Am scris acum câteva zile (nu am fost singurul, mi-au luat-o alţii înainte) de controversatul manual de "istorie a secuilor", în care se spunea că "românii au venit ca slugi sau iobagi să îi servească pe secui şi aici şi-au găsit un cămin prosper" sau că "după 1916, românii au devenit duşmanii secuilor iar armata regală română "a năvălit" în Transilvania, iar teritoriile invadate de trupele române au suferit pagube grave". Pentru a comenta cele scrise în material, am luat reacţii de la absolut toate părţile implicate. Am cerut părerea unor istorici, care au precizat că manualul prezintă suficiente inexactităţi şi probabil multe din informaţiile furnizate acolo ar trebui completate. Am cerut părerea iniţiatorilor, autorităţilor din Harghita şi Covasna, peşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, viceprimarului din Miercurea Ciuc. Am mai vorbit cu primarii din Covasna şi Odorhei. Ca o paranteză, prefectul de Harghita, ruşinos ca o fată mare, a refuzat să vorbească cu noi. A băgat capul la cutie, fără să supere pe careva. Poate că domnia sa nu ar trebui chinuit în felul ăsta: să-l ţină guvernul acolo, deşi omul ar vrea să facă altceva. Ce ziceţi domnilor de la Bucureşti?
Punctul lor de vedere a fost simplu: manualul e în regulă, oamenii de ştiinţă dacă au de făcut adăugiri să le facă. Atât şi nimic mai mult, stresaţi, probabil, de întrebările iritante ale unui jurnalist care vrea să le afle părerea despre ce se predă copiilor de a VI -a şi a VII -a. Ca să evite lămuriri suplimentare, şeful administraţiei harghitene, un domn pe nume Borboly Csaba, mi-a zis, sec, că, datorită circului făcut de presă, "cartea va ajunge un bestseller, cu profit de 400 la sută". Superb. Mă bucur că materialul meu poate aduce avantaje bugetului şi aşa strâmtorat al unuia dintre judeţele sărace ale României. Şi ca lucrurile să fie clare, am întrebat şi un politician român din zonă, fost prefect de Covasna, ce crede. Horea Grama mi-a spus atât: "E foarte rău că se practică astfel de chestiuni şi copiii sunt educaţi în spiritul ăsta". Cam ăsta a fost întregul material. Informaţie. Punct. Fără opinie. Mă gândeam că pe unii o să îi supere. Dar nu credeam că într-atât. Nu îmi închipuiam că va veni o avalanşă de mesaje, unele cu adevărat revanşarde. De la suduieli şi înjurături porcoase, până la etichetări de te miri ce poate născoci mintea hodinită a unora şi chiar la ameninţări. Dar cei mai tari mi s-au părut ăia care m-au făcut pasibil de puşcărie, reproşând că într-un stat democratic, pentru un astfel de material, s-ar face închisoare. Tare. Unde? În Uganda, Uzbekistan, Tadjikistan? Pentru că nu cunosc ca, în vreo democraţie consolidată, să mai existe delictul de opinie. Eu ştiu doar că libertatea de exprimare e un principiu câştigat şi statuat în lege. Greu câştigat. Da îi acolo. Chiar dacă văd că pe unii îi supără rău. E posibil să fie încă reminiscenţa trecutului, a unuia dureros, când ziariştii erau băgaţi la zdup pentru că informau. Nu mai vorbesc de cei care îşi permiteau să mai şi opineze. Sigur, mai avem politicieni pentru care presa e "vulnerabilitate naţională", în timp ce vecinul Orban încearcă s-o "liniştească" serios. Mă oameni buni, nu aşa vă rezolvaţi problemele. Nu cu frustrări identitare şi complexe comunistoide. Orice chestiune, cât ar fi de delicată, se rezolvă prin dialog, dezbatere, chiar polemică. Nu cu vânturarea unor pedepse fascisto-staliniste de reprimare a celui cu opinie diferită. Atunci unde ar mai fi diversitatea, unde ar mai fi multiculturalismul?
E senzaţional că există un manual de istorie a secuilor, e bine să ai o istorie a locului. Şi pentru că aici nu informez doar, ci şi OPINEZ, cred că ar trebui să o facă cei care se pricep, să nu fie numa' bestseller-ul unor politicieni guralivi, în goană după voturi. Nu de alta, dar orizontul ar trebui să fie mai larg. Fără patimă şi frământări interetnice. Eu după ce scriu editorialul ăsta, mă duc, liniştit, la o bere cu un ungur, unul din cei mai buni prieteni pe care îi am. Cu care am împărţit ani buni aceeaşi chirie, aceleaşi facturi la utilităţi şi-am mâncat din aceleaşi blide gulas şi sarmale cu smântână. Nici io nu i-am fost slugă, nici el nu mi-o fost duşman. Ne unesc cele mai faine poveşti. O istorie comună, nefalsificată. Agitatorii de serviciu, cei care mă vor la puşcărie, nu au cum să simtă lucrurile astea. Pentru ei e prea mult. Pot trăi în continuare nefericiţi cu frustrări. Noi, restul, majoritari şi minoritari, putem mai mult...
