în medie, la ora actuală, românaşul nostru citeşte cărţi de trei ori pe lună şi doar unul din trei români cumpără cărţi. Nu voi intra în detalii de prezentare, găsiţi acest studiu pe site-ul instituţiei. Ceea ce mă interesează pe mine este următorul lucru: viitorul cărţii în România.
Oamenii pasionaţi de cărţi, intelectualii şi editorii, se plâng de faptul că românii nu mai cumpără şi nu mai citesc cărţi. Dau vina când pe instituţiile statului, care nu se ocupă de acest fenomen, când pe criza moral-intelectuală a poporului, care preferă să privească la televizor decât să citească un volum. Economiştii şi oamenii de business spun că cei care se ocupă cu lumea cărţii nu ştiu să se adapteze la nou, rămânând într-o cetate a cărţii plină de turnuri de fildeş. Cartea nu este promovată!, acuză oamenii implicaţi în advertising.
Interesant de precizat este de unde cumpără românii cărţi: cei mai mulţi, din librării, apoi: de la chioşcurile de ziare (acest fenomen al apariţiei cărţii ca supliment al ziarelor este o discuţie serioasă, care va trebui abordată cândva separat) şi doar pe ultimul loc (2%) de pe internet (librării virtuale şi site-uri ale editurilor). Probabil pentru românul cititor, internetul nu este un magazin de carte online, ci o bibliotecă online. Pe internet nu cumperi cărţi, ci cauţi informaţii; dar, de obicei, îl foloseşti ca o modalitate de divertisment.
Ceea ce pot să afirm cu siguranţă este faptul că nu peste mult timp vânzarea de carte prin librării va fi concurată serios de vânzarea de carte-supliment la ziar. Este un fenomen uluitor, dar criza va duce la închiderea multor librării, iar editurile vor publica tot mai puţine cărţi ce se difuzează în acestea. Dar acest lucru nu înseamnă că vom avea printre noi cititori şi cumpărători mai mulţi. S-ar putea mai puţini, în ciuda volumelor editate de importantele trusturi de presă din România.
Prin urmare, avem o ţară care crede în cultură (aşa se laudă românul), dar fără cititori. Cum procedăm?!
Este greu de spus ceva după ce au trecut douăzeci de ani şi nu s-a făcut nimic în acest scop. Ţările care se respectă au programe naţionale de încurajare a lecturii. Gândiţi-vă numai la Spania, unde s-a inoculat un obicei fericit, ca de ziua lui Cervantes, tot spaniolul sătul de coride şi obosit de dansat flamenco citeşte câteva pagini din romanul “Don Quijote”. Până s-a ajuns aici cu siguranţă s-a muncit mult. Dar ei au orgoliul de a se şti respecta şi de a promova cititul. La noi, nici Ministerul Educaţiei în şcoli, nici Ministerul Culturii în segmentul social nu au făcut ceva remarcabil pentru a-i încuraja pe români să citească. Exista o butadă studenţească cu care ne lăudam când pierdeam vremea prin cafenelele Clujului: “Cititul dăunează grav bolii scrisului”. Totuşi, cred că pentru început trebuie să se apuce de citit serios şi mai apoi de scris.
An de an, la Ministerul Culturii şi Cultelor sunt programe de cultură scrisă, care se ocupă cu finanţarea publicării de volume. Cu toţi banii aceştia, ar fi fost mai bine dacă s-ar fi susţinut un sistem naţional de difuzare de carte, cu un lanţ de librării bine conceput şi controlat, gândit de o serie de oameni competenţi. Ar fi făcut posibil ca pe standurile de carte să se găsească marea literatură, atât autohtonă, cât şi universală, precum şi universul viu al literaturii contemporane: de la poezie (aproape inexistentă în librăriile din România, deoarece este domeniul care se vinde cel mai puţin) până la literatura de specialitate, ştiinţifică (ce lipseşte cu desăvârşire).
Acum e prea târziu, iar ministerele se ocupă cu convingerea sindicatelor de a da cât mai mulţi angajaţi afară, nu cu investiţiile pe termen lung în produse culturale, care să revigoreze lectura şi vânzarea de carte. Ne mai rămâne un singur lucru, o singură luminiţă de la capătul tunelului, care să ne lumineze paginile pentru a citi cu spor. Trăim într-o ţară în care societatea antreprenorială a evoluat în raport cu societatea politică. Există nu două Românii (cum s-a tot spus), ci mai multe.
Există o Românie a oamenilor de afaceri care, în ciuda legislaţiei mioritice (greoaie şi în aşa mod făcută doar pentru a smulge voturi), a mers înainte cu sacrificii, printre falimente şi cu eterna sabie a lui Damocles de la finanţe deasupra conturilor. Dar există şi o Românie a politicianiştilor, care a făcut din noi o ţară de asistaţi social doar pentru simplul fapt de a câştiga alegerile (esenţiale pentru ei, nesemnificative pentru noi).
Am început să plătim decontul politicianismului românesc post `89. De abia acum se va vedea dacă construcţiile serioase din lumea afacerilor, începute bine şi gestionate remarcabil, vor rezista la cutremurul crizei. Aşa că, repet, mai avem o singură şansă ca cei care au afaceri cu cărţi (librari, editori, chiar şi tipografi) să promoveze cartea în România, într-un timp al crizei şi într-o lume care nu a început încă să se aşeze.
Când românul va considera cititul ceva firesc, ca joggingul, în unele cazuri, sau ca băutul unei beri după serviciu, în altele, atunci ceva se va întâmpla în conştiinţa noastră. Sper că se va ajunge la un moment în care noi vom crede că a cumpăra o carte este un fapt cotidian, ca şi achiziţionarea unui produs pe care-l cauţi la malluri. Cei care lucrează în domeniul cărţii au misiunea de a-i sfătui pe români să introducă în acest univers fascinant – shopping-ul – şi fenomenul numit CARTE. Altfel, ei nu sunt şi nu vor fi nişte adevăraţi consumatori. Vom reuşi doar atunci când cartea va fi adusă în spaţiul public şi când românii o vor socoti ceva uman. Şi cititul este viaţă, şi scrisul este trăire! Gustaţi din această viaţă şi veţi fi mai împliniţi!
Dacă vom rămâne permanent o ţară fără cititori, nu este decât greşeala celor care trăiesc în lumea atrăgătoare a cărţii şi nu ştiu ce să facă să o arate celorlalţi.
Aceste cuvinte scrise mai sus îmi aduc aminte de o anecdotă ardelenească, în care Maria vorbea cu vecina ei ce să-i cumpere lui Ion de ziua lui. “– Ia-i o pereche de ghete!”, spune vecina. “–Are o pereche!”, spune Maria. “Ia-i o pălărie!”, spune vecina. “–Are una!” spune Maria. “– Atunci, ia-i o carte!”, spune vecina, nemaiavând răbdare. “Are şi o carte!”, răspunde Maria.
Nu trebuie să urlăm “Trăiască literatura!”, ci să spunem simplu şi clar pentru a auzi românii care nu au citit şi nu au cumpărat nici o carte în anul 2009: literatura trăieşte! Te aşteaptă! Nu te va impresiona din primele clipe, dar te vei convinge pe parcurs ce bine arată şi ce minunate clipe vei petrece împreună cu ea. Şi culmea: se lasă descoperită! Numai s-o deschizi.
Rămâne să trăim în România sub zodia lui “Doi cărţi frumoşi” sau să emigrăm pentru a face afaceri cu carte în Congo.
Depinde de noi.
P.S. Când tocmai finalizam acest text, mi-a trecut prin minte o idee salvatoare: să facem toate copertele cărţilor în culoarea violet. Succes garantat! Punct.
