Curva, ca paradox: azi o vedem şi nu e...

Sunt zile în care munca de parlamentar în România ar trebui să fie remunerată suplimentar, cu un spor de pericol.

În decurs de doar câteva zile, deputaţii puterii Silviu Prigoană şi Alin Popoviciu au depus două proiecte de lege prin care doresc reglementarea activităţilor de prostituţie, respectiv, a vrăjitoriei, magiei, tarotului şi a altor activităţi cu probleme la mansardă. Biserica Ortodoxă şi o parte (colorată) a practicantelor ezoterismelor le-au promis afurisenie.

Atenţi cu colectările la bugetul statului, deputaţii au descoperit noi şi noi activităţi lucrative neimpozitate, numai bune să mai cârpească bugetul pentru pensii. Reacţiile adverse ale urmaşelor mamei Omida i-au făcut pe senatori să respingă proiectul dlui Popoviciu, care recunoştea că, în discuţiile informale cu unii colegi de partid, aceştia i-au spus că se tem de blestemele care i-ar putea ajunge. De partea cealaltă, dl Prigoană s-a trezit boscorodit de reprezentanţii BOR, a căror poziţie conservatoare era pe deplin previzibilă, atât prin conţinut, cât şi prin virulenţă. Ca de atâtea ori până acum, tema a fost readusă în agenda publică pentru câteva zile şi se va fâsâi rapid. Până atunci, poate vom reuşi să aflăm câteva lucruri, de curiozitate.

De pildă, prin ce mecanism legal al statului român laic poziţia oficială sau neoficială a Bisericii Ortodoxe Române are o greutate atât de mare pentru forul legiuitor? Apoi, dacă BOR este pe deasupra de măsură îngrijorată de starea morală a naţiunii, cu curvele sale cu tot, de ce nu îşi intensifică activitatea misionară în această zonă promiscuă a societăţii, pentru ca fetele să-şi poată câştiga existenţa fără păcatul incriminat? Una peste alta, BOR trebuie să înţeleagă că argumentul legii este irefutabil într-un stat laic şi că nicio lege bisericească nu se poate situa mai presus de legea civilă. Dacă se întâmplă cumva ca sistemele de reglementare să intre în contradicţie, atunci se prea poate ca evoluţia societăţii să fi impus norma civilă prin cutumă sau să fi fost necesară reglementarea unor activităţi scăpate de sub controlul simţului comun.

Poate că vor fi mulţi români atât de obişnuiţi cu propria ipocrizie, încât vor combate, cu pantalonii în vine, orice formă a legii prostituţiei. Întâi de toate, toţi contestatarii ar face bine să-şi verifice propriul prohab. Că tot veni vorba, mor de curiozitate să aflu cum va vota dl deputat Petru Călian, votat de clujenii din Gheorgheni, care, prins cu mâţa-n sac – iertaţi-mi eufemismul! –, bălmăjea ceva despre un studiu de impact legat de fenomenul infracţional. Să fi constatat dl deputat că prostituţia nu există, de vreme ce câteva săptămâni mai târziu spunea într-un interviu că legalizarea prostituţiei ar fi “un subiect expirat” şi că “nu trebuie să apară în România, pentru că suntem un popor de creştini”.
Un lucru este clar: statul român nu vrea şi nu este în stare să ţină sub control pedepsirea infracţiunii de prostituţie. Întâi, pericolul social al faptei se manifestă nu explicit, prin comiterea ei, ci în special din cauza reţelelor organizate de trafic de carne vie aflate în spatele “practicantelor”, în nodurile cărora, de cele mai multe ori, se află nu fetele, ci capi ai crimei organizate, interlopi notorii care se ocupă şi de trafic, şi de consum de droguri, arme, cămătărie, sechestrări de persoane, în complicitate cu mahării locali din poliţie, cu parchete sau judecătorii.

A lăsa prostituţia nereglementată înseamnă a le condamna, prin nepăsare, pe prostituate de mai multe ori la o viaţă infernală şi fără orizont: abuzurile peştilor, abuzurile “clienţilor”, riscurile contractării de boli venerice sau cu transmitere sexuală, lipsa asigurării unui tratament egal cu cel al altor cetăţeni din partea autorităţilor statului (pensie, asigurări de sănătate etc.), încărcarea cazierelor fetelor cu sute şi mii de amenzi niciodată plătite şi fără vreo condamnare pentru prostituţie, pentru că este o infracţiune practic imposibil de probat în absenţa flagrantului.

România este ţara cu cele mai mari incidenţe ale sifilisului şi ale altor boli venerice dintre toate ţările UE. În apropiatul spaţiu ex-sovietic, epidemiile de hepatită şi de boli cu transmitere sexuală în rândul dependenţilor de droguri şi al prostituatelor au fost urmate de fenomene de transmitere a acestora în masă, Rusia şi Ucraina fiind ţările cu cel mai mare risc. În 2003, un raport al Băncii Mondiale arăta că România risca să scape de sub control răspândirea virusului HIV/SIDA din mai multe cauze subsumate. Mai întâi, programele de sănătate a reproducerii erau şi sunt ineficiente, prin dificultatea de a disemina informaţiile relevante în mediul rural. Apoi, una dintre grupele cele mai însemnate de persoane infectate, anume copiii infectaţi nosocomial, intraspitalicesc, în perioada 1988-1991 deveneau activi sexual, reprezentând o adevărată bombă biologică, mai ales că starea materială a familiilor sau a tutorilor lor era, în general, precară. Pudibonzii şi habotnicii preferă să nege evidenţele şi să preamărească excepţionalitatea creştină a poporului român, care nici usturoi n-a mâncat, nici de centura de castitate nu s-a atins.

Cât despre întreprinzătoarele de pe marginea drumului, maseuzele din saloane prezentate cuminte drept aşezăminte terapeutice, animatoarele de prin cluburi exclusiviste (din nou aş apela la expertiza dlui deputat Călian), focoasele purtătoare de ţâţe de la paginile de mică publicitate sau studentele iubăreţe care caută compania unor domni generoşi, replica pe care aş primi-o s-ar ralia modelului inaugurat de Emil Boc, când cu cozile făcute de autorii buni contribuabili: Dom’le, nu am primit niciun raport legat de existenţa lor, vasăzică nu există!

Probabil că starea morală a naţiunii s-ar îmbunătăţi dacă am reuşi să scăpăm de fandoselile ipocrite de fată mare cu care ne-am obişnuit. Păcat, obişnuinţa e a doua natură.