Dreptul la opinie, dreptul la moarte

Aveam 14 ani. Câștigasem un mare concurs de cultură generală, așa că am fost răsplătit cu o tabără pionerească în inima munților. Pe drum, am simțit o durere din ce în ce mai ascuțită în ambele fălci. Când am ajuns la destinație, eram umflat ca un hârciog care-și cară proviziile.

Am fost dus direct la spital, într-un orășel din Secuime, unde medicii au pus imediat diagnosticul: „parotidită epidemică". Pe înțelesul tuturor, oreion. A urmat cea mai plicticoasă săptămână din viața mea; țintuit literalmente la pat (pentru a evita orhita, inflamație a testiculelor care poate duce la sterilitate), am citit și recitit cele câteva cărți în limba română, pe care simpaticul personal secui al spitalului mi le-a procurat cu greu, și am ascultat cu sârg toate emisiunile culturale pe care radioul național le putea oferi.

Întrucât oreionul este o maladie cu potențial letal doar în situații extreme, nu făcea parte din programul obligatoriu de vaccinare. În schimb, mai port și acum pe umeri urmele de la vaccinurile care făceau parte din schema obligatorie de vaccinare și care m-au protejat fără greș împotriva unor boli teribile, cum ar fi poliomielita, difteria, tuberculoza, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, rubeola, hepatita B. Dacă la cei 62 de ani ai mei mă bucur de o stare de sănătate fără reproș este și meritul vaccinărilor, care au ținut departe de mine boli periculoase și suferințe fără rost.

Între timp, pentru a mări gradul de protecție al populației și a asigura sănătatea națiunii, oreionul a fost inclus în planul obligatoriu de vaccinare, fiind furnizat sub forma vaccinului trivalent ROR (rujeolă, oreion, rubeolă). Dar, ce să vezi?! Ieșită din tunelul strâmt al constrângerii totalitare, societatea românească s-a trezit bălăcindu-se în mlaștina largă a libertății de opinie și al diversității de idei.

Abuzând copios de aceste două drepturi democratice, personaje inepte se erijează în lideri de opinie și, profitând de vizibilitatea care le este asigurată de exploatarea mediatică a formelor lor atrăgătoare, duc peste tot și în orice împrejurări o campanie deșănțată împotriva vaccinării obligatorii, văzută ca un abuz al autorităților și, concomitent, ca un atentat la adresa sănătății fragilelor lor odrasle.

Biblia lor este o obscură scriere anti-vaccin aparținând unui și mai obscur medic de familie, Christa Todea-Gross, al cărei singur semn distinctiv este poziția de vice-președinte al unei federații ortodoxe, pompos numită „Pro Vita". Pentru viață, cu alte cuvinte. Care viață? Viața sutelor de copii care s-au îmbolnăvit de rujeolă în acest an, generând o adevărată epidemie?

Viața celor trei copii care au pierit secerați de o boală pe care o credeam demult alungată din viața noastră? Activitatea anonimului medic de familie și furoarea mediatică a unor naivi prozeliți ai ei, cum ar fi „vedeta" Olivia Steer, au făcut ca în România, țară a Europei secolului 21, gradul de acoperire cu vaccinuri a populației tinere să scadă sub pragul critic de 80%. Situația este în agravare continuă, scăderea prezentării la vaccinare a copiilor și creșterea refuzului părinților de a accepta vaccinarea ducând la diminuarea, an de an, cu 3-4%, a gradului de acoperire cu vaccinuri.

Vaccinarea este, poate, cea mai importantă evoluție umană în domeniul asigurării sănătății individuale și sociale. An de an, vaccinurile salvează viața a cel puțin 2,5 milioane de copii sub 5 ani, dându-le o șansă consistentă la viață.

Vaccinurile au făcut posibilă eradicarea cvasi-totală a unor boli teribile, cum ar fi poliomielita, care făcea milioane de victime oribile la scara umanității și care acum trăiește mai degrabă în amintire. Cum este posibil să contești importanța unor astfel de progrese, oricât de medic de familie sau vedetă mediatică ai fi? Este ca și cum am accepta să rescriem legile hidrodinamicii după notițele încâlcite ale unui obscur instalator din Cucuieții din Deal.

Cred că ne aflăm în fața unui pahar care conține un cocteil exploziv: prea puțină educație, prea multe drepturi. Dreptul tău de a fi împotriva unei împrejurări care îți aduce disconfort nu trebuie să devină un abuz, o instigare sau o crimă din culpă.

Dacă dorim să inculpăm un politician, care în goana sa spre „interesul național" a provocat, indirect și neintenționat, moartea unui coleg polițist, ce să mai credem despre campania de demonizare a vaccinurilor, care începe să producă decese și este purtată de către persoane care, în afara convingerii încăpățânate că au „drepturi", nu au nici cea mai elementară educație științifică? Când ele colportează febrile de pe net informații de-a valma, verzi cu uscate, singurul criteriu de „selecție" este emoția viscerală, cea care exprimă toate temerile și neputințele făpturii noastre.

Goya ne avertiza foarte tranșant: „Somnul rațiunii naște monștri". Rațiunea este hrănită prin cunoaștere, informare, cugetare, judecată nepărtinitoare. Da, chiar și prin bun-simț. Din păcate, trăim vremuri în care mult prea ușor se poate trece peste această etapă a întemeierii, pentru a sări direct în tranșeea noroită a contestării, a demonizării, a victimizării și a condamnării.

Pot să accept tot felul de opinii, care, în ultimă instanță, sunt prostioare simpatice: americanii nu au aselenizat, extratereștrii sunt printre noi, guvernele ne spionează, 11 septembrie este un complot guvernamental american, organismele modificate genetic fac rău omenirii.

Dar nu pot să accept opinii care, susținute de un verb abil și de o mutriță simpatică, pot aduce chiar moarte. Și nu neapărat a ta, apostol al unei gândiri cu iz medieval, ci mai degrabă a celor din jurul tău. Dreptul tuturor la opinie nu trebuie, în nici un fel, să însemne condamnarea la moarte chiar și a unei singure ființe omenești.