Dinescu şi Băsescu

Am ales, după o scurtă analiză mentală, să îl aşez primul pe fostul disident şi poet şi actualul om de presă şi televiziune, deoarece respectul pe care l-am avut şi îl am în continuare pentru Domnia Sa este superior respectului pe care îl port preşedintelui vremelnic al României.

Pe Mircea Dinescu l-am cunoscut, iniţial, din cartea lui, “Exil pe o boabă de piper”, care circula sub formă de samizdat pe când eram elev de gimnaziu. Pe atunci, ţin minte că mama, profesoară de limba română, a obţinut-o cu mare dificultate de la un domn librar ungur, mai descurcăreţ. După asta, l-am văzut pentru prima oară pe Dinescu în celebrul pulover maro cu două numere mai mari şi mânecile suflecate în studiorile Televiziunii Române Libere, pe 22 Decembrie 1989.

 

I-am urmărit, după asta, cu atenţie şi maximă plăcere, ieşirile savuroase, atât în dezbaterile din CPUN, cât şi în spaţiul public. Dinescu a fost primul director şi fondator al uneia dintre cele mai bune reviste de satiră politică, “Academia Caţavencu, şi a fondat “Plai cu Boi”, fiind o persoană cel puţin interesantă şi extrem de plăcută în spaţiul public. Pe Mircea Dinescu nu a putut să fie supărat până la capăt nici măcar Ion Iliescu, cel pe care l-a tocat mărunt timp de vreo zece ani. Dinescu a fost şi rămâne un personaj.

 

Ţin minte că la o primă vizită în Germania, prin 92-93, cei de acolo povesteau, cu umor şi curiozitate, despre faptul că prezent fiind la o bursă la Universitatea din Tubingen, Dinescu a şocat campusul universitar făcând, la două- trei zile, vinete coapte într- una din bucătăriile publice ale instituţiei. Este o amintire frumoasă despre Mircea Dinescu, fără mare relevanţă, similară cu cea despre Mihai Eminescu (iertată fie-mi comparaţia!), despre care un hangiu al vremii povestea, după ani de la moartea acestuia, că şi el îl ştie pe Eminescu, pentru că la cârciuma lui mânca zilnic spanac cu ochiuri. Dinescu e un spumos, dar şi un sufletist. în noaptea în care Dinu Patriciu era transformat de Traian Băsescu într-un Hodorkovski al României, mi-l aduc aminte pe Mircea Dinescu, pe la 12 noaptea, cu mânecile suflecate, pe holurile Tribunalului, făcând spectacol.

 

Emisiunea de vineri seara, deşi, potrivit spuselor unui bun şi drag prieten de-al meu, pe nume Dan, este doar o “Poiană a lui Iocan” în variantă postmodernă, reprezintă o oră de delectare a minţii şi a sufletului cu doi veritabili intelectuali după o săptămână de muncă. Scriitura lui Dinescu e unică şi cu siguranţă vă amintiţi, în calitate de cititori de presă, pastilele lui zilnice din Gândul sau editorialele sale savuroase din Cotidianul. Băsescu a reprodus, la sfârşitul unei pastile de prin Gândul lui 2006, “Din Cucoş nu faci găină, / Nici din curvă gospodină, / Nici din drum nu faci cărare, / Nici din curvă fată mare”. Acesta este Dinescu: un pamfletar excelent, poate cel mai bun al ultimilor 20 de ani. Să te încontrezi cu Dinescu sau să fii supărat pe Dinescu este la fel ca atunci când te superi pe un copil care îţi pune pâinea cu dulceaţă pe piept.

 

Traian Băsescu, un personaj politic susţinut ani la rând de omul de presă Dinescu, împotriva încercărilor lui Adrian Năstase şi ai altora “de a-i lua gâtul”, a gafat impardonabil în momentul în care nu l-a lăsat să vorbească pe Mircea Dinescu la el acasă, în Cetate. Băsescu a greşit la fel de mult în momentul în care

s-a afişat cu un miliţian de joasă speţă, securist notoriu, pe aceeaşi scenă - e vorba de aşa-zisul om de fotbal Gigi Neţoiu - şi în momentul în care a aplaudat şi a zâmbit satisfăcut la imbecilităţile debitate de şeful clanurilor interlope din Craiova, întâmplător şi primar al acelui municipiu, Antonie Solomon, un traseist politic multiplu.

 

 Dinescu dorea, urcând pe scenă, să răspundă atacurilor mizerabile ale primarului Solomon, ce se prezenta ca un fel de vătaf al Olteniei, că ban era Neţoiu, prezent şi el. Dinescu dorea să răspundă celor care îi făcuseră maimuţe pe cei ce-l contestă pe Traian Băsescu. De altfel, întreg discursul lui Solomon, la care Băsescu a asistat şi a zâmbit satisfăcut, avea cuvinte-cheie, similare discursurilor despre lupta de clasă din anii 50. Atât doar că “chiaburii” de atunci au fost înlocuiţi cu “moşieri”, adică moşierul Dinescu. Solomon şi-a permis chiar mai mult, trimiţându-l pe omul care s-a opus pe faţă lui Ceauşescu în urmă cu mai bine de 20 de ani, alături de Doina Cornea, Paul Goma şi Vasile Paraschiv, să plece, pentru următorii cinci ani, în caz că iese din nou Traian Băsescu, pe malul drept al Dunării.

 

De altfel, ameninţările lui Solomon s-au dus mai departe, acesta spunându-i explicit lui Dinescu că dacă mai vrea să locuiască în Oltenia (adică în România, pentru că Oltenia, din câte ştiu eu, nu e în Congo), ar trebui să-şi modifice comportamentul faţă de Traian Băsescu. Mai trebuie spus că Dinescu a şi demonstrat, prin imaginile preluate de televiziuni, că dorea să-l invite pe acelaşi Băsescu şi liota sa de aplaudaci să ciocnească un zaibăr şi să guste o pastramă şi o scrumbie afumată pe moşia lui de la Cetate. De altminteri, curentul pentru manifestare a fost tras de pe moşia aceluiaşi Dinescu, ce se afla, practic, la el acasă şi era înjurat de Antonie Solomon la el în casă. Sincer, oricât de proastă ar fi părerea mea despre Traian Băsescu, nu credeam că se poate coborî atât, lăsând ca un fost disident să fie călcat în picioare.

 

P.S. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că a doua zi, la un miting în Craiova, premierul clujean, profesorul meu Emil Boc, alături de intelectualul Traian Radu Ungureanu şi fosta ONG-istă Monica Macovei, aplaudau de mama focului şi râdeau cu gura până la urechi în clipa în care acelaşi idiot patentat, întâmplător primar al Craiovei, îl scotea din nou pe Mircea Dinescu din Oltenia, alături de cei care nu sunt cu Traian Băsescu.