Mai precis, unul în care încercam să răspund la o altă întrebare, care suna aşa: “de ce a pierdut Nicoară?”, răspuns asupra căruia, cu siguranţă că o anume parte a populaţiei clujene, când îşi (mai) aminteşte de alegerile pentru Consiliul Judeţean Cluj, şi-o mai pune, încă. La fel de bine m-aş putea întreba azi, fără să par deplasat, de exemplu, de ce au pierdut alegerile pentru primăria clujului, din nou Marius Nicoară şi, deasemenea, de ce s-a întâmplat acelaşi lucru, candidatul PSD, Pop Puşcaş Teodor? Chiar dacă, de ochii lumii, partidele din care provin candidaţii PSD şi PNL încearcă, - unii mai mult, alţii mai puţin -, să dea vina pe orice alcineva decât pe propriile partide pentru scorurile lamentabile care au fost afişate la finalul numărătorii voturilor, această acţiune nu face decât să discrediteze prestaţia, atâta cât a fost ea, a propriilor candidaţi.
Pe de altă parte, aceste văicăreli postelectorale se pot interpreta ca lipsă de bărbăţie, în cea mai mare parte, exact la partidul în care se vorbea cel mai des despre ea... Până la urmă, cum era şi de aşteptat, presa (dar mai ales ziarul nostru a fost, şi de data aceasta, socotit drept ţap ispăşitor. Şi, probabil că nu aş fi amintit acest aspect, dacă nu se întâmpla ca la alegerile pentru Consiliul Judeţean, un personaj care figurează cu numele la “partidul bărbaţilor” nu şi-ar fi permis să ne acuze făţiş - între două avioane - tot pe noi, cei de la ZIUA de CLUJ, ca fiind vinovaţi de faptul că reprezentantul partidului D-sale a pierdut.
Adică, mai bine-zis, ne-a aruncat în cârcă faptul că acest fotoliu a fost câştigat de candidatul PDL. Că din cauză că noi, ziariştii, n-am făcut opoziţie acestui partid. Am tot lăsat la o parte răspunsul la această obrăznicie, a politicianului respectiv, doar din respect pentru o situaţia foarte delicată prin care acesta a trecut. Nu se făcea ca peste rănile D-sale să fi turnat ulei fierbinte, aşa că ne-am făcut că nu s-a întâmplat nimic. Dar acum, când acelaşi “partid al bărbaţilor” acreditează ideea că ar fi pierdut procente importante doar pentru faptul că n-am fi publicat, în ziua alegerilor, pe site-ul Ziua de Cluj fotografia candidatului votând sau alte asemenea inepţii, am să le aduc aminte, din poziţia mea de om de stânga declarat, că în ultimii patru ani, “partidul bărbaţilor” nu a avut decât o acţiune de opoziţie, acţiune care - culmea! - a aparţinut unei femei, d-rei Ancuţa Abrudan, cea cu panoul de “realizări” al fostului primar Boc, la împlinirea unui an de când acesta câştigase primăria clujeană.
In rest, nici o conferinţă de presă, nici un atac, nici o critică, fie el/ea cât de mic/ă. NIMIC! Iar această atitudine a dus, pe drept cuvânt, la acreditarea ideii că între acest partid şi PDL s-a creat un “blat”. Iar rezultatul a fost exact acela care s-a văzut: un candidat precum Pop Puşcaş Teodor, un manager de succes, fost comandant al Poliţiei Cluj, cu referinţe excelente ca om şi ca administrator, cu o campanie foarte bine pusă la punct şi o prestaţie asemenea, a trebuit să se mulţumească doar cu votul a 7% din puţinii clujeni care au ieşit la vot. Nu ştiu cum se simt membrii acestui partid, care ani de-a rândul şi-au sacrificat timpul, energia şi banii când, poate, îşi pun întrebarea simplă: unde s-a dus activismul critic de altă dată al unui partid de stânga într-un oraş cu profunde trediţii social-democrate? Cei care îşi vor asuma un răspuns sincer, au deja şi răspunsul la întrebarea din titlul editorialului.
Şi ca să vorbim, iată, şi de celălalt partid care emitea vag (poate prea vag şi plictisit prin atitudinea reprezentanţilor săi!) pretenţii la postul de primar al oraşului, aici, la Liberali, s-a văzut clar că dl Nicoară a participat în competiţia aceasta doar obligat, poate, de dl Tăriceanu la acest gest. Hărţuit şi tracasat de justiţie pentru afaceri necurat-imaginare, măcinat de alte două competiţii electorale, realizate prost, desenate de “specialişti” de la Bucureşti (cam cum scria Alina Mungiu Pippidi, care a trăit o viaţă în Moldova despre “Transilvania subiectivă”!), în urma unor campanii de partid pauper, candidatul Liberal a părut, mai repede, că se achită de o sarcină de partid, decât că şi-ar dori primul fotoliu al clujului. A reuşit, graţie realizărilor impresionante, cu care şi-a încheiat mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean (şi mulţumită faptului că oamenii nu au apucat încă să uite, aşa cum le e felul), să-şi conserve un anume procentaj la limita decenţei.
Iar dacă mai punem la socoteală “ajutorul” lui Tăriceanu prin explozia afacerii “Sterling”, avem, în mare parte, alt răspuns la întrebarea din titlul acestui material. Dar ca răspunsul să fie complet, trebuie să avem în calcul că dl Apostu are, şi D-sa, incontestabil calităţile sale: nu cred că există cineva în Cluj, care să nu fi ştiut, în momentul în care s-a dus la vot, că dl Apostu şi nu altcineva a avut grijă, în mandatul dlui Boc, proiectele anunţate să devină realitate. Parteneriatul cu actualul premier nu a făcut decât să “cumpere” într-un fel încrederea electoratului. O campanie extrem de precisă, de bun-simţ şi cariera D-sale în viaţa universitară au completat acest tablou al câştigătorului.
