De ce trebuie ardelenii să le mulțumească încă 100 de ani răgățenilor și moldovenilor

De ce trebuie ardelenii să le mulțumească încă 100 de ani răgățenilor și moldovenilor
O secătură care doarme cu Goebbels sub pernă, căci altfel l-ar fi dat afară șeful lui, de la care avea un singur ordin (minte-i, jurnaliștii sunt cretini!) acreditează ideea că sunt vârful de lance al unui proiect de independență a Clujului (!!!!!) după model catalan.

Trebuie să fii beat, idiot sau rău intenționat să îmi atribui această postură, iar dacă n-aș fi milos din fire, m-aș enerva. Cunosc, însă, situația sa de lichea lăsată la vatră, știu că nu e prost, deci îi pun alegația pe seama ticăloșiei.

Nu mă interesează decât ceea ce cred telespectatorii și cei care mă urmăresc cu bună credință. Cu certitudine, ei au reținut pozițiile mele împotriva separatismului pe criterii etnice, întărite de când avem această posibilă bombă cu ceas în Europa, Catalonia. Ei au sesizat și că spun mereu că noi, ardelenii, dacă le-am mulțumi răgățenilor și moldovenilor 100 de ani de-acum înainte pentru că ne-au adus acasă, tot n-ar fi destul. Dacă mai e vreun imbecil sau un tip interesat să semene discordie în stare să creadă că atunci când deschid emisiunea cu "Treceți, batalioane..." sau "Transilvanie frumoasă" o fac pentru a milita pentru ruperea Ardealului din România îl invit, politicos, ...să-și dea foc.

Da, Clujul este Sankt Petesburg, Barcelona, Milano sau Munchen! Adică un mare oraș care pentru mulți este mai important decât Bucureștiul, sau Moscova, Madrid, Roma, Berlin. Și asta deoarece înseamnă mormintele bunicilor, părinții, locul unde au mâncat zacuscă în cămin, alături de primii prieteni. Si normal pentru ca aceste orase sunt si centre financiare, economice, universitare, artistice sau culturale extrem de puternice. Dar să faci din această alăturare de cuvinte dovada implicării într-un plan secret de secesiune, să scoți cuvintele din contextul unei emisiuni unde exact împotriva independenței etnice mă pronunțam arată nimicnicia.

Sau poate nu? Aș putea să suspectez un plan de decredibilizare, căci fac un pas în spate și mă întreb: cine sunt eu? Un tip poziționat nu doar pentru păstrarea României actuale în actualele frontiere, ci pentru lărgirea lor. Eu nu renunț la Basarabia și Bocovina! Cine mai sunt eu? Jurnalistul care ia amenzi de la CNA, la sesizari pe banda rulanta ale UDMR saumai grav ale unir organizatii radicale maghiare. Amenzi pentru prea mult recurs la istorie. Și cine mai sunt eu? Eu sunt tipul care a făcut cele mai multe emisiuni dedicate Centenarului Marii Uniri. Și nu ca să prezint ceea ce construiesc autoritățile, ci pentru a arăta că sunt atât de inepte încât îl ignoră. Sau sabotează, căci să nu uităm, unii lideri UDMR își înfing unghiile în carne tot mai adânc pe măsură ce se apropie 1 Decembrie, iar voturile Uniunii echivalează cu greutatea în aur a caselor liderilor maghiari.

Să nu uit: mai sunt tipul care l-a întrebat prima oară pe un ministru al Transporturilor dacă vom avea în 2018 provinciile istorice unite prin autostrăzi.

Dar așa începe manipularea: cu un zvon care speri să devină viral. Sau poate bătaia e mai lungă! Se știe că parlamentarii PSD din Transilvania nu înghit poziția îngenuncheată în fața UDMR, iar eu le-am amintit mereu, public, că dacă doresc să piardă alegerile următoarea sută de ani nu trebuie să facă decât două lucruri: să lărgească autonomia județelor Harghita și Covasna pe criterii etnice și să voteze data de 15 martie zi națională. Atât! Cu mine redus la tăcere sau picat la testul integrității, „demascat" drept anti-national, va fi mai ușor, nu?
Mai căutați, băieți, poate găsiți ceva cu care mă puteți țintui! Pe asta cu separarea Clujului, a Transilvaniei, însă, ați ratat-o! Ați tras un glonț în nori! Capitala mea e Bucureștiul și așa va rămâne, martor mi-e Dumnezeu!

Cei care ne-au adus acasă, care au eliberat Ardealul de două ori, adică generalii Mărdărescu (născut la Iași), Moșoiu (născut la Tohanul Nou, Brașov, trecut în Regat, unde s-a înrolat), Holban (născut la Vaslui), Șova (născut în Panduri, Bacău), Dăscălescu (născut la Piatra Neamț), Macici (născut la Craiova), Dumitrache (născut lângă Rm. Sărat), Mociulschi (născut lângă Botoșani), Korne (născut în București, a cerut să fie trimis pe front să elibereze Transilvania, dar a fost refuzat) ar trebui să aibă statui în fiecare oraș din Transilvania!

Imbecilii care se îndoiesc că nouă, ardelenilor, ne tremură inima de câte ori auzim de eliberarea Clujului, sau nu știu că în 25 octombrie, de Ziua Armatei, ni se umezesc ochii nu merită onoarea de a fi români. Dați-vă demisia din țară, nătărăilor, căci nu ați priceput nimic din sufletul ei! Sau dați-vă o șansă și mergeți în Mărginimea Sibiului, lângă Orlat, unde o companie a Regimentului 2 Vâlcea a fost măcelărită în Primul Război Mondial. Încercuiți, flămânzi, s-au bătut până au terminat muniția, apoi au luptat cu baioneta în timp ce strigau „Murim, dar nu ne predăm!Pentru Transilvania noastra. Pentru Romania mare! 750 de oameni, caz de sacrificiu în masă in Razboiul Reintregerii. Ardelenii nu uită asta, o au în sânge. Secesiune? Exclus. Niciodată! Noi nu ne batem joc de cei care au trecut Carpații pentru a ne reporni inima rănită! Le sărutăm picioarele si le multumim acum si peste generatii.

Trăiască România Mare!!

Comenteaza