Despre iederă sau tinereţea ca fatalitate

În tradiţia populară iedera are semnificaţii şi înţelesuri ce trimit la tema frumuseţii veşnice, a tinereţii perpetue, a primăverii ce vine, a unei stări continue de fericire (Hedera felix).

De asemenea, iedera are un anumit rol în practicile de ghicire, mantice. În plan secundar, iedera este simbolul unor percepţii sau descrieri ce asumă atribute invazive, sufocante, năvalnice şi incontrolabile.

Echivalarea sau transfigurarea iederii cu tinereţea, cu verdele sempitern este nu doar un pretext sau o predicaţie într-un demers comparatist, ci şi ecluzarea sau reţinerea unor meditaţii şi întâmplări din perioada comunistă de nedepăşit, încă, din România. Discursul public din această perioadă a inventariat şi consumat succesiv tema tinereţii dezvoltată sau centrată pe câteva criterii. Imediat după 1989, a fost utilizat în discursul public criteriul estetic al tinereţii în contrapondere cu percepţia şi stigmatizarea lui Corneliu Coposu, Ion Raţiu şi a altor lideri politici continuatori ai partidelor democratice interbelice. "Pericolelor" gerontocratice reprezentate de aceşti doi lideri funciarmente democraţi şi patrioţi li s-a opus frumuseţea liderilor fesenişti extraşi din progeniturile nomenclaturii comuniste. Tineri relativ frumoşi şi sorbiţi pasional de umorile feminine de la Apaca (fabrică de confecţii şi de modiste). După două decenii, aceste percepţii s-au dovedit a fi frivole şi mult păguboase pentru evoluţia postdecembristă a României.

La sfârşitul primului postdeceniu revoluţionar s-a instalat criteriul etico-civic al tinereţii. Privite ca soluţie la fel de pasională pentru reformarea şi salubrizarea clasei politice, a unui "parlament curat", a unei igienizări mitologizate, tineretul sau tinereţea, abordate în discursul public, au fost apelate insistent de organizaţii sau încropiri civice precum Societatea Academică Română, Pro Democraţia sau de formule politice sezoniere precum URR (Uniunea pentru Renaşterea României compusă exclusiv din tineri şi neliniştiţi). În virtutea aceluiaşi criteriu etico-civic, tinereţea a reprodus clivajele din anii de după revoluţie şi, deopotrivă, frivolitatea sau etalarea unor soluţii de tip exclusivist pentru salvarea României.

În ultimii ani, se agită în discursul public tema soluţiei "tinere" şi a tinereţii dezvoltată pe criteriul biologic, sintetizată în formulări dinspre nivelul înalt prezidenţial spre cenaclurile de partid sau în cercuri electorale localizate (în administraţie, în instituţii, în ministere, în universităţi, în circumscripţii de orice fel, etc.), formulări de genul "sânge tânăr", "sânge în instalaţii" şi alte astfel de transcrieri hematologice. Ele reverberează în însăilări doctrinare de tipul "noua modernizare a statului", "noua mişcare", "noua republică". Consacrarea biologiei şi hematologiei în discursul politic trimite spre teme şi subiecte din durata lungă a istoriei noastre moderne. Formulările de astăzi aferente unei noi mişcări de genul "Suntem tineri, suntem mulţi, suntem de neoprit, o mişcare nouă din valul indignării şi entuziasmului nostru" (2011) sunt imitaţii şi plagiate ale unor teme detectabile în timpul trecut.

Tema tinereţii prizate exclusivist, miraculos şi salvator poate fi degajată încă din sec. XIX, în revoluţiile de la 1821 şi 1848, şi mai târziu în organizaţii şi manifestări impetuoase din sec. XX. Astfel sunt Manifestul Crinului Alb şi Noua Generaţie din 1928, ce contrapunea tinerele vlăstare generaţiei vechi, "lipsite de credinţă", apoi teoretizările "tinerei generaţii" din cadrul asociaţiei Criterion din 1932 şi finalizate cu sacralizarea acestui concept din "Sfânta tinereţe legionară". Într-o perioadă mai apropiată de noi, mistagogia acelor o sută sau o mie de tineri eminenţi ca soluţie pentru salvarea României, cultivată zamolxian de C. Noica la Păltiniş în ultimul deceniu comunist, nu este altceva decât prelungirea unor teme secretate şi savurate de-a lungul istoriei româneşti.

În contrast cu democraţia electivă, plasată aliterativ şi pleonastic, tinereţea "tânără" face şi desface totul, soluţionează toate crizele noastre morale şi economico-financiare. Toate experienţele de până acum de acest gen s-au demonstrat a fi utopii şi prin urmare eşecuri. Delegarea exclusiv juvenilă a deciziilor şi a tuturor soluţiilor este pe cât de suspectă, pe atât de păguboasă. Este foarte uşor de derapat în "rasismul biologic" de care vorbea M. Foucault, care a înlocuit rasismul politic de tip comunist, fiind lesne de reinstalat în societate discursul radical şi prescripţiile de tip totalitar. Desinenţele exclusiv tinereşti ale discursului şi managementului public fac imposibilă confruntarea, spiritul critic, competiţia şi transferul intergeneraţional ca fertilizări democratice ale spaţiului public.

In continuitatea misticii tinereţii, astăzi probabil se exceptează sau se relativizează aspectele negative ale apartenenţei la CC al UTC a unor tineri premianţi în contextul Legii lustraţiei apărute de curând. Iată, aşadar, că fatalitatea tinereţii devine ilustrativă dacă este motivată de interese speciale. Rememorând tinereţea din perioada comunistă, poţi spune că nimeni nu te obliga să devii lider utecist sau UASCR-ist. Era propria ta opţiune, necondiţionată de altceva decât de propriul arivism. Alte situaţii ce motivau un astfel de angajament sunt rarisime. Depun mărturie că nu toţi studenţii fruntaşi sau şefi de promoţie erau obligaţi să devină aparatcic în UTC sau UASCR.

A privi în consecinţă tinereţea ca pe o fatalitate sau ca pe o soluţie fatală în lumea noastră înseamnă a substitui utopia realităţii şi viitorul "viitorimii". Cu toate că frecventa doctrine radicale, Simion Mehedinţi, un intelectual foarte cunoscut în perioada interbelică, a dat o definiţie radicală, veghetoare şi antifatalistă tinerei generaţii. Astfel, într-un pasaj din conferinţa "Datoria generaţiei intelectuale" (1933) el afirmă: "O generaţie nouă nu poate să fie decât aceea care introduce elemente noi în civilizaţia şi cultura unui popor şi un ritm nou în viaţa poporului respectiv. Domnilor, termenii problemei sunt clari: puteţi să creaţi şi să adăugaţi elemente de civilizaţie şi cultură românească? Dacă da, atunci sunteţi o generaţie nouă, dacă nu, atunci nu sunteţi o generaţie nouă; nu sunteţi decât nişte exemplare tinere, o simplă continuitate".

Doru Radosav