(Decât) nişte idei creţe şi un final peste măsură de tulburător

 În toamnă, Ministerul Copiilor şi Educaţiei de la Copenhaga a publicat raportul, concluzionând că experimentul a fost un succes deplin. Tina Nedergaard, titulara portofoliului ministerial, spunea la acea vreme nişte lucruri de bun simţ: „Internetul este o parte integrantă a vieţii şi educaţiei de zi cu zi a elevilor, aşa încât inovaţia noastră a venit în mod firesc. Prin urmare, vom continua experimentul şi în anii viitori." Începând din acest an, toate liceele au putut să-şi aleagă forma în care organizează bacalaureatul, tradiţional sau online, cu singura condiţie ca, în cazul variantei online, să se asigure că toţi copiii beneficiază de condiţii tehnologice egale.

Ideea a fost cu adevărat revoluţionară. Nici vorbă, spune un fost ministru al educaţiei, Bertel Haarder: „Nu revoluţie, ci evoluţie. Examenele trebuie să reflecte viaţa de zi cu zi din sala de clasă, iar aceasta, la rându-i, trebuie să reflecte viaţa din societate. Deci, a fost simplu să ajungem aici: internetul este indispensabil, inclusiv în sălile de examen" Dar până aici, danezii se confruntaseră cu două probleme majore. Întâi, au constatat că notele de pe parcursul anilor de liceu erau semnificativ mai mari decât cele pe care elevii le luau la examenul final. Au analizat subiectele şi au concluzionat că nu erau excesiv de dificile, aşa încât au pus diferenţele pe seama stresului suplimentar pe care îl crea elevilor atmosfera propriu-zisă a examenelor clasice. Pe parcursul liceului, evaluarea elevilor nu se mai face de mult în acest format clasic, cu zecile de copii înşiraţi în bănci, scriind de zor sub ochiul scrutător al profesorului-supraveghetor, ci prin metode de evaluare continuă, pe bază de proiecte individuale şi de echipă, inclusiv cu acces la internet, fireşte. Or, dacă evoluţia s-a produs la toate nivelurile de învăţare şi evaluare, atunci de ce examenele finale să rămână împotmolite în trecut? O a doua problemă majoră a danezilor era tentaţia tot mai mare a elevilor pentru micile fraude. Chiar şi la examenele finale, elevii foloseau pe ascuns smartphone-urile pentru a-şi rezolva testele sau a-şi verifica soluţiile proprii, iar în ultimii ani folosirea „frauduloasă" a internetului în timpul diferitelor tipuri de examinări devenise un fenomen foarte răspândit. Trebuie s-o recunoaştem, soluţia de a democratiza şi a aduce internetul în teritoriul legal a fost foarte ingenioasă. În plus, a avut darul să-i mulţumească pe toţi actorii implicaţi, mai ales că fraudele deveneau realmente imposibile acum. Elevii nu mai aveau curajul să le încerce, iar cei care ar fi încercat, ar fi fost depistaţi cu cea mai mare uşurinţă, printr-o căutare banală pe Google. Pentru ca depistarea să fie chiar şi mai simplă, o companie de soft a colaborat cu Universitatea din Copenhaga pentru a dezvolta o versiune avansată a unui soft anti-plagiat, care să depisteze nu numai cazurile „copy-paste" clasice, ci chiar şi reformulările sau pasajele traduse din alte limbi. Oare veţi fi surprinşi să aflaţi că vestea că softul va fi folosit în acest an la examenele finale a fost primită cu mult entuziasm atât de profesori, cât şi de reprezentanţii elevilor? Un reportaj BBC ne ajută să înţelegem cum se raportează profesorii şi elevii la chestiunea fraudei la examene. O profesoară: „Cea mai bună măsură de precauţie pe care ne-o luăm este încrederea pe care o avem în elevi. Cred că rata de fraudare este infimă, întrucât consecinţele fraudelor sunt foarte grave." O elevă: „Am putea copia, dar cred că avem prea mult respect şi disciplină de sine încât s-o facem." Altă elevă: „E greu (să copiezi), pentru că eşti sub presiunea timpului şi ai prea multe sarcini de rezolvat." Reporterul adaugă că testele sunt de aşa natură încât copierea este practic imposibilă. Elevilor nu li se mai cere să reproducă mecanic fapte şi cifre, ci accentul se pune pe abilităţile lor de a jongla cu informaţiile şi de a le analiza critic.

Rămânea o singură îngrijorare: accesul la internet le dădea elevilor ocazia să folosească reţelele sociale sau programele de chat pentru a lua legătura între ei sau cu prieteni, părinţi sau terţi care să-i ajute, încălcând regula. Dincolo de faptul că ar fi pierdut timp util cu pălăvrăgeala, după cum am văzut mai sus, puştii danezi nu par să fie dispuşi să rişte pedepsele aspre atrase de încălcarea interdicţiilor cunoscute. Un alt experiment interesant în acest sens ne oferă noi perspective. Anul trecut, 14 şcoli din Norvegia au participat la un alt proiect-pilot de învăţare a limbii engleze cu ajutorul internetului, pe care l-au putut folosi inclusiv în timpul examenului final. Ann Michaelsen, o profesoară care a participat la proiect, constată câteva lucruri interesante. Întâi, mulţi copii erau atât de obişnuiţi cu evaluările clasice, încât noua formă de examen le cerea eforturi suplimentare de adaptare. Apoi, unii nu ştiau să utilizeze îndeajuns de bine instrumentele pe care le aveau la dispoziţie. În final, o concluzie uluitoare. Ann povesteşte că una dintre eleve era surprinsă că Facebook-ul nu era blocat nici chiar în timpul examenului şi că putea să îl folosească, să afle ce mai fac prietenii ei, eventual chiar să povestească cu ei şi să-şi împărtăşească părerile despre test. Totuşi, deşi unii şi-au deschis paginile de Facebook, niciunul nu a fost tentat să încerce să fraudeze examenul în acest mod, ci au încercat să rezolve testele prin propriile puteri, folosindu-se de internet ca să se documenteze în legătură cu temele propuse etc. De pildă, una dintre teme a fost să compare două tipuri de conflicte culturale descrise în două filme pe care le vizionaseră în timpul semestrului (The Great Debaters şi Gran Torino), iar una dintre eleve explică felul în care s-a informat despre statutul imigranţilor negri, condiţiile lor de viaţă, statistici privitoare la dinamica migraţionistă etc., informaţii lesne de găsit pe internet, dar pe care nu se gândise să le caute niciodată înainte.

Una peste alta, ambele experimente s-au dovedit mari succese, în condiţiile în care responsabilii educaţiei din cele două ţări, împreună cu profesorii, înţeleg evoluţiile uriaşe şi rapide ale felului în care cresc copiii acum comparativ chiar cu acum 5 sau 10 ani. Între timp, mi-am dat seama că am greşit în gândurile mele faţă de copiii care scriu instinctiv cu literă mică după punct sau folosesc în mod curent prescurtări din argoul chat-ului chiar şi în lucrările de examen. Cine să le spună că folosirea corectă a limbii române, de pildă, şi utilizarea internetului nu sunt incompatibile, ci dimpotrivă sau că internetul nu este un simplu mijloc de evadare dintr-o lume reală deseori duşmănoasă, ci un mijloc de progres şi un instrument excelent de învăţare? Câte generaţii mai trebuie să ratăm ca să pricepem asta cu toţii, mai ales şefii educaţiei naţionale, oricât ar fi de agramaţi ei înşişi şi oricât de silenţios ar continua să promoveze cultura plagiatului şi a fraudei?

Coda: Fosta directoare a unui liceu din Bucureşti a fost arestată preventiv 29 de zile. Procurorii spun că organizase o întreagă reţea de fraudare a bacalaureatului, în cadrul căreia diriginţii claselor a XII-a strângeau bani pentru indulgenţa comisiei. Printre ei, profesorul de religie, consilier USL în sectorul 5. Aflând ştirea în direct într-un studio TV, dl. Mircea Geoană a spus că este cea mai şocantă ştire pe care a auzit-o şi că este teribil de tulburat că fenomenul corupţiei a ajuns atât de profund, chiar şi în şcoală, că în politică sau în afaceri ar mai fi înţeles, că acolo e mizerie mare, doar toţi o ştim. Tulburaţi şi ei peste măsură, mii şi milioane de telespectatori au schimbat canalul, scârbiţi de ipocrizia ipochimenului.