Nu desfiinţează internetul, nu dă dreptul oricui să confişte laptop-uri la controlul de la aeroport, nu instituie o cenzură globală şi nici nu aboleşte cu totul libertatea de exprimare a cetăţenilor. Cel puţin, nu chiar. Cu toate astea, ACTA reprezintă un act profund anti-democratic şi îndelung criticabil.
Întâi, ACTA este un acord multilateral propus în primă fază de Japonia şi agreat instantaneu de SUA şi elaborat de specialişti ai organizaţiilor internaţionale de comerţ şi de reprezentanţi ai marilor corporaţii cu interese în domeniul farmaceutic şi al producţiilor cultural-artistice. Din partea UE, a fost numit un raportor al Parlamentului European, eurodeputatul socialist francez Kader Arif, care a demisionat din funcţie cu puţin timp înaintea semnării documentului, denunţând "neimplicarea societăţii civile în procesul care a condus la semnarea acestui acord, lipsa de transparenţă încă de la începutul negocierilor, amânări succesive ale semnării textului, fără nici o explicaţie, lăsarea la o parte a tuturor amendamentelor Parlamentului European, exprimate în mai multe rezoluţii". "Nu voi participa la această mascaradă!", a spus dl. Arif în final, ridicând mari dubii cu privire la buna-credinţă din spatele intenţiilor afirmate de iniţiatori.
În urma "mascaradei", s-a ajuns la semnarea unui text care spune următoarele: "O parte (n.n.: a se citi "parte semnatară", adică "stat") poate să furnizeze (...) autorităţilor sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informaţii pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic...". Fireşte că ulterior se afirmă că toate procedurile sunt puse în aplicare aşa încât să se respecte libertatea de expresie şi protecţia vieţii private. Nu zău!? Să o luăm pe îndelete. Pentru ca un furnizor de servicii online (ISP) să furnizeze datele despre care se vorbeşte întâi trebuie să şi poată, legal. Astfel, ar urma să fie îndrituiţi să stocheze informaţii despre identitatea şi activitatea oricărui utilizator, date pe care le vor oferi mai departe, fără ca utilizatorul să fie anunţat sau întrebat. Toate astea cu maximă celeritate, pe baza unor presupuneri, nu a unor dovezi, şi în baza unei simple cereri. Nimeni nu e într-atât de naiv încât să nu vadă în acest text ditai sursa unor abuzuri legitimate complet prin semnarea ACTA.
O telegramă Wikileaks datată 24 noiembrie 2009, emisă de Ambasada SUA de la Stockholm, atrage atenţia asupra faptului că secretomania din jurul procesului de negociere al ACTA stârneşte printre suedezi un val de nemulţumire şi anxietate generală, care poate să conducă la respingerea automată a textului final. Dar lucrul cel mai interesant pe care îl aflăm de aici este că versiunea de la acea dată a textului instituia aşa-numitul "sistem de răspuns gradual" la încălcările reale sau presupuse ale regulilor. În traducere liberă, acesta se referă la interzicerea graduală, în trei paşi (până la interzicerea totală), a accesului la servicii de internet pentru cei care încalcă drepturile de proprietate intelectuală pe internet. Deloc întâmplător, telegrama de la Stockholm este redactată în mijlocul unui uriaş scandal public în Franţa, unde, cu doar o lună înainte, intrase în vigoare Legea HADOPI, îndelung criticată chiar de Consiliul Constituţional, prin care se introdusese "răspunsul gradual" declanşat de simple supoziţii. Toate astea în ciuda avertismentelor de încălcare a Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, în speţă a prezumţiei de nevinovăţie, a separaţiei puterilor şi a libertăţii de exprimare, emise de Consiliul Constituţional. În cele din urmă, la presiunile suedezilor, textul ACTA a renunţat la prevederea explicită a "răspunsului gradual", însă l-a lăsat sub formă de şopârlă, într-o formulare ambiguă: statele vor asigura "proceduri de aplicare a legii care să permită o acţiune eficace împotriva oricărui act care ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv măsuri de remediere eficiente destinate să prevină orice încălcare şi măsuri de remediere care să constituie un mijloc de descurajare a oricărei încălcări ulterioare". Aceeaşi Mărie cu altă pălărie.
Dincolo de aparenta protecţie a deţinătorilor de copyright, ACTA acţionează ca un limitator al libertăţilor pe internet, în favoarea celor pentru care haosul informaţional pe care îl reprezintă internetul prin definiţie le dă senzaţia că nu mai controlează destul informaţia. Dacă informaţia înseamnă putere, iar informaţia s-a democratizat, atunci deţinătorii informaţiei îşi pierd implicit din puterea discreţionară pe care o aveau înainte de răspândirea uluitoare a www-ului. Pârghiile de control ale informaţiilor ar trebui să fie mult mai discrete, dezinformările - clasice sau prin omisiune - au devenit mai dificil de gestionat, iar informaţia scăpată de sub control poate oferi şansa unor grupuri anterior defavorizate să îşi afle adevăratele drepturi şi să şi le ceară. Una peste alta, privind retrospectiv, internetul a contribuit masiv la creşterea participării democratice a indivizilor, la răspândirea largă a informaţiilor şi a produselor culturale către grupuri sociale pentru care accesul la acestea ar fi fost altfel imposibil.
În ultimul timp, în jur se petrec evenimente stranii ale căror obiective converg spre o limitare a drepturilor şi libertăţilor individuale, în favoarea unor interese de grup sau corporaţie, ajutate cu multă bunăvoinţă de către decidenţi politici bine motivaţi prin lobby agresiv. Nu doar la noi, ci în toată lumea. ACTA este doar unul dintre exemple. Povestea licenţelor de explorare a unor zăcăminte de gaze de şist în Bărăgan şi lângă Bârlad este altul. Lobby-ul pe lângă Ministerul Agriculturii din România al gigantului industriei agricole Monsanto, liderul mondial al producţiei de material biologic modificat genetic, de erbicide şi pesticide dubios de periculoase pentru sănătatea umană, este altul. Lista este lungă şi poate continua pe zeci de pagini. De fiecare dată, apar acte normative sau recomandări, scrise într-un limbaj specific şi greu descifrabil de către publicul neavizat, adoptate în urma unor procese netransparente sau a unor pseudo-dezbateri aranjate. Se mizează invariabil pe amorţirea spiritului critic al societăţii, ameţit de ambiguitatea formulărilor, de gradul înalt de specializare a textelor normative şi de o depresie colectivă pentru care nu are sens să dăm vina doar pe criză.
Momentan, ACTA pare să fi căzut în dizgraţia unei bune părţi a Europei şi şansele să fie adoptat au scăzut. O parte din succes se datorează şi celor care au ieşit pe stradă sâmbăta trecută, chiar fără să fi citit textul acordului şi fiind mânaţi exclusiv de folclorul alarmist de pe Facebook din ultimele săptămâni. Dar problema de fond rămâne: unde sunt liderii de stânga care să ia atitudine în numele respectării şi prezervării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti? Oare toţi social-liberalii români se preocupă doar de salariile bugetarilor, de mărirea pensiilor şi de comentarea posteriorului unui fost nefericit prim-ministru?
