeni care au părăsit Comisia în 2010, mai mult de jumătate sunt acum implicaţi în activităţi de lobby.

Vechiul nostru prieten Günter Verheugen şi-a încheiat mandatul şi a înfiinţat o companie împreună cu fosta lui şefă de cabinet, presupusă amantă şi parteneră de nudism, Petra Erler. Foştii adversari politici din CDU spuneau, pe bună dreptate, că, prin prisma poziţie de vârf pe care a deţinut-o anterior, practic un contract de consultanţă strategică cu compania lui Verheugen este, pentru oricine îşi permite, un bilet sigur de acces la orice nivel al instituţiilor europene.

Fireşte că este foarte important ca oamenii să-şi cunoască acest drept şi să se ralieze iniţiativelor grupurilor cetăţeneşti, atâtea câte vor fi, dacă simt că sunt binevenite şi necesare. Dar tare mă tem că nu doar lobby-iştilor de la Londra li s-au aprins beculeţele, ci şi celor care mişună inclusiv pe la Bucureşti şi-i şoptesc d-lui preşedinte Băsescu cum să creeze locuri de muncă şi cum să scape de dependenţa de importurile de gaze din Rusia.