Drama pe lângă care plutim

Din nou ecranele televizoarelor s-au încins.

Sticla a fost spartă. După mai mult timp, Adrian Năstase a revenit. Într-o sală de judecată. Scena a fost spectaculoasă. Şi dramatică. E drama unui om celebru.

Dar, undeva, aproape invizibil, o dramă mult mai cumplită se petrece. A unei persoane cvasinecunoscute. Aproape anonime. Marina Popovici.

Condamnat la capătul celei mai grave mascarade şi erori judiciare deliberate din istoria recentă, Adrian Năstase este o victimă unui război politic. În care procurori şi judecători au fost târâţi în păcat. Au avut loc o anchetă, un proces şi o condamnare politică. Care vor rămâne în analele justiţiei. La capitolul "aşa nu". Dar, simultan cu spectaculoasă mascaradă judiciară, îndreptată împotrivă principalului inamic al preşedintelui Traian Băsescu, au avut loc, în acelaşi dosar, pe cât de voluminos, pe atât de fals, şi alte condamnări. Şi alte persoane au fost ciuruite. Ele se numesc victime colaterale. Cel mai impresionant caz este cel al Marinei Popovici.

Cine este Marina Popovici? O specialistă de prima mărime în design. În artă decorativă. O doamnă care, deşi nu mai este tânără, are aerul că pluteşte. Căutând frumosul. Ocolind tot ceea ce este urât. Incapabilă să facă rău unei muşte.

Ei bine, Marina Popovici a primit şi ea la pachet, fără să ştie vreo secundă de ce, dar aşa că să fie, o condamnare la cinci ani de închisoare cu executare. Carul triumfal al regimului Traian Băsescu, în care capul de afiş este Adrian Năstase, trebuia să aibă un întreg alai. Şi aşa s-a trezit Marina Popovici în închisoare. După ce, ştiindu-se total inocentă, nici măcar nu s-a apărat în proces. Cum putea să fie pedepsită dacă nu făcuse nimic? Dacă nu încălcase nicio lege?

Marina Popovici, despre care nicio televiziune nu relatează nimic şi niciun ziar nu scrie nimic, pentru că ea nu a spart niciodată sticlă, nefiind nici om politic, nici vreun om de afaceri şi nici vreo preferată a presei tabloide, a fost aruncată că o zdreanţă în Penitenciarul Târgşor. Într-o celulă de detenţie. Aceasta are opt pături dar, în prezent, acolo stau 11 deţinute. Două dintre ele dorm pe jos, iar Marina este "favorizată", împărţind patul cu cineva. De patru ani zilnic ia nitroglicerină şi numai astfel îşi poate menţine sub control tensiunea. Dar de două săptămâni nu mai are tensiometru. Pur şi simplu i s-a luat. În urmă cu două săptămâni, a făcut o cerere pentru un scaun, pe care să-şi poată alina crizele de sciatică. Încă nu a primit aprobare. În fiecare zi, solicita să aibă acces la lucrurile personale din magazia închisorii. Nu a primit-o. De mai bine de o lună se descurcă cu patru tricouri. Două dintre deţinutele din cameră sunt condamnate pentru omor.

În urmă nu cu multe zile, a trăit o experienţă la fel de şocantă. S-a aflat, împreună cu alte trei persoane deţinute, într-o cameră de 7 mp cu un WC deschis. Aceeaşi celulă care există pentru deţinuţii politici în 1950. Ziariştii, care vizitează închisoarea, sunt duşi în câteva celule de protocol. La fel, observatorii străini. Realitatea este însă în altă parte. Iar crunta realitate, cea din sec. XXI, iată, o trăieşte Marina. După reforma justiţiei, iniţiată de Macovei. Şi sub regimul Băsescu. Dacă ar fi numai Marina şi tot ar trebui demis!